ICCJ. Decizia nr. 4508/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 160 din 31 octombrie 2005, a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 3739/2005, au fost respinse, ca nefondate, cererile conexe ale reclamantei C.F., având ca obiect anularea hotărârii nr. 807 din 30 iulie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, prin care această autoritate a anulat două hotărâri anterioare cu același număr de recunoaștere a calității reclamantei de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, ulterior acordării reclamantei, a statutului de persecutat etnic și a drepturilor corespunzătoare acestuia, s-a dovedit că depozițiile martorilor, în baza cărora i se recunoscuse reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, erau false, nemaiputând constitui probe valabile pentru acordarea unor drepturi legale.
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1452 din 26 aprilie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 30689/1/2005 (nr. 4134/2005).
Instanța de recurs a reținut că, deși ordonanța din 10 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași privind falsul în declarații al martorilor reclamantei, a fost infirmată prin ordonanța din 19 septembrie 2005 a aceluiași parchet, acest fapt nu schimbă valoarea testimonială a acelor declarații, întrucât martorii au declarat că au cunoscut situațiile relatate (la notar) numai din spusele reclamantei.
A apreciat instanța că nici declarația martorului ulterior (J.D.) nu este concludentă în a dovedi persecuția etnică la care a fost supusă reclamanta și familia sa pentru a determina refugierea.
împotriva acestei decizii a formulat în termen contestația în anulare de față, recurenta, invocând dispozițiile art. 318 320 C. proc. civ.
Susține contestatoarea în motivare că soțului ei, în calitate de procurator al său, nu i s-a permis la dezbaterile asupra recursului să pună concluzii finale orale, pe motiv că nu are pregătirea juridică conform art. 68 (4) C. proc. civ., aspect considerat de recurentă ca o defecțiune de legislație având ca efect că recursul nu s-a judecat deloc.
Arată contestatoarea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celui mai important motiv de recurs, și anume, proba cu acte și documente privind refugiul din Basarabia, în România, cele două acte depuse de ea concordând perfect cu depozițiile martorilor care, în raport cu înscrisurile, devin mai puțin importante.
Susține contestatoarea că H.G. nr. 127/2002 precizează în art. 4 existența a două probe: una cu acte și alta cu martori, pe care în speță reclamanta le-a realizat și care amândouă, trebuiau analizate în decizia de recurs.
în fine, în argumentarea contestației, recurenta reiterează întreaga situație de fapt a familiei refugiate din Basarabia, în România și evocă situația istorică a perioadei de război 1942 - 1943.
Contestația nu se fondează.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., există două situații în care o hotărâre de recurs poate fi atacată cu contestație: când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul (ori admițându-l în parte), a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a sentinței, invocate de recurent.
în speță, contestatoarea invocă în mod foarte formal această din urmă situație: că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra celui mai important motiv de recurs - proba cu acte și documente.
Critica este neîntemeiată, nu numai pentru că probele nu pot constitui "motive de recurs", în sensul juridic al motivelor enumerate restrictiv de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci și pentru că în cauză, instanța de recurs a analizat valoarea probatorie a tuturor dovezilor.
2. Expunerea sau evocarea unei situații de fapt generale, notorie din punct de vedere istoric, nu poate avea valoare probatorie într-un caz particular, oricât de dramatice ar fi fost faptele evocate. Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999 (aprobată prin Legea nr. 189/2000) prevăd într-adevăr posibilitatea probei cu înscrisuri, ca și a celei cu martori, de valoare egală, dar într-o cale de atac extraordinară, precum cea a contestației în anulare, controlul instanței se exercită în limitele stricte ale art. 318 cu cele două teze ale sale, mai sus arătate, o reevaluare a dovezilor fiind inadmisibilă.
Câtă vreme instanța de recurs a evaluat probatoriul, în contestația în anulare acesta nu poate fi reevaluat.
3. Aplicarea dispozițiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ. este obligatorie pentru instanțele de orice grad, care nu le pot înlătura în nici o situație.
Este cert, însă, că imposibilitatea legală a procuratorului de a susține oral motivele de recurs, nu echivalează cu "nejudecarea recursului".
în speță, mandatarul a depus concluzii scrise și nu rezultă din actele de procedură de la data dezbaterilor în recurs că recurentei i-ar fi fost încălcat vreun drept procedural.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4521/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4443/2006. contencios → |
|---|
