ICCJ. Decizia nr. 82/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 82/2006
Dosar nr. 3562/2005
nr. 14624/1/2005
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 aprilie 2005, reclamanta H.A. a solicitat anularea deciziei nr. 29 din 15 martie 2005, emisă de Directorul O.M.F.M., prin care a fost destituită din funcţia publică de inspector asistent în cadrul O.M.F.M.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată, în esenţă, că lucrează în cadrul O.M.F.M. din luna februarie 2002, obţinând rezultate bune în activitate, pentru care i s-a acordat salariu de merit, a primit calificativul „excepţional" şi a înlocuit pe directorul O.M.F.M., în perioada în care acesta lipsea din ţară.
Mai arată că în toamna anului 2003 s-a înscris la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi a solicitat conducerii O.M.F.M., sprijin financiar, moment de la care a început o campanie de denigrare şi de negare a întregii activităţi pe care a desfăşurat-o până atunci, fiind sancţionată cu mustrare scrisă şi primind răspunsul la cererea de acordare a unui concediu de două zile.
Menţionează şi că toate acestea au culminat cu destituirea sa din funcţia publică deţinută, pentru fapte nereale, în baza unei sesizări adresate comisiei de disciplină, în care nu se descriu faptele ce i se impută, sesizare făcută peste termenul legal.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, iar pe fond cere ca acţiunea să fie respinsă ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1518 din 21 septembrie 2005, a admis acţiunea, în sensul că a anulat Decizia contestată şi a obligat pârâtul O.M.F.M., să plătească reclamantei, suma de 8.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamanta nu a săvârşit cu vinovăţie, o abatere disciplinară şi nici nu a încălcat normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege, de natură să atragă răspunderea disciplinară şi sancţionarea sa cu destituirea din funcţia publică.
Mai reţine că prezenţa soţului reclamantei la locul de muncă al acesteia nu poate fi caracterizată ca o abatere disciplinară de natură să atragă sancţiunea sa disciplinară, că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii de către reclamantă, a atribuţiilor de serviciu, iar absenţa sa de la locul de muncă a fost determinată de motive obiective.
Reţine şi că Decizia contestată s-a emis cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, deoarece nu se descrie nici o faptă de natură să facă obiectul analizei comisiei de disciplină, iar sesizarea pentru faptele pretinse ca fiind abateri disciplinare, s-a făcut peste termenul legal.
Pârâtul O.M.F.M. a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că reclamanta trebuia să-şi timbreze acţiunea, dar instanţa nu a apreciat că era necesar să achite taxe de timbru şi că s-a respins greşit excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii, cu toate că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, înainte de expirarea termenului legal de rezolvare a plângerilor adresate autorităţilor administrative.
Susţine că Decizia contestată s-a emis cu respectarea etapelor şi procedurii incidente funcţionarilor publici, pe baza probelor administrate, din care rezultă că reclamanta a săvârşit mai multe abateri, nesocotind sistematic deciziile conducerii O.M.F.M. şi regulamentele, având un comportament necorespunzător şi dând dovadă de lipsă de profesionalism în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Menţionează că reclamantei i s-au aprobat biletele de voie în zilele de examen şi că instanţa a reţinut greşit că nu a săvârşit cu vinovăţie o abatere disciplinară şi nici nu a încălcat normele de conduită profesională, cu toate că sancţiunea „mustrare scrisă" a fost menţinută de către instanţa de judecată şi că tot greşit instanţa a considerat că sesizarea adresată comisiei de disciplină nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, contrar materialului probator depus în susţinerea sesizării.
Consideră şi că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nelegală şi nejustificată, pentru că procesul s-a soluţionat după patru termene de judecată, iar suma pretinsă şi acordată este mult prea mare.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-pârât, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 29 din 15 martie 2005, emisă de Directorul O.M.F.M., s-a dispus destituirea intimatei din funcţia publică de inspector asistent în cadrul O.M.F.M.
În motivarea deciziei se reţine că aceasta şi-a adus soţul la locul ei de muncă, în timpul programului de serviciu, la data de 25 noiembrie 2004, prin nesocotirea dispoziţiilor conducerii şi a caracterului de siguranţă a datelor.
De asemenea, se reţine că a manifestat neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor repartizate, care erau efectuate incorect sau incomplet, ca şi nerespectarea programului de lucru, prin absentarea nemotivat de la serviciu.
Intimata a depus la dosar, întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, arătând că acţiunea nu trebuia timbrată, că nu este întemeiată excepţia privitoare la prematuritatea introducerii acţiunii şi că în sesizarea adresată comisiei de disciplină nu a fost descrisă fapta pentru care a fost judecată.
Instanţa de fond a analizat cu multă atenţie probele administrate în cauză şi în final a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează să fie menţinută.
În ce priveşte netimbrarea cererii introductive, instanţa de fond a apreciat că nu se impune, astfel că intimata-reclamantă nu este în culpă din acest considerent.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs privitor la greşita respingere a excepţiei referitoare la prematuritatea introducerii acţiunii, instanţa de fond procedând corect faţă de faptul că intimata a introdus acţiunea, după ce s-a adresat atât recurentului, cât şi autorităţii administrative ierarhic superioare acestuia, conform prevederilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, ţinându-se cont şi de necesitatea soluţionării cât mai urgente a litigiului, mai ales că intimata deja cunoştea punctul de vedere al celor două autorităţi.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la reţinerea greşită de către instanţa de fond, a faptului că nu s-au respectat etapele şi procedura în ce priveşte aplicarea sancţiunii.
Corect a reţinut prima instanţă că Decizia s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, prin aceea că în sesizarea adresată comisiei de disciplină, nu se descrie nici o faptă de natură a face obiectul cercetării comisiei.
De asemenea, sesizarea nu s-a făcut în termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din aceeaşi hotărâre, deoarece faptele pretinse şi reţinute în sarcina intimatei, ca abateri disciplinare, sunt din afara termenului legal de sesizare.
Referitor la cele 3 abateri reţinute în sarcina intimatei, în Decizia prin care s-a dispus destituirea sa, instanţa de fond a apreciat corect că acestea fie nu s-au produs sau dovedit, fie nu erau de natură să ducă la aplicarea unei sancţiuni disciplinare atât de gravă.
Astfel, prezenţa soţului intimatei la locul de muncă al acesteia, în timpul programului de muncă, s-a datorat stării sănătăţii intimatei şi a avut caracter accidental, nedovedindu-se că prin aceasta s-a perturbat activitatea instituţiei ori s-a adus atingere caracterului de siguranţă a datelor, mai ales că spaţiul respectiv era accesibil publicului, iar soţul intimatei lucra în cadrul ministerului coordonator al recurentului.
Este surprinzătoare susţinerea recurentului, că intimata a dat dovadă de neglijenţă în rezolvarea lucrărilor repartizate, de lipsă de profesionalism, cu toate că acesteia i s-a acordat calificativul „excepţional", a primit recomandare pentru perfecţionarea profesională şi salariu de merit, iar în unele perioade a înlocuit pe directorul executiv, în absenţa acestuia de la locul de muncă, pentru că la scurt timp, şi anume, după ce s-a înscris la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, să se schimbe atitudinea conducerii instituţiei în ce priveşte pe intimată, iar în final să se dispună destituirea ei din funcţia publică pe care o deţinea.
Tot corect a reţinut instanţa de fond că intimata a absentat de la locul de muncă din motive obiective, aşa cum a şi dovedit cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.
Sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă" aplicată intimatei nu cu mult timp înainte de aplicarea celei atacate în prezenta cauză, prezintă mai puţină relevanţă, ţinându-se cont că Decizia de destituire din funcţie s-a emis cu nerespectarea condiţiilor legale, atât în ce priveşte conţinutul sesizării şi termenul în care s-a făcut sesizarea, cât şi cu privire la existenţa faptelor imputate intimatei, gravitatea acestora şi gradul de vinovăţie al acesteia.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la nelegala şi nejustificata obligare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată", instanţa de fond având în vedere tocmai aceste dispoziţii legale, pentru care reclamanta a prezentat dovezile referitoare la cheltuielile făcute, care nu apar disproporţionate faţă de complexitatea litigiului.
Cum recursul de faţă se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 299 şi 312 C. proc. civ., se impune ca recurentul, la solicitarea intimatei, să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute de aceasta în recurs, în sumă de 2500 RON, care reprezintă onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.M.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 1518 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata H.A.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 81/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 829/2006. Contencios. Daune morale. Recurs → |
|---|
