ICCJ. Decizia nr. 831/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 831/2006
Dosar nr. 3016/2005
nr. 12447/1/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub număr de dosar 4978/2002, reclamanta SC M. SA Deva a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, solicitând să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 10178 din 17 mai 2002, încheiat de organele de control, respectiv înlăturarea obligaţiei de plată către bugetul de stat, a sumei totale de 1.432.176.052 lei, reprezentând impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, majorări de întârziere şi penalităţi aferente, impozit pe profit, majorări de întârziere şi penalităţi aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele contestate încalcă prevederile art. 12 alin. (1) din OG nr. 83/1998 şi Convenţia dintre România şi Italia, privind evitarea dublei impuneri în materie de venit şi de avere şi pentru evitarea evaziunii fiscale, că organul de control a subevaluat stocurile, fapt ce a condus la diminuarea veniturilor impozabile şi a impozitului pe profit.
Reclamanta a mai arătat că metoda de calcul folosită de organul de control nu este prevăzută de legislaţia în vigoare.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală.
Acţiunea formulată a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 9/2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 1828 din 11 mai 2004, Curtea a admis recursul declarat de SC M. SA Deva, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea de a se ordona efectuarea unei expertize contabile şi a se depune la dosar, copii după evidenţele contabile întocmite în perioada supusă verificării.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 7969/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 128/2005 din 3 iunie 2005, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA Deva a fost admisă, instanţa anulând în parte Decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, în ce priveşte pct. 1 şi 4 şi procesul-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara şi înregistrat sub nr. 10178 din 17 mai 2002 şi exonerând reclamanta de la plata sumei de 1.432.176.052 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei efectuate în cauză, referitoare la netemeinicia obligării la plată a reclamantei, pentru suma de 358.150.890 lei, raportat la greşita apreciere de către organul de control, a dispoziţiilor art. 11 din OG nr. 47/1999, art. 12 din OG nr. 83/1998 şi art. 11 din Convenţia dintre România şi Italia.
Totodată, instanţa a reţinut că, întrucât există Convenţia pentru evitarea dublei impuneri cu Italia şi s-a făcut dovada înregistrării fiscale în ţara de rezidenţă, impozitarea veniturilor se face în statele de rezidenţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 138 din 3 martie 2005, a Curţii de Apel Alba Iulia, a formulat recurs în termenul legal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC M. SA Deva şi pe cale de consecinţă, a menţinerii, ca temeinice şi legale, atât a deciziei nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi a procesului-verbal de control nr. 10178 din 17 mai 2002, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara.
În motivarea recursului s-a învederat că hotărârea atacată este criticabilă, în primul rând datorită faptului că în mod eronat au fost înlăturate în totalitate susţinerile în apărare ale intimatei şi au fost însuşite concluziile raportului de expertiză, concluzii care s-au bazat pe o interpretare eronată a textelor legale invocate. În realitate, organele de control au aplicat în mod corect prevederile OG nr. 47/1997 şi OG nr. 83/1998 şi au calculat impozit pe veniturile din dobânzi în cotă de 10%, precum şi majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 616.176.839 lei vechi. Cât priveşte impozitul pe profit, în sumă de 250.862.535 lei vechi, stabilit de organele de control pe anii 2000 şi 2001, calculat în raport cu împrejurările că societatea a evaluat producţia finită la preţuri standard şi nu a înregistrat în contabilitate, diferenţa rezultată între costul de producţie şi preţul standard, s-a arătat de către recurentă că în mod legal, organele de control au calculat majorări de întârziere, în sumă de 150.015.795 lei vechi şi penalităţi aferente, în sumă de 8.790.189 lei vechi, întrucât diferenţa de preţ reprezintă un venit neînregistrat în contabilitate care determină majorarea rezultatului exerciţiului.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, aşa cum s-a apreciat de către prima instanţă, organele de control au calculat în cazul reclamantei SC M. SA Deva, pentru intervalul 25 mai 1997 - 30 aprilie 2002, impozit pe veniturile realizate în România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 358.150.879 lei, plus majorări de întârziere, în sumă de 616.176.839 lei şi penalităţi, în sumă de 48.189.806 lei, prin neluarea în considerare a prevederilor art. 11 din OG nr. 47/1997, privind impunerea unor venituri, realizate din România, de persoanele juridice şi fizice nerezidente, şi a prevederilor art. 12 din OG nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România, de persoane fizice şi juridice nerezidente.
Potrivit dispoziţiilor legale citate, în situaţia în care există convenţii pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelor convenţii, cu condiţia ca beneficiarul venitului să prezinte organelor fiscale din România, certificatul de rezidenţă fiscală, eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă.
Or, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 1 din Convenţia din 14 ianuarie 1977, încheiată între România şi Republica Italiană, ratificată prin Decretul nr. 82/1977, potrivit cărora dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, sunt impozabile în acest celălalt stat, iar reclamanta-intimată SC M. SA Deva a făcut dovada că societatea comercială parteneră italiană a primit certificatul de rezidenţă fiscală în Italia.
În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că reclamanta SC M. SA Deva nu datora impozit pe veniturile realizate în România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 358.150.879 lei şi pe cale de consecinţă, nici majorările de întârziere şi penalităţile aferente în sumă totală de 664.366.645 lei şi s-a dispus anularea pct. 1 din Decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la greşita exonerare a reclamantei de plata impozitului pe profit în sumă de 250.862.535 lei, precum şi a majorărilor de întârziere, în sumă de 150.015.795 lei şi a penalităţilor, în sumă de 8.780.189 lei, se constată că şi acesta este neîntemeiat, întrucât, aşa cum s-a apreciat şi prin concluziile expertizei contabile efectuate în cauză de expertul P.A., în mod eronat organul de control a determinat diferenţe de preţ la produsele finite, prin includerea în costul de producţie a cheltuielilor aferente altor activităţi pe care unitatea le-a executat, respectiv cea din activitatea comercială, cu prestările de servicii de vopsire şi finisare şi cu închirierile şi vânzările de ambalaje în valoare totală de 1.576.832.317 lei, cu încălcarea dispoziţiilor din Legea contabilităţii nr. 82/1991, din HG nr. 704/1993, privind aprobările unor măsuri de executare a legii contabilităţii şi din Regulamentul de aplicare a legii contabilităţii.
Aşa fiind, în mod just, s-a dispus de către instanţa de fond, anularea şi a pct. 4 din Decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, în partea privitoare la stabilirea în sarcina reclamantei SC M. SA Deva, a sumei de 250.862.535 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, a sumei de 150.015.795 lei, reprezentând majorări de întârziere şi a sumei de 8.780.189 lei, reprezentând penalităţi.
În raport cu cele mai sus arătate, cum sentinţa civilă nr. 138 din 3 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia este legală şi temeinică, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 138 din 3 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 829/2006. Contencios. Daune morale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 832/2006. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
