ICCJ. Decizia nr. 571/2006. Contencios. Acordare drepturi compensatorii D.L. nr. 118/1990. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 571/2006
Dosar nr. 2658/2005
nr. 11015/1/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 februarie 2005, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi S.P., preşedintele acestei comisii, solicitând obligarea acestora la eliberarea deciziei prin care i s-a acordat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi obligarea preşedintelui comisiei, la repararea pagubei provocate de neeliberarea deciziei în absenţa căreia nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, deşi prin adresa nr. 2279 din 3 februarie 2003 a fost informat că în şedinţa din data de 14 iunie 2003 s-a decis admiterea cererii sale de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, fiind înştiinţat că urmează a i se înmâna Decizia prin care i se acorda această calitate, nici până la această dată nu i-a fost comunicată şi, deci, pe cale de consecinţă nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, deşi s-a adresat cu mai multe scrisori, atât Comisiei, cât şi preşedintelui acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 781/2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea privind eliberarea deciziei de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind despăgubirile, pârâtul fiind obligat la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Instanţa a reţinut că pârâtul a emis Decizia nr. 774 la data de 14 iunie 2001 şi a comunicat-o reclamantului, la data de 24 februarie 2005, după data formulării acţiunii.
Referitor la despăgubiri, curtea de apel a apreciat că reclamantul avea posibilitatea să se adreseze organelor financiare, cu o cerere privind scutirea de impozit, cerere la care să anexeze Decizia nr. 774/2001 şi dovada comunicării acesteia şi prin care să solicite restituirea sumelor plătite (13.547.669 lei).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea parţială a sentinţei în ce priveşte despăgubirile civile.
În motivarea recursului s-a arătat că datorită necomunicării deciziei a fost nevoit să achite impozite şi taxe, de care altfel ar fi fost scutit dacă prezenta organelor financiare, Decizia nr. 774/2001.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Din probele administrate rezultă că Decizia nr. 774 a fost adoptată la data de 14 iunie 2001.
Comisia nu a comunicat acest lucru reclamantului, decât la data de 3 februarie 2003, prin adresa nr. 2279/2000 din 3 februarie 2003, iar ulterior nu a comunicat Decizia adoptată, decât după formularea acţiunii de către reclamant, deşi acesta solicitase în scris Comisiei să-i fie comunicată Decizia.
Pârâtul-intimat a justificat necomunicarea deciziei prin faptul că formulare tipizate pentru aceste decizii a primit la sfârşitul anului 2004.
Datorită faptului că reclamantul-recurent nu a avut o dovadă a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, el nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990.
Comisia trebuia să comunice petentului, de îndată, soluţia de admitere a cererii sale privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, lucru pe care nu l-a făcut decât la data de 3 februarie 2003. Totodată, trebuia să-l înştiinţeze pe recurent că se poate folosi de comunicarea respectivă pentru obţinerea facilităţilor fiscale.
Cum pârâtul nu a procedat în acest mod, culpa este evidentă în producerea unui prejudiciu patrimonial, reclamantului, constând în faptul că acesta nu a putut beneficia de drepturile acordate de Decretul - lege nr. 118/1990.
Cuantumul prejudiciului şi perioada în care a fost produs nu se pot determina, însă, pe baza actelor aflate la dosar. Probele trebuie suplimentate pentru a stabili data la care Comisia a comunicat reclamantului, faptul că acesta poate folosi dovada comunicării soluţiei adoptate la 14 iunie 2001 pentru obţinerea drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990. Până la acea dată, care se va stabili prin probe, subzistă culpa pârâtului în producerea prejudiciului, întrucât ulterior reclamantul se putea folosi de comunicarea primită, în faţa organelor fiscale.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa se va casa în partea referitoare la capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamant, care sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 998 - 999 C. civ.
În măsura în care apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 60 şi urm. C. proc. civ., pârâul va putea uzita de dispoziţiile acestui text legal.
În legătură cu acest aspect este de apreciat ca nefondată motivarea sentinţei, în sensul că reclamantul poate solicita organelor fiscale, să i se returneze sumele achitate cu titlu de impozit. A proceda în acest mod, înseamnă a sancţiona pe reclamant, care nu are nici o culpă, deoarece el ar trebuie să suporte riscul neadmiterii cererii de către organele financiare şi în continuare riscul unui eventual proces cu acestea.
În fond după casare, în măsura în care reclamantul stăruie, va trebui să dovedească şi culpa persoanei fizice chemate în judecată, având în vedere că din probele deja administrate nu rezultă culpa acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei civile nr. 781 din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată în partea referitoare la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor şi trimite aceleiaşi instanţe, cauza, spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 570/2006. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 574/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
