ICCJ. Decizia nr. 801/2006. Contencios. Anulare ordonanţă emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 801/2006
Dosar nr. 2625/2005
nr. 10882/1/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 916/2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile invocată de pârâta C.N.V.M. şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, accesul la justiţie fiind condiţionat de această dispoziţie legală.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, SC C. SA Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât în speţă nu trebuia îndeplinită procedura prealabilă, instanţa de fond apreciind greşit faptul că actul a cărui anulare se solicită, se încadrează în dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 25/2005.
La termenul din 9 februarie 2006, intimata a invocat excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant a recurentului, cât şi pe aceea privind nulitatea recursului de faţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cele două excepţii, apreciază că nu sunt fondate, recurentul îndeplinind dispoziţiile prevăzute de art. 67 şi urm. C. proc. civ., în ceea ce priveşte cererea de recurs, ca şi pe aceea de chemare în judecată.
Referitor la excepţia privind nulitatea recursului, şi aceasta se va respinge, reţinându-se că recursul a fost motivat conform art. 3011 C. proc. civ., cuprinzând toate cerinţele acestui text de lege.
Pe fond însă, recursul este neîntemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Ordonanţa C.N.V.M. este fără posibilitate de tăgadă, un act administrativ individual şi definit de art. 9 din OUG nr. 25/2002. Astfel, conform atribuţiilor pe care legal le are intimata-pârâtă, a sancţionat contravenţional pe recurentă, pentru nerespectarea unor obligaţii ce decurg din dispoziţiile OUG nr. 28/2002, modificată şi aprobată prin Legea nr. 525/2002.
Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, pe care se fondează cererea de faţă, sunt imperative şi prevăd obligativitatea persoanei fizice ori juridice care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, în termenul prevăzut de acelaşi text de lege.
Prin urmare, parcurgerea acestei proceduri este obligatorie, înainte ca persoana să se adreseze instanţei de contencios administrativ, neîndeplinirea ei conducând la respingerea plângerii de către instanţa de judecată, ca inadmisibilă.
Faţă de aceste considerente, de faptul că din actele dosarului nu rezultă că recurenta a îndeplinit cerinţa imperativă a Legii nr. 29/1990, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect instanţa curţii de apel a respins acţiunea, ca fiind inadmisibilă.
Aşadar, sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de SC C. SA Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 916 din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M., privind lipsa calităţii de reprezentant a persoanei, care a semnat recursul şi cea a nulităţii cererii de recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 781/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 814/2006. Contencios. Anulare dispoziţie... → |
|---|
