ICCJ. Decizia nr. 1031/2007. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1031/2007
Dosar nr. 9113/1/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 24 din 15 martie 2006, a constatat că numitul O.D., fost consilier la Consiliul municipal Târgu-Mureş, a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din lege întrucât nu a comunicat în scris informaţiile cerute de organul de control, Direcţia de control financiar, a judeţului Mureş şi, în consecinţă, l-a obligat la plata unei penalizări de 37.000.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul O.D. invocând, în principal, excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, calea firească de urmat fiind cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, astfel încât în primă Instanţă competenţa de soluţionare revenea Curţii de Apel Târgu-Mureş.
A precizat recurentul că această cale de atac a fost indicată de autoritatea administrativă în dispozitivul actului administrativ emis, deşi Legea nr. 94/1992, republicată, după revizuirea constituţiei în 2003, nu mai prevede această formă de control judiciar.
În opinia recurentului, în raport cu dispoziţiile art. 56 şi art. 128 din Legea nr. 94/1992, penalizarea a fost stabilită de un organ necompetent material, întrucât pentru a adopta această reglementare legiuitorul a avut în vedere şi dimensiunea jurisdicţională a Curţii de Conturi, preluând C. proc. civ. amenda judiciară care poate fi aplicată numai de Instanţele judecătoreşti.
Au fost indicate şi motivele pentru care, în opina acestuia, actul administrativ atacat nu este legal, susţinându-se în esenţă că recurentului i s-a solicitat doar o declaraţie explicativă care nu poate fi obligatorie şi nu îndeplineşte rolul de informaţii, iar, în raport cu prevederile Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, în cazul acestuia nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 94/1992.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că în speţă este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. pentru care se pronunţă casarea hotărârii, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., avându-se în vedere considerentele în continuare arătate.
Decizia atacată a fost pronunţată de Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, într-o cauză având ca obiect aplicarea unei penalizări conform art. 128 din lege, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2), în modalitatea reţinută prin procesul - verbal de constatare din 7 februarie 2006, întocmit de Direcţia de control financiar a judeţului Mureş.
Potrivit art. 128 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) se penalizează cu 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 129 această abatere se constată de controlorii Curţii de Conturi şi amenda se stabileşte de Colegiul jurisdicţional potrivit art. 40.
Acest din urmă text a reglementat competenţa Colegiului jurisdicţional de a judeca şi hotărî în primă instanţă, cu privire la plata despăgubirilor civile pentru pagubele cauzate şi plata de amenzi pentru abaterile cu caracter financiar comise de persoanele enumerate, cu care este sesizat conform art. 31 alin. (2) şi 37 alin. (1).
Constituţia României, revizuită, a stabilit însă, prin art. 140 alin. (1) teza a II-a, că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează, în condiţiile legii organice, de Instanţele specializate.
Activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de Instanţele judecătoreşti în condiţiile OUG nr. 117/2003, act normativ care a atribuit, prin art. 1, competenţa de soluţionare a litigiilor de această natură Instanţelor judecătoreşti ordinare, până la constituirea celor specializate.
Or, aceste prevederi constituţionale şi legale se referă inclusiv la activitatea jurisdicţională a completului prevăzut de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 117/2003, introdus prin Legea nr. 49/2004 de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă.
În concluzie, Decizia adoptată de Curtea de Conturi în condiţiile art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este nelegală, această autoritate administrativă autonomă depăşindu-şi competenţa legală prin arogarea unor competenţe jurisdicţionale pe care legal nu le are.
Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi intervenit aceste modificări ale prevederilor Constituţionale şi legale, competenţa de soluţionare a cauzei, raportat la obiectul său, nu revenea Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art. 56, ci colegului jurisdicţional al Camerei de Conturi judeţene, în considerarea dispoziţiilor art. 129 coroborate cu art. 40 şi art. 44 din lege, a căror activitate a fost preluată de tribunale, cauzele de această natură urmând a fi soluţionate de secţiile sau, după caz, completele de contencios administrativ.
În consecinţă, cum în speţă actul constatator al abaterilor prevăzute de art. 128 din Legea nr. 94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a fost întocmit de un controlor financiar din cadrul Camerei de Conturi Mureş, Înalta Curte, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în temeiul art. 312 pct. 1 şi pct. 3 şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 2 lit. d) C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 din OUG nr. 117/2003, va admite recursul şi va casa Decizia atacată, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul O.D. împotriva deciziei nr. 24 din 15 martie 2006 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia Curţii de Conturi nr. 24 din 15 martie 2006.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1025/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1048/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
