ICCJ. Decizia nr. 4443/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 mai 2005, reclamantul G.I. a chemat în judecată Primăria sectorului 6 București, solicitând anularea poziției nr. 61 înscrisă în Anexa nr. 20 a H.G. nr. 556/1990, referitor la terenul situat în str. P., sector 6, cu o suprafață de 608 mp.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în urma decesului proprietarilor acestui teren a fost instituit legatar testamentar universal și pe lângă celelalte bunuri din activul succesoral se află și acest teren. A mai arătat reclamantul, că decretul de expropriere a acestui teren și a tuturor imobilelor înscrise în H.G. nr. 556/1990 nu și-a produs niciodată efectele juridice, neavând finalitatea pentru care a fost emis, motiv pentru care autoarele sale au rămas proprietarele terenului și după anul 1986 și au exercitat în continuare atributele dreptului de proprietate până la decesul lor, în prezent calitatea de proprietar revenind lui G.I., prin legat testamentar universal.
Totodată, reclamantul a arătat și faptul că existența poziției nr. 61 din Anexa nr. 20 a H.G. nr. 556/1990 îl împiedică să intre în legalitate prin efectuarea măsurătorilor cadastrale și intabularea acestui teren al cărui proprietar este conform normelor legale în vigoare, astfel încât, având în vedere inaplicabilitatea atât a Decretului de expropriere din 1986, cât și a H.G. nr. 556/1990, solicită anularea acestei poziții.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că autoarele sale, începând cu anul 1998, au urmat toate căile legale pentru obținerea titlului de proprietate, acțiune care le-a fost refuzată de către Prefectura municipiului București, cu motivarea că acest teren nu se încadrează în prevederile Legii nr. 18/1991. După decesul acestora, arată reclamantul, a parcurs chiar personal aceste căi legale, fiind îndrumat de autoritățile publice competente să formuleze o acțiune în anulare.
Prin încheierea din 16 iunie 2005, Judecătoria sectorului 6 București a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 4453 din 30 iunie 2005, aceeași instanță a admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Curții de Apel București, reținând, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 10 din Legea nr. 554/2004, sens în care au pus concluzii ambele părți.
La data de 11 octombrie 2005, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Totodată, a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că emitentul actului atacat este Guvernul României.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea ședinței publice din 11 octombrie 2005, a prorogat discutarea excepțiilor și a dispus citarea în cauză a Guvernului României în calitate de pârât.
Prin încheierea ședinței publice din 7 martie 2006 s-a respins, în principiu, cererea de intervenție formulată de G.R.A.D.O. și înregistrată la data de 21 noiembrie 2005, reținându-se că acesta nu a făcut dovada interesului, nedepunând la dosar mandatul dat de reclamant.
Aceeași instanță, prin încheierea ședinței publice din 4 aprilie 2006, a luat act că pârâta Primăria sectorului 6 București nu mai susține excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile și a admis excepția lipsei calității procesuale a acesteia.
Prin sentința nr. 915 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a anulat poziția nr. 61 a Anexei nr. 20 din H.G. nr. 556/1990, în ceea ce privește terenul situat în București, str. P., sector 6.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că în mod greșit imobilul situat în București, str. P., sector 6 a fost înscris în Anexa nr. 20, poziția nr. 61 a H.G. nr. 556/1990, el nefăcând obiectul demolării pentru realizarea unor obiective de investiții anterior lunii decembrie 1989 și neputând fi considerat trecut în proprietatea statului, actul administrativ nefiind o modalitate de dobândire a proprietății. De altfel, reține instanța de fond, terenul a figurat în continuare în evidențele fiscale pe numele autoarelor reclamantului care au achitat în continuare impozitul, ulterior figurând reclamantul.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, fără a le structura potrivit dispozițiilor art. 3021și 304 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susține că în mod eronat instanța a eludat să verifice îndeplinirea procedurii prealabile a recursului grațios, încălcând, astfel, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, arată recurentul-pârât, instanța de fond a omis să observe depășirea cu mult a termenului de un an prevăzut de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind și tardiv formulată, excepția tardivității fiind de ordine publică, ceea ce implică obligația instanței de a verifica din oficiu regularitatea sesizării ei.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, arătând că sentința atacată este temeinică și legală, iar excepțiile invocate sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, a fost efectuată procedura prealabilă prin demersurile către Prefectura municipiului București, iar pe de altă parte, că acesta a sesizat instanța în termen legal.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse sentinței instanței de fond, cu materialul probatoriu administrat, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 18 și 28 din Legea nr. 554/2004, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, trebuie să parcurgă procedura prealabilă în termenele și condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă la instanță și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului, termenul de un an fiind calificat, prin art. 11 alin. (5) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, termen de decădere.
în cauză, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, actul administrativ atacat a fost emis în anul 1990 și publicat în M. Of. nr. 134/18.06.1992, fără anexe, astfel cum rezultă din adresa nr. 3203 din 25 octombrie 2005 a R.A. M.Of. Din aceeași adresă rezultă că în cuprinsul textului art. 1, la Anexele nr. 1-34 există un asterisc a cărui explicație este dată în subsolul paginii și are următorul cuprins: "anexele au fost transmise de Primăria municipiului București, numai celor interesați, la cerere".
Prin urmare, înalta Curte constată că instanța de fond avea obligația de a verifica regularitatea sesizării sale, în raport cu materialul probatoriu administrat.
Chiar în ipoteza extremă în care s-ar admite că intimatul-reclamant nu a manifestat pasivitate, ci s-a adresat pe diverse căi unor instanțe și Prefecturii municipiului București și că aceste demersuri ar complini obligația de a parcurge procedura prealabilă, înalta Curte a constatat că excepția tardivității formulării acțiunii trebuia admisă în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 554/2004,data emiterii actului atacat și data sesizării instanței.
Cum instanța de fond nu a procedat în sensul arătat, ci a pășit la examinarea fondului pricinii, înalta Curte constată că sentința atacată este nelegală, critica formulată acesteia fiind fondată și urmează a fi casată.
Rejudecând pricina în fond după casare, în baza dispozițiilor art. 20 și 28 ale Legii nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 312 și 314 C. proc. civ., precum și a considerentelor mai sus arătate, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca tardiv formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4508/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4498/2006. Contencios → |
|---|
