ICCJ. Decizia nr. 4559/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 26 mai 2006, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5675 din 28 aprilie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 512/CA din 29 iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 23 decembrie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză fac dovada strămutării părinților reclamantului, din Bulgaria, în România, ca efect al Tratatului de la Craiova, din 1940, precum și a faptului că reclamantul s-a născut la data de 23 decembrie 1944, în localitatea Mihai Viteazu, județul Tulcea, unde familia sa fusese strămutată.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că acesta este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, dintr-un motiv de echitate, deoarece a suportat consecințele situației create, asemenea celorlalți membrii a familiei, dar și ca o consecință a caracterului compensator al legii, în raport cu persoanele care au suportat nemijlocit consecințele strămutării sau refugiului.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.
Recurenta a susținut că cele două condiții impuse beneficiarilor legii - persecuția etnică cu consecința strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu, nu sunt întrunite în persoana intimatului, atâta vreme cât acesta s-a născut și a trăit tot timpul pe teritoriul statului Român.
S-a mai susținut că în speță trebuie să se țină seama de textul Tratatului de la Craiova, conform căruia schimbul de populație dintre România și Bulgaria urma să se facă într-un termen de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata bulgară să ocupe teritoriul, astfel evocat, în intervalul 20 septembrie - 1 octombrie 1940, consecința acestor prevederi fiind aceea că nu pot beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, decât cei care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriul ce urma a fi evacuat, condiție pe care intimatul-reclamant nu o îndeplinește.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al unui tratat bilateral.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, și în condițiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii celor afectați.
în acest context sunt lipsite de relevanță prevederile tratatului bilateral, invocate în motivele de recurs.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
← ICCJ. Decizia nr. 4561/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4562/2006. Contencios → |
---|