ICCJ. Decizia nr. 4354/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4354/2006
Dosar nr. 7476/1/2006
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.D., prin acţiunea introductivă, a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi Sociale Galaţi, ca aceasta să se conformeze sentinţei civile nr. 219 din 16 octombrie 2000 a Curţii de Apel Galaţi şi să fie obligată la despăgubiri.
În motivarea acţiunii, s-a precizat că pârâta a fost obligată să-i comunice răspunsul la petiţiile sale înregistrate sub nr. 10835 din 11 mai 2000 şi nr. 8305 din 6 aprilie 2000 şi că procesul a parcurs mai multe faze procesuale.
Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 95 pronunţată la 23 iunie 2003, în Camera de consiliu, a admis în parte acţiunea, a constatat că s-a răspuns la petiţiile înregistrate sub nr. 10835 şi nr. 8300, a respins cererea privind despăgubirile solicitate, ca nefondată şi a obligat pârâta la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de transport şi taxă de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cursul soluţionării cauzei în primul ciclu procesual, reclamantei i-a fost comunicat răspunsul la cele două petiţii.
Referitor la despăgubiri, s-a reţinut că reclamantul, deşi a avut la dispoziţie mai multe termene de judecată, nu a probat existenţa lor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul M.D., invocând nelegalitatea cu privire la neacordarea despăgubirilor, precum şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Galaţi care a precizat că greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată, întrucât răspunsurile i-au fost date pe parcursul procesului.
Prin Decizia nr. 1116 din 17 martie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins, ca nefondate, recursurile formulate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs, analizând actele dosarului, a constatat că recurentul-reclamant nu a făcut nici un fel de dovezi în legătură cu despăgubirile solicitate, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
În ce priveşte recursul pârâtei, Înalta Curte a reţinut că acesta nu este fondat, întrucât răspunsurile la petiţiile formulate de reclamant au fost date fără respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 29/1990, ele sosind pe parcursul procesului, astfel că, în mod corect, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cu privire la obligarea la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamantul M.D., întemeiată pe dispoziţiile art.322 C. proc. civ., invocând ca act nou nota Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 443/1997, privitoare la modul de soluţionare a cererilor pensionarilor, prin care solicită revizuirea bazei de calcul a pensiei; susţine revizuentul că a luat cunoştinţă de această notă la data de 28 martie 2006; cererea de revizuire este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Referitor la Nota nr. 443/1997, emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, se constată că aceasta a fost avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale revizuentului, aşa cum rezultă şi din expertiza contabilă efectuată în dosarul nr. 1745/2000 al Curţii de Apel Galaţi.
Această notă, de altfel, nu reprezintă un act nou, întrucât nu îndeplineşte cerinţele alin. (5) ale art. 322 C. proc. civ.
Aşa fiind, cererea de revizuire se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.D., împotriva deciziei nr. 1116 din 17 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4352/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4358/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
---|