ICCJ. Decizia nr. 783/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 783/2006
Dosar nr. 3648/2005
nr. 14966/1/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune în contencios administrativ, reclamantul T.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 102268 din 7 aprilie 2005, a Casei Judeţene de Pensii Mureş şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 199 din 1 septembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de T.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi şi nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, T.C. care a motivat că s-a născut în perioada în care familia sa s-a aflat în refugiu şi a suportat aceleaşi privaţiuni, ca şi aceasta.
Recursul este întemeiat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. din C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din acelaşi cod.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, din economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau conformarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de instanţa de fond, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav respectivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut în perioada în care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi în fond, a admiterii acţiunii formulate de T.C.
Va fi anulată hotărârea emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, la 7 aprilie 2005, în dosarul nr. 102268/2005 şi va fi obligată intimata, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 12 ianuarie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 mai 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.C. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 1 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea.
Anulează hotărârea emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, la 7 aprilie 2005, în dosarul nr. 102268/2005 şi obligă intimata, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 12 ianuarie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 mai 2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 78/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 785/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
