ICCJ. Decizia nr. 4352/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4352/2006
Dosar nr. 2424/54/2006
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 583 din 21 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2424/54/2006, a admis în parte cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată la 25 aprilie 2006, a anulat Decizia nr. 216 din 30 noiembrie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 440 din 3 august 2005 şi a respins capătul de cerere de suspendare a executării actului administrativ, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că prin Decizia nr. 216 din 30 noiembrie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 440/2005, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
S-a spus că suspendarea soluţionării contestaţiei este o posibilitate pe care o conferă legea şi nu o obligaţie a acesteia, Decizia de suspendare urmând a fi luată după analizarea tuturor circumstanţelor şi efectelor pe care le-ar avea aceasta.
De altfel, pe latura penală a fost confirmată propunerea de neîncepere a laturii penale, iar răspunderea fiscală nu se poate confunda cu răspunderea penală.
În cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 183 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, pentru că infracţiunea pentru care s-a dispus urmărirea penală, trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei care urmează să fie dată în procedura administrativă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrate Fiscală, considerând hotărârea ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se invocă, mai întâi, faptul că soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu are caracter definitiv şi irevocabil, pentru că numai în aceste condiţii încetează suspendarea.
În cauză se consideră că sunt îndeplinite condiţiile art. 183 C. proCod Fiscal, pentru că din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care urmează să se efectueze urmărirea penală, a săvârşit fapta.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi menţinerea deciziei nr. 440216 din 30 noiembrie 2006, ca temeinică şi legală, iar în drept a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Examinând actele aflate la dosar, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat organele de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În conformitate cu art. 184 alin. (3) din acelaşi act normativ, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2).
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la dosarul intimatei a fost depusă Rezoluţia dispusă la 19 ianuarie 2006, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 1569/2004.
Din aceasta rezultă că s-a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu începe urmărirea penală faţă de C.M. şi S.O., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990.
Chiar dacă recurenta-intimată se referă la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 183 C. proCod Fiscal, este cert că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 184 C. proCod Fiscal
Din înscrisurile aflate la dosar şi, mai ales, din analiza Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj rezultă că în speţă nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, că deja există o soluţie a organelor de cercetare penală şi, prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale, se impune reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi încetarea suspendării.
La dosar nu există nici o dovadă că rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj ar fi fost contestată, astfel că aceasta poate constitui motiv pentru încetarea suspendării şi reluarea procedurii administrative de către organul de soluţionare a contestaţiei.
Apreciind că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Gorj împotriva sentinţei nr. 583 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4185/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4354/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|