ICCJ. Decizia nr. 579/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 579/2006
Dosar nr. 3346/2005
nr. 13761/1/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 520 din 13 septembrie 2005, a respins acţiunea reclamantei P.V., prin care se solicita, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 11043 din 22 iulie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probele cu acte şi declaraţii de martori administrate în cauză, rezultă numai faptul că reclamanta s-a refugiat, împreună cu soţul său, în anul 1941, din localitatea de domiciliu, Turda, în comuna Vişag, unde a rămas până în anul 1945.
Instanţa a mai reţinut că din acest material probator nu rezultă existenţa persecuţiei etnice, ca motiv al schimbării domiciliului, ci, dimpotrivă, faptul că ambele localităţi - de domiciliu şi de refugiu, se aflau în administrarea Statului român, dovedesc inexistenţa acestei condiţii esenţiale pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, susţinând că soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece nu a ţinut seama de faptul, dovedit cu probele din dosar, că o parte a satului Vişag, cea în care se afla şi locuinţa ei, a rămas la nord de graniţa trasată prin Dictatul de la Viena, în administrare maghiară.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de lege se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
În speţă nu a fost posibilă administrarea probei cu înscrisuri, deoarece, aşa cum rezultă din adresa nr. C/1594 din 6 iunie 2003, eliberată de Arhivele Naţionale, la cererea reclamantei, evidenţele din această perioadă nu s-au păstrat în integralitatea lor.
Reclamanta a făcut, însă, dovada susţinerilor sale privind motivaţia etnică a refugiului, cu declaraţiile lui M.M. şi P.F., martore oculare ale evenimentelor relatate în depoziţiile lor şi refugiate, împreună cu P.V., din aceeaşi localitate.
Constatând că sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 189/2000, Curtea va admite recursul declarat în cauză şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantei, cu consecinţa anulării hotărârii emise de pârâtă şi a obligării acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei civile nr. 520 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta P.V.
Anulează hotărârea nr. 11043 din 22 iulie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 iulie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 578/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 580/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
