ICCJ. Decizia nr. 4588/2006. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4588/2006

Dosar nr. 2456/1/2006

Şedinţa publică din 13 decembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 22 iulie 2003, la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC S.R. SRL, sucursala Năvodari, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 229 din 10 iulie 2003, emisă de Primarul oraşului Năvodari.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că i s-a respins, prin dispoziţia atacată, contestaţia pe care a formulat-o împotriva măsurii privitoare la plata sumei de 3.399.520.000 lei reprezentând taxă pe teren şi a sumei de 50.000.000 lei reprezentând amendă, cu toate că suprafaţa de teren primită în posesie, încă din anul 1969, este improprie pentru agricultură şi silvicultură şi până în prezent nu a plătit niciodată taxa pe teren, fiind scutită de această taxă în baza unor dispoziţii legale.

Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin încheierea şedinţei publice de la 27 februarie 2004, a constatat natura civilă a deciziei şi a dispus înaintarea acesteia la secţia civilă a Tribunalului Constanţa.

La rândul său, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 570 din 29 aprilie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 392/2001.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 10029 din 6 octombrie 2004, a admis acţiunea, dispunând anularea dispoziţiei contestate.

Instanţa reţine că terenul în litigiu ar trebui inclus în categoria terenurilor care, prin natura lor, sunt improprii pentru agricultură, conform concluziilor expertului tehnic şi din acest motiv este scutit de plata taxelor.

Apelul declarat de pârâtul Primarul oraşului Năvodari împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 606/C din 16 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.

Primarul oraşului Năvodari a declarat recurs împotriva ultimei hotărâri, iar Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin încheierea nr. 787/C a şedinţei publice din 30 noiembrie 2005, a constatat natura cauzei dedusă judecăţii, ca fiind de contencios fiscal şi a dispus trecerea recursului la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 9/CA din 19 ianuarie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a format dosarul nr. 2456/1/2006, având ca obiect soluţionarea recursului declarat de către Primarul oraşului Năvodari împotriva deciziei nr. 606/C din 16 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin care s-a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 10029 din 6 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Constanţa.

Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare:

Prin dispoziţia nr. 229 din 10 iulie 2003, emisă de Primarul oraşului Năvodari, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta SC S.R. SRL împotriva măsurii obligării la plata unei taxe pe teren în cuantum de 3.399.520.000 ROL şi la plata unei amenzi de 50.000. 000 ROL.

Conform prevederilor art. 188 alin. (2) C. proCod Fiscal (aplicabile în cauza de faţă) „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă".

Art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabileşte că litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei (500.000 RON), se soluţionează, în fond, de către tribunalele administrative fiscale.

Cum în prezenta pricină litigiul priveşte taxe sub 5 miliarde lei (ROL), competenţa de a-l soluţiona revine Tribunalului Constanţa, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel fiind, cauza de faţă va fi trimisă la Tribunalul Constanţa, pentru competentă soluţionare, ca instanţă de fond, urmând a se casa toate hotărârile pronunţate până în prezent în această pricină.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Primarul oraşului Năvodari împotriva deciziei nr. 606/C din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.

Casează Decizia sus-menţionată, precum şi sentinţa civilă nr. 570 din 20 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 10029 din 6 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Constanţa şi Decizia civilă nr. 9/CA din 19 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza la Tribunalul Constanţa, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acesteia, ca instanţă de fond.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4588/2006. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs