ICCJ. Decizia nr. 664/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 664/2006
Dosar nr. 3299/2005
nr. 13577/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 1242/2005, la Tribunalul Satu Mare, cerere precizată ulterior, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să anuleze Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005, emis de pârâtă şi să fie obligată aceasta la 20.000.000 lei despăgubiri şi 500.000.000 lei, daune morale, reactualizate la data efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a precizat în motivarea acţiunii, că ordinul atacat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ea fiind mutată împotriva voinţei sale, nu la un alt compartiment din cadrul instituţiei, ci la o altă unitate, în alt judeţ, la o distanţă de 110 km.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa nr. 99/CA din 11 mai 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, unde a primit număr de dosar 2968/CA/2005.
Prin sentinţa nr. 224 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Ordinului nr. 472 din 25 martie 2003, emis de pârâtă, obligând-o pe aceasta la plata unor despăgubiri de 900 lei RON şi 1.650 lei RON, cheltuieli de judecată.
Cererea privind acordarea unor daune morale, a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor a schimbat locul de muncă al reclamantei, dispunând mutarea sa de la Biroul Vamal Petea, la Biroul Vamal Sighet, pe o perioadă de 6 luni, măsura luată fiind nelegală, deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, privind funcţionarii publici, care se referă la posibilitatea mutării funcţionarului public, la un alt compartiment, pe o perioadă de 6 luni de zile, fără acordul acestuia.
Or, în speţă, mutarea reclamantei s-a făcut, nu la un alt compartiment, ci la un alt Birou Vamal situat într-un alt judeţ şi la o distanţă de peste 100 km, birourile vamale nefiind compartimente ale aceleiaşi instituţii, ci structuri organizatorice separate, subordonate Direcţiei Regionale Vamale Oradea şi vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, potrivit Anexei nr. 2 din HG nr. 165/2005.
Referitor la despăgubirile solicitate, s-a considerat a fi dovedită doar suma de 900 lei RON, contravaloarea cheltuielilor de cazare, iar în privinţa despăgubirilor morale s-a considerat cererea, neîntemeiată, reclamanta nefăcând dovada unor vătămări ale drepturilor personale nepatrimoniale.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta critică soluţia, prin faptul că în mod greşit nu i s-au acordat daune morale, ordinul emis şi care a produs efecte în perioada martie - mai 2005, cât şi memoriile formulate la care nu a primit răspuns, determinându-i o cădere psihică şi fizică şi agravându-i starea de sănătate, dat fiind că avea în îngrijire şi un copil de 8 ani, care a fost lăsat în grija unor persoane străine de familia sa.
Pârâta Direcţia Regională Vamală Oradea critică soluţia primei instanţe, în sensul interpretării eronate a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, de către instanţa de judecată.
Astfel, se susţine că mutarea temporară a reclamantei, ca şef la Biroul Vamal Sighet, a fost dispusă în interesul Autorităţii Vamale, biroul vamal fiind asimilat noţiunii de „compartiment funcţional" potrivit dispoziţiilor art. 7 din HG nr. 165/2005, ordinul emis fiind, deci, legal.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea le va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a dispus mutarea temporară a reclamantei-recurente, la Biroul Vamal Sighet, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 79 alin. (3) din Legea funcţionarului public nr. 188/1999.
Textul de lege menţionat se referă, însă, la mutarea temporară a unui funcţionar în cadrul altui compartiment.
Or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta a fost mutată, nu la un alt compartiment, ci în cadrul altui Birou vamal, de la Biroul Vamal Petea, la Biroul Vamal Sighet. HG nr. 165/2005, care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, stabileşte că birourile vamale sunt structuri organizatorice independente între ele, iar în cadrul fiecăruia sunt compartimente funcţionale organizate prin ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Aşadar, ordinul a fost emis cu încălcarea legii şi în mod just s-a constatat că este nelegal şi s-a dispus de instanţă, anularea lui.
Criticile aduse sentinţei de către recurenta-pârâtă nu pot fi, astfel, considerate ca fondate, de către instanţa de control judiciar.
Recurenta-reclamantă, în notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei, a invocat lipsa de interes în susţinerea recursului, în ce o priveşte pe recurenta-pârâtă.
Aceasta, pentru că efectele ordinului au fost limitate în timp şi ele au încetat la momentul ocupării postului respectiv prin concurs.
Nu este întemeiată excepţia invocată, faţă de criticile aduse sentinţei de către pârâta-recurentă, critici care vizează aspectul legalităţii ordinului emis, în funcţie de care s-a solicitat şi plata unor despăgubiri de către reclamantă.
În ceea ce priveşte critica adusă sentinţei, de către recurenta-reclamantă, cu privire la neacordarea daunelor morale, se constată că şi aceasta este nefondată.
Măsura dispusă prin ordinul atacat nu a fost considerată sancţiune pe linie profesională, ci a fost determinată de interesele Autorităţii Vamale, numai că nu au fost respectate întru totul dispoziţiile legale.
Perioada scurtă pentru care s-a dispus această măsură, cât şi faptul că drepturile salariale nu i-au fost afectate, recurenta-reclamantă neproducând dovezi din care să rezulte că i-au fost vătămate unele drepturi personale nepatrimoniale, sunt elemente care au dus la o concluzie justă a instanţei de fond, în sensul că nu se impune acordarea unor daune morale.
Nefiind, deci, motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, în sensul art. 304 C. proc. civ., urmează ca cele două recursuri formulate împotriva acesteia să fie respinse ca nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de B.M. şi de Direcţia Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 224/C/2005 din 12 septembrie 2005, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2006. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 666/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
