ICCJ. Decizia nr. 840/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 840/2006

Dosar nr. 3630/2005

nr. 14894/1/2005

Şedinţa publică din 14 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 5 iulie 2005, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16229 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, i s-a refuzat acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deşi a dovedit că, după cedarea Ardealului de Nord, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor exercitate de autorităţile dictatoriale române fascist-legionare, asupra populaţiei maghiare din zonă.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 581 din 29 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că schimbarea domiciliului intimatului şi a familiei sale, dintr-o localitate aflată sub administraţie românească, într-o localitate aflată sub dominaţie străină, nu poate fi considerată o modalitate de persecuţie etnică în accepţiunea Legii nr. 189/2000 şi a HG nr. 127/2002, instanţa admiţând acţiunea fără nici un temei legal.

Critica formulată este neîntemeiată.

Conform art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

În cauză, din declaraţiile autentice ale martorilor C.M. şi F.A. (el însuşi beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000), coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că, în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea Vlaha, judeţul Cluj, în oraşul Cluj, ca urmare a persecuţiilor exercitate asupra populaţiei maghiare din zonă.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 581 din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 840/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs