ICCJ. Decizia nr. 770/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 770/2006
Dosar nr. 2759/2005
nr. 11.417/1/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 martie 2005, reclamantul M.D. a solicitat anularea Ordinului nr. 72 din 26 ianuarie 2005, emis de pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor şi reîncadrarea sa în funcţia stabilită prin Ordinul nr. 1415 din 4 noiembrie 2004, întocmit de aceeaşi pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că reîncadrarea sa prin ordinul contestat a fost efectuată nelegal, pentru că s-a dispus retroactiv trecerea sa din funcţia de inspector principal, în funcţia de inspector, ceea ce reprezintă o retrogradare în grad profesional, contrară prevederilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 şi în Legea nr. 161/2003.
Reclamantul a arătat că ordinul de reîncadrare a sa a fost emis şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1917/2003, prin care Curtea de Apel Bucureşti a constatat dreptul său la încadrarea în funcţia publică stabilită de pârâtă, în Decizia nr. 1163/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1067 din 2 iunie 2005, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că Ordinul nr. 72 din 26 ianuarie 2005 a fost emis de pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004, aplicabile şi în cazul reclamantului.
Motivul de nelegalitate privind retroactivitatea ordinului contestat, a fost respins, avându-se în vedere că actul s-a aplicat cu începere de la data de 1 ianuarie 2005, potrivit OUG nr. 92/2004, dar a fost emis ulterior, după obţinerea avizului obligatoriu al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Instanţa de fond a respins şi celelalte motive nelegalitate invocate în acţiune, reţinând că reclamantului nu i-a fost vătămat dreptul constatat cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia nr. 1917/2003, a Tribunalului Bucureşti şi că ordinul emis de pârâtă este conform prevederilor art. 36 din OUG nr. 92/2004, în care a fost reglementată situaţia funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate, cum a fost cazul reclamantului, aflat în concediu medical în luna decembrie 2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamantul şi Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea hotărârii şi pe fond, admiterea acţiunii.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004, care nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât acest act normativ are ca obiect de reglementare, drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pe anul 2005 şi în consecinţă, interpretarea întregului conţinut trebuia raportată la obiectul respectiv.
Sub acest aspect, s-a arătat că prin ordinul contestat în cauză, a fost modificată unilateral funcţia publică deţinută de reclamant, potrivit criteriilor de evaluare şi sistemului de punctaj prevăzute în Legea nr. 161/2003, prin trecerea într-o funcţie publică inferioară, care este prevăzută în art. 65 alin. (3) lit. d) şi art. 75 din Legea nr. 188/1999, numai ca sancţiune pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.
În recursul declarat de reclamant au fost reiterate motivele de nelegalitate invocate în acţiune şi s-a susţinut că instanţa de fond a menţinut greşit Ordinul nr. 72 din 26 ianuarie 2005, care a fost emis de autoritatea intimată, cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a dispoziţiilor art. 50 lit. b) C. muncii, dat fiind că reîncadrarea sa a fost dispusă cu începere de la 1 ianuarie 2005, când se afla în incapacitate temporară de muncă.
Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat în recursul său, şi concluzia instanţei de fond privind abrogarea prin art. 45 lit. c) din OUG nr. 92/2004, a celorlalte dispoziţii legale referitoare la încadrarea funcţionarilor publici şi a arătat că norma de abrogare a vizat numai acele prevederi legale care au reglementat drepturile salariale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Prin Ordinul nr. 72 din 26 ianuarie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor a dispus reîncadrarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, cu începere de la 1 ianuarie 2005, în funcţiile publice redate pentru fiecare, în anexa care face parte integrantă din ordin, beneficiind de salarizarea de bază corespunzătoare, potrivit aceleiaşi anexe.
Recurentul-reclamant, încadrat în baza Legii nr. 161/2003, în funcţia publică de inspector principal, a fost reîncadrat în baza acestui ordin, în funcţia publică de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta I de salarizare.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea ordinului emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru aplicarea art. 6 din OUG nr. 92/2004, care a prevăzut pentru anul 2005, reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie, pe categorii, clase şi grade profesionale şi salarizarea corespunzătoare acestei noi încadrări.
Recurentul-reclamant nu a contestat modul în care Autoritatea Naţională a Vămilor a aplicat prin ordinul dedus judecăţii, prevederile OUG nr. 92/2004 şi în consecinţă, au fost neîntemeiat reiterate apărările din acţiune, întrucât acestea vizează, în realitate, conţinutul ordonanţei de urgenţă a guvernului care nu a constituit şi nu poate constitui obiectul acţiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ.
Recurenţii au susţinut fără temei că dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004 nu sunt aplicabile în cauză, deşi recurentul-reclamant face parte din categoria funcţionarilor publici de execuţie salarizaţi potrivit OUG nr. 82/2004, pentru care în textul respectiv s-a prevăzut reîncadrarea.
De asemenea, recurenţii au susţinut neîntemeiat că reîncadrarea astfel efectuată de intimata-pârâtă a reprezentat o retrogradare, contrară dispoziţiilor art. 65 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, care are prevăzut trecerea într-o funcţie publică inferioară, numai ca sancţiune disciplinară.
Dreptul recunoscut recurentului-reclamant, prin încadrarea efectuată potrivit Legii nr. 161/2003, nu a fost vătămat prin reîncadrarea dispusă de autoritatea intimată, pentru că aceasta s-a întemeiat pe noua ierarhizare a funcţiilor publice stabilite în OUG nr. 92/2004, prin derogare de la cea prevăzută în Legea nr. 188/1999 şi în Legea nr. 161/2003. Din acest motiv, apare ca neîntemeiată şi susţinerea recurentului-reclamant privind dreptul său la încadrarea în funcţia publică stabilită prin Decizia nr. 1163/2003, emisă de intimată şi a cărei legalitate a fost constatată prin Decizia nr. 1917/2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În consecinţă, chiar dacă denumirea funcţiei publice deţinută de recurentul-reclamant în baza Legii nr. 161/2003, se regăseşte în clasificarea funcţiilor publice prevăzută de OUG nr. 92/2004, acesta nu are un drept recunoscut de lege la menţinerea încadrării anterioare efectuată într-un sistem al funcţiei publice înlocuit prin sistemul prevăzut în noua reglementare, fără a se aduce atingere calităţii de funcţionar public şi stabilităţii în exercitarea funcţiei publice.
Neîntemeiată este şi susţinerea recurenţilor, că intimata a modificat unilateral funcţia publică deţinută de recurentul-reclamant.
Ordinul nr. 72 din 26 ianuarie 2005 reprezintă un act administrativ de executare a dispoziţiilor dintr-un act normativ cu privire la reîncadrarea funcţionarilor publici şi, deci, prin ordinul respectiv, intimata nu a modificat conţinutul funcţiei publice deţinute de recurentul-reclamant şi nici raportul său de serviciu.
Curtea constată că este nefondată, şi susţinerea din recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind abrogarea prin art. 45 lit. c) din OUG nr. 92/2004, numai a acelor dispoziţii contrare care se referă la salarizarea funcţionarilor publici, nu şi a celor care privesc încadrarea lor.
Sfera de aplicare a abrogării prevăzute în art. 45 lit. c) din OUG nr. 92/2004 este determinată de totalitatea normelor juridice instituite în conţinutul actului normativ respectiv, indiferent de denumirea lui generică şi, deci, abrogarea a vizat şi prevederile din Legea nr. 161/2003, în baza cărora a fost încadrat recurentul-reclamant.
Curtea va respinge şi susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea principiului neretroactivităţii şi a dispoziţiilor art. 50 lit. b) C. muncii.
Reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie a fost prevăzută cu începere de la data de 1 ianuarie 2005, prin OUG nr. 92/2004 şi în consecinţă, ordinul emis de intimată în executarea dispoziţiilor unui act normativ nu produce efecte retroactive.
Ordinul respectiv a fost, de asemenea, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 92/2004, care au prevăzut reîncadrarea şi pentru funcţionarii publici aflaţi în incapacitate temporară de muncă, nefiind încălcate prevederile art. 50 C. muncii şi art. 75 din Legea nr. 188/1999, întrucât reîncadrarea nu a avut drept consecinţă, încetarea sau modificarea raportului de serviciu.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de M.D. împotriva sentinţei civile nr. 1067 din 2 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 771/2006. Contencios. Revizuire. Recurs → |
|---|
