ICCJ. Decizia nr. 2911/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4418 din 9 noiembrie 2005 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască calitatea de refugiată, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, a fost nevoită să se refugieze, împreună cu familia, ca urmare a persecuțiilor etnice, din localitatea de domiciliu, Brașov, în localitatea Aita Mare, județul Covasna, de unde s-au reîntors în anul 1945.
Prin sentința nr. 72/F din 20 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă, dispunându-se anularea hotărârii atacate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 august 2005.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin probatoriul administrat, în speță declarațiile autentice ale martorilor și răspunsul comunicat de Arhivele Naționale Covasna, reclamanta a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de lege.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând soluția pronunțată, pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, respectiv art. 3041C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că interpretarea dată de instanța de fond excede cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, în sensul că plecarea reclamantei dintr-o localitate ce nu a fost ocupată de un alt regim, nu poate fi considerată drept refugiu, iar altercațiile la nivel local nu echivalează cu persecuția pe motive etnice.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.
De asemenea, potrivit art. 61din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speță certificatul nr. 653 din 5 august 2005, emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Covasna, certificat potrivit căruia tatăl reclamantei figurează ca refugiat împreună cu familia sa și declarațiile autentificate ale martorilor V.I. și B.O., rezultă că intimata-reclamantă se încadrează in situația prevăzută de lege, situație dovedită în conformitate cu prevederile art. 61din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.
← ICCJ. Decizia nr. 2498/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2915/2006. Contencios → |
---|