ICCJ. Decizia nr. 4185/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4185/2006
Dosar nr. 10561/1/2006
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 2875/CA din 8 mai 2006, reclamantul M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, anularea hotărârii nr. 9887 din 27 martie 2006, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 198 din 6 iunie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş. A dispus anularea hotărârii nr. 9887 din 27 martie 2006, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că starea de fapt, necontestată de pârâtă, confirmă îndeplinirea prevederilor legale incidente în persoana reclamantului, fiind atât în litera, cât şi în spiritul legii, faptul de a se recunoaşte beneficiul acesteia, copiilor născuţi în timpul refugiului părinţilor, pentru efectul produs în viaţa întregii familii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu dovedeşte calitatea de persoană refugiată, întrucât în luna noiembrie 1940, când părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze, din cauza persecuţiilor etnice, din Oradea, judeţul Bihor, în Timişoara, reclamantul nu era nici măcar conceput, născându-se la un interval de 11 luni după data refugierii părinţilor săi, iar nu într-un interval maxim de 300 de zile de la data începerii refugiului părinţilor.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat .
Este necontestat că reclamantul s-a născut la Timişoara, la data de 23 octombrie 1941, din părinţii P. şi E., care au fost nevoiţi să-şi schimbe domiciliul, din cauza persecuţiilor etnice, din Oradea, judeţul Bihor, la Timişoara.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada strămutării/refugiului părinţilor săi a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Prevederile legale, referitoare la stabilirea filiaţiei, la care face referire în motivarea recursului, nu au nici o legătură cu dispoziţiile legale incidente cauzei. În speţă, se pun în discuţie drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinţii săi se aflau în refugiu sau erau strămutaţi, iar nu calitatea nou născutului, de succesor legal al părinţilor, reglementată de Codul civil - Cartea III, art. 650 şi urm.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 198 din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4184/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4352/2006. Contencios. Anulare act... → |
---|