ICCJ. Decizia nr. 78/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 78/2006
Dosar nr. 3128/2005
nr. 12890/1/2005
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 29 iunie 2005, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 16259 din 23 februarie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000, deoarece refugierea s-a făcut dintr-o localitate aflată sub administraţia Statului român.
Prin sentinţa civilă nr. 509 din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 16259 din 23 februarie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile martorilor F.A. şi S.R., rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze în noiembrie 1940, din comuna Vlaha, în Cluj-Napoca.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că reclamantul a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice, iar excluderea acestuia de la beneficiul acordat de lege, refugiaţilor, este nelegală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice care ar fi determinat schimbarea domiciliului. În plus, apare ca fiind greu de acceptat ideea de persecuţie etnică, atâta timp, cât refugierea s-a făcut dintr-o localitate aflată sub administraţie românească, într-una aflată sub ocupaţie hortystă.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 11 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Declaraţiile martorilor F.A. şi S.R. evidenţiază faptul că, după Dictatul de la Viena, reclamantul s-a refugiat împreună cu părinţii, în luna noiembrie 1940, din localitatea Vlaha, în Cluj-Napoca, de unde a revenit în anul 1946.
Pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, este necesar să se dovedească faptul că refugierea s-a produs ca urmare a persecuţiilor etnice la care a fost supusă persoana respectivă, aspect care nu rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Este de necontestat că şi persoanele care şi-au părăsit localităţile de domiciliu, sub diferite motive, au avut de suferit consecinţele nefavorabile ale refugiului, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi, şi acestei categorii de persoane.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu s-a făcut ca urmare a persecuţiei etnice îndurate, deşi declaraţiile de martor depuse la dosarul cauzei sunt lipsite de concludenţă în această privinţă.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, urmând a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată, iar pe fond să se respingă acţiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei nr. 509 din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comerciala, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2006. Contencios. Pensii Ministerul... | ICCJ. Decizia nr. 783/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
