ICCJ. Decizia nr. 663/2006. Contencios. Refuz nejustificat eliberare acte. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 663/2006
Dosar nr. 3198/2005
nr. 13170/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 478/CA/2005, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, reclamantul B.H. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Prefectura municipiului Bucureşti - Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând anularea înscrierii fiului său Ş.C., în paşaportul mamei sale, efectuată în data de 18 martie 2003, obligarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră să-i comunice datele solicitate referitoare la ieşirea fiului său din ţară, precum şi obligarea eliberării unui paşaport individual, fiului său.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că din relaţia de concubinaj cu Ş.D. a rezultat minorul Ş.C., însă mama minorului l-a împiedicat pe reclamant să aibă legături personale cu minorul, stabilindu-se un program de vizitare numai pe cale judecătorească.
Reclamantul a mai arătat că a aflat de la bunica minorului, că acesta a fost înscris pe paşaportul mamei sale, părăsind ţara, fără acordul său, deşi nu există nici o hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului, mamei sale.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, prin întâmpinarea formulată, a invocat:
- excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, raportat la calitatea de autoritate centrală a pârâtei;
- excepţia netimbrării cererii, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, neavând competenţă în eliberarea unui paşaport sau în anularea unei menţiuni înscrise în paşaport;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, care nu face referire la o eventuală vătămare produsă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, printr-un act administrativ ori la vreo cerere la care pârâtul a refuzat să răspundă.
- excepţia lipsei procedurii prealabile, memoriul din data de 23 noiembrie 2004 neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
- excepţia prematurităţii acţiunii, nefiind depus la dosar un răspuns al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin întâmpinare, la rândul său, Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât Direcţia Generală de Paşapoarte şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră au fost înfiinţate ca organe de specialitate aflate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi au personalitate juridică.
Prin sentinţa civilă nr. 9222 din 1 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâtă, iar prin sentinţa civilă nr. 1188 din 20 iunie 2005, a admis în parte acţiunea formulată de B.H. şi a anulat înscrierea din paşaportul numitei Ş.D., a minorului Ş.C., înscriere efectuată în data de 18 martie 2003.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre a fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră să comunice reclamantului, datele referitoare la ieşirea din ţară a minorului Ş.C. şi s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind eliberarea unui paşaport individual pentru minorul Ş.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 11 alin. (4) din OG nr. 65/1997, modificată, pentru înscrierea în paşaportul unuia dintre părinţi, a copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, este necesar, implicit, consimţământul scris al celuilalt părinte, condiţie care, în situaţia de faţă, nu este îndeplinită.
Excepţia prevăzută de dispoziţiile ordonanţei sus-menţionate, în sensul că nu este necesar consimţământul scris pentru părintele căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, nu poate fi reţinută, deoarece nu există o hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului Ş.C., numitei Ş.D.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs, atât Ministerul Administraţiei şi Internelor, cât şi Prefectul municipiului Bucureşti.
Recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut, în esenţă, că în mod greşit, hotărârea atacată s-a pronunţat în contradictoriu şi cu această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Potrivit O.U.G nr. 104/2001, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este unitate centrală a Poliţiei de Frontieră Română, cu personalitate juridică şi competentă teritorial pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră .
Totodată, recurentul a indicat că pe fond, în opinia sa, instanţa a dat o interpretare eronată prevederilor art. 11 alin. (4) din OG nr. 65/1997 şi ale art. 65 C. fam., neexistând nici o legătură directă între actul administrativ atacat şi pretinsa vătămare a dreptului reclamantului de a păstra legături personale cu minorul.
Recurentul-pârât Prefectul municipiului Bucureşti, la rândul său, a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile în care s-a dat o greşită interpretare atât prevederilor Codului familiei, cât şi art. 11 alin. (4) din OG nr. 65/1997, al cărui scop este acela de a impune ca Decizia cu privire la exercitarea dreptului la libera circulaţie de către minorul cetăţean român, să fie luată de către părintele care are exerciţiul drepturilor părinteşti. În opinia recurentului, aceste drepturi sunt exercitate de mamă, tatăl, respectiv reclamantul, fiind părintele căruia prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod clar şi neechivoc i-a fost consacrată calitatea de părinte căruia nu îi este încredinţat minorul.
La data de 17 ianuarie 2006, a fost depusă la Înalta Curte, în cursul soluţionării recursurilor de faţă, o cerere de intervenţie în interesul recurenţilor-pârâţi, formulată de Ş.D., în calitate de mamă şi de reprezentant legal al minorului Ş.C. Prin cererea de intervenţie încuviinţată în principiu chiar la termenul de astăzi, intervenienta a justificat pe de o parte interesul său în a interveni în această cauză, iar pe de alta a invocat o serie de excepţii de procedură vizând acţiunea principală.
Tot la termenul de astăzi, în şedinţă publică, intervenienta a invocat şi susţinut oral o excepţie calificată, ca fiind de ordine publică, conform art. 108, cu referire la art. 105 C. proc. civ., vizând neparticiparea şi necitarea sa, în calitate de reprezentant legal al minorului Ş.C., la soluţionarea în fond a cauzei.
Examinând cu precădere această excepţie de ordine publică, conform art. 137 C. proc. civ., în cadrul procesual de faţă, Înalta Curte reţine că aceasta este fondată şi fiind formulată de intervenientă, în interesul recurenţilor, atrage pe cale de consecinţă, şi admiterea celor două recursuri, numai în limitele şi pentru consideraţiunile expuse în cele ce urmează.
Intervenienta în interesul recurenţilor, respectiv mama şi reprezentanta legală a minorului Ş.C. nu a fost în adevăr citată cu ocazia soluţionării acţiunii de fond, iar sentinţa civilă atacată, prin care s-a anulat înscrierea minorului Ş.C., din paşaportul mamei sale, fără, însă, a i se întocmi un paşaport individual, în mod evident, a vizat şi lezat în cel mai concret mod cu putinţă interesele şi drepturile minorului, cu atât mai mult, cu cât acesta nu a avut posibilitatea de a participa la această judecată.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa fondului nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil, şi anume, principiul contradictorialităţii.
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară de cazul în care legea dispune altfel. În materia contenciosului administrativ, legea nu dispune altfel, căci, aşa cum se stipulează în art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
În plus, Înalta Curte nu poate să nu reţină şi încălcarea de către instanţa de fond, a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, în raport cu obiectul cererii reclamantului şi cu consecinţele radierii menţiunii de înscriere în paşaport solicitate, instanţa avea obligaţia, fie de a solicita reclamantului o precizare a acţiunii referitoare la părţile cu care înţelege să se judece, fie de a pune în discuţia părţilor prezente, necesitatea citării în proces a minorului, prin reprezentantul său legal, vizat direct prin acţiunea de faţă.
Neprocedându-se în acest fel, minorul şi reprezentantul său legal au fost lipsiţi de posibilitatea de a-şi face apărări şi de a propune mijloacele de probă pe care le considerau utile şi pertinente cauzei.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, atât cererea de intervenţie formulată, pe fond, cât şi excepţia invocată de intervenientă, în interesul recurentelor, astfel că ambele cereri vor fi admise.
Neîndoielnic, vătămarea pricinuită minorului neparticipant la judecarea în fond a cauzei nu se poate înlătura decât prin anularea, respectiv casarea hotărârii pronunţate, dispunându-se în consecinţă, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 108 şi raportat la art. 105 C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, ocazie cu care toate părţile implicate urmează a fi citate, pentru a li se oferi posibilitatea legală de a-şi face apărările pe care le socotesc necesare. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond urmează a valorifica şi apărările, precum şi susţinerile recurenţilor şi ale intimaţilor, formulate în faza de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Prefectul municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1183 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pe cale de consecinţă, admite în fond cererea de intervenţie formulată de Ş.D., în interesul recurenţilor-pârâţi.
Admite excepţia invocată de intervenientă, conform art. 108, cu referire la art. 105 C. proc. civ. şi potrivit art. 304 pct. 5 din acelaşi cod, casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 664/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
