ICCJ. Decizia nr. 4505/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 601 din 15 iunie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.I., împotriva pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, P.C., director la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, județul Dolj și F.G., ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 101.806.000 lei vechi, reprezentând despăgubirile cuvenite în temeiul Legii nr. 381/2002 și la repararea pagubei de cca 1 miliard lei vechi cauzată prin neplata acesteia la timp.
în motivarea acțiunii s-a susținut că pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj nu a îndeplinit obligația stabilită prin sentința nr. 425 din 1 iulie 2004 privind întocmirea și depunerea documentației necesare în vederea acordării despăgubirilor, iar ceilalți pârâți au refuzat să-i soluționeze cererea formulată în acest sens.
Pentru a adopta soluția de respingere a acțiunii, prima instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 425 din 1 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1037/CA/2004, devenită irevocabilă prin decizia nr. 179 din 1 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, pârâta D.G.A.I. Dolj a fost obligată să întocmească și să transmită Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, documentația privind constatarea pagubelor produse prin calamități naturale la culturile de orz și orzoaică înființate de A.F. M.I., în toamna anului 2002, în vederea soluționării cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 și stabilirii sumelor necesare, în termen de 30 de zile.
Din procesul-verbal nr. 8765 din 10 aprilie 2003 rezultă că gradul de dăunare al culturii de orz este de 85%, iar la orzoaică 87%.
Cu adresa nr. 3828 din 26 mai 2005, pârâta a înaintat sentința nr. 425 din 1 iulie 2004 și documentația anexată acesteia, către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând a se comunica modul de rezolvare conform Legii nr. 381/2002 și a Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 419/2002.
La data de 28 decembrie 2005, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a comunicat pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, modul de rezolvare a cererii reclamantului, în sensul că aceasta nu se încadrează în prevederile H.G. nr. 440/2003, întrucât afectarea culturilor este parțială.
în raport cu această stare de fapt s-a apreciat că pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, transmițând documentele către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, astfel încât culpa acesteia nu poate fi reținută.
Refuzul celorlalte părți, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și ministrul G.F., a fost apreciat ca fiind justificat, întrucât H.G. nr. 440/2003, prin art. 1 alin. (4), condiționează acordarea despăgubirilor, de calamitarea totală a culturilor.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, reclamantul M.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
Recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată, atât pentru netemeinicie, cât și pentru nelegalitate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență următoarele:
Prima instanță s-a făcut că nu observă statuările sentinței nr. 425/2004 și, mai mult, în reaua sa credință, a lecturat trunchiat procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor și, depășindu-și atribuțiile, a tras concluzii în totală contradicție cu cele cuprinse în respectiva hotărâre (art. 304 pct. 4) ori false, intrând în jocul insiduos și răuvoitor folosit de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală care, fie invocă prevederile H.G. nr. 440/2003, atunci când își bazează argumentele pe calamitarea așa zis parțială, deși actul normativ nu folosește nicăieri termenul 100% (art. 304 pct. 8), fie se prevalează de prevederile Legii. 419/2002, când se solicită evaluări și acțiuni suplimentare ale solicitantului (art. 304 pct. 7).
S-a apreciat, de asemenea, că hotărârea atacată este vădit nelegală și pentru că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al sentinței nr. 425/2004, făcând-o neaplicabilă.
Analizând actele dosarului, criticile recursului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat.
Excesul de putere în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ. s-ar putea produce în cu totul alte modalități decât prin interpretarea statuărilor unei hotărâri judecătorești, cum pretinde recurentul, astfel încât incidența acestui motiv de casare nu poate fi reținut.
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a se putea reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, cum pretinde recurentul, invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. fiind nejustificată.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este incident, numai atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii reclamantului nu s-a pus prolema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele învestirii, îndeplinirea de către pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a obligației ce i-a fost stabilită printr-o hotărâre anterioară și caracterul refuzului practicat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
De asemenea, pentru a examina temeinicia acțiunii reclamantului față de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și a reține îndeplinirea obligației stabilite prin sentința nr. 425/2004, prima instanță s-a raportat în mod corect la dispozitivul respectivul respectivei hotărâri, întrucât acesta este cel care se execută, conținând soluția adoptată.
Este real faptul că în considerentele respectivei hotărâri s-a apreciat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege, pentru a beneficia de despăgubiri, inclusiv sub aspectul gradului de dăunare al culturilor înființate, reținându-se, pe baza procesului-verbal depus la dosar, că acesta este de 100%.
Considerentele unei hotărâri sunt susceptibile de a dobândi puterea lucrului judecat, numai în limita în care explică dispozitivul și își găsesc corespondența în el.
Or, în speță, soluția adoptată prin dispozitiv s-a limitat la obligarea pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală să întocmească și să transmită Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, documentația privind constatarea pagubelor produse prin calamități naturale, în vederea soluționării cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Lega nr. 381/2002 și stabilirii sumelor necesare în acest sens, față de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale acțiunea fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin urmare, respectivele aspecte au fost evidențiate în considerente, doar pentru a se justifica reținerea caracterului nejustificat al refuzului pârâtei de a înainta documentația către autoritatea abilitată să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și să stabilească suma cuvenită cu titlu de despăgubiri.
Pe de altă parte, prin recursul declarat împotriva respectivei hotărâri, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj a învederat faptul că gradul de afectare al culturilor reținut de instanță a fost stabilit pe baza unui act falsificat de reclamant pe verso-ul său, prin ștergerea procentelor inițiale și înscrierea celui de 100%, împrejurare confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova care, pentru adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, a apreciat, însă, că modul în care a fost falsificat, nu era de natură a produce consecințele juridice urmărite de făptuitor.
Susținerile acesteia, cu privirea la neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru acordarea despăgubirilor, au fost apreciate de instanța de control judiciar, ca nefondate, numai prin raportare la atribuțiile ce i-au fost conferite prin art. 10 și 12 din Legea nr. 381/2002 care nu vizează și verificarea documentației de constatare a calamităților și implicit, a legalității acordării despăgubirilor, ci doar centralizarea rezultatelor constatărilor și a documentelor întocmite și transmiterea acestora către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
în considerare dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 381/2002, instanța de control judiciar a reținut că procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor încheiate de Comisia specială constituită la nivelul județului Dolj, precum și celelalte documente din dosarul reclamantului trebuie verificate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, din această perspectivă soluția instanței de fond fiind corectă.
Prin urmare, cum sentința nr. 425/2004 a devenit irevocabilă numai la data de 1 martie 2005, prin decizia nr. 179 a Curții de Apel Craiova, iar documentația necesară pentru soluționarea cererii reclamantului a fost înaintată Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la 26 mai 2005, prima instanță a reținut în mod corect că obligația stabilită în sarcina Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, prin respectiva hotărâre judecătorească, a fost îndeplinită.
Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și sub aspectul stabilirii caracterului justificat al refuzului practicat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, întrucât H.G. nr. 440/2003 condiționează acordarea despăgubirilor, de calamitarea totală a culturilor, iar prin procesul-verbal din 10 aprilie 2003 s-a stabilit un grad de afectare de numai 85% la orz și 87% de orzoaică.
Pe de altă parte, pentru culturile agricole și plantațiile afectate parțial era necesară o constatare preliminară a pagubelor și a cheltuielilor efectuate la data producerii fenomenului, iar la sfârșitul ciclului de producție o constatare definitivă, cu încadrarea în prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 și ale art. 7 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, condiții impuse de art. 12 alin. (2) și (3) din aceleași norme și neîndeplinite în speță, cum corect a reținut, prima instanță.
Prin urmare, nu este incident în speță nici motivul de recurs prevăzut de art. pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4517/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4516/2006. Contencios → |
|---|
