ICCJ. Decizia nr. 1085/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1085/2007
Dosar nr. 11045/1/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la 8 decembrie 2004, reclamanta SC C.O. SRL cu sediul în comuna Cornea judeţul Caraş-Severin a solicitat în contradictoriu cu pârâţii: S.C.F.C. din cadrul D.C.F.C.S., A.N.C. – G.F. – S.C.S. şi M.F.P. – A.N.A.F., anularea proceselor – verbale din 31 mai 2004 întocmit de S.C.F.C. şi din 18 februarie 2004 întocmit de G.F. – S.C.S., precum şi anularea Deciziei nr. 341 din 29 octombrie 2004 emisă de A.N.A.F.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, actele contestate au la bază adresa din 16 aprilie 2004 emisă de M.F.P. privind destinaţiile şi utilizările ce urmau a fi date produselor petroliere pentru fiecare nu se datorează accize, adresă care nu a fost comunicată şi nici nu poate fi aplicată retroactiv. Reclamanta a mai arătat că a vândut uleiurile, în stare în care le-a cumpărat, nefiind nici un motiv pentru calcularea şi plata accizelor.
Prin încheierea din 28 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Oradea, Instanţă care a dispus introducerea în cauză şi a G.F. – C.G.
Prin sentinţa nr. 97/ CA/ 2006/ PI din 29 mai 2006 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a G.F.
A admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL împotriva pârâtelor A.N.A.F., D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin, G.F. – C.G. şi G.F. – S.C.S. şi în consecinţă a anulat procesele verbale din 31 mai 2004 încheiat de S.C.F.C. din cadrul D.C.F.C.S. şi din 18 februarie 2004 încheiat de G.F. – S.C.S., precum şi Decizia nr. 341 din 29 octombrie 2004 emisă de A.N.A.F., anulând obligaţiile fiscale stabilite prin aceste acte.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor, art. 26 – 44, reclamanta neîncadrându-se în nici una dintre categoriile de plătitori de accize: producători, procesatori sau importatori, întrucât a cumpărat en gros, uleiuri minerale enumerate în art. 26 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 158/2001 vânzându-le în starea în care au fost cumpărate, fără a le supune unor procese de prelucrare.
Instanţa de Fond a reţinut deci că, reclamanta nu a prelucrat şi nici nu a procesat produsele, vânzându-le în starea în care le-a cumpărat.
Pentru a înlătura apărarea pârâtei, G.F., C.G. cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive s-a reţinut că, prin OG nr. 8/2005 s-a modificat OUG nr. 91/2003, G.F. trecând din subordinea A.N.C. în subordinea M.F.P., neadoptându-se nici o Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii publice, iar OUG nr. 91/2003 prevede că doar G.F. – C.G. are personalitate juridică, iar nu şi unităţile teritoriale.
Împotriva acestei hotărî au declarat recursuri în termen pârâtele: D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin, G.F. – C.G. şi G.F. – S.C.S.
Recurenta D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin critică sentinţa atacată, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, societatea reclamantă nu are calitatea de utilizator final, aceasta comercializând uleiurile minerale pe care le-a achiziţionat în regim de scutire, prin pompele de distribuţie ale staţiei PECO, fără factură fiscală (en detail) către persoane fizice. La rândul lor, acestea au utilizat uleiurile minerale în gospodăriile proprii. Reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 15 din HG nr. 163/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001 întrucât, deşi a susţinut că a comercializat uleiurile minerale neaccizate numai prin pompele de distribuţie ale staţiei PECO, către persoane fizice, la sediul societăţii nu s-a găsit o nominalizare a acestor persoane fizice, motiv pentru care nu poate fi stabilită destinaţia finală şi utilizarea uleiurilor.
Recurenta G.F. – C.G. critică sentinţa nr. 97/ CA/ 2006/ PI din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pe fond, pentru motive similare celor formulate de recurentele D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin şi G.F. – S.C.S. susţinând şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive întrucât în speţă sunt aplicabile, contrar celor reţinute de Instanţă, prevederile HG nr. 1538/2003, iar actul de control contestat a fost emis de G.F. – S.C.S., această entitate având calitate procesuală pasivă în cauză, iar nu G.F. – C.G.
Recurenta G.F. – S.C.S. susţine că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât reclamanta a produs un prejudiciu în valoare de 548.835 lei, conform procesului - verbal de control din 31 mai 2004, prin schimbarea destinaţiei finale a uleiurilor minerale pe care le-a valorificat prin pompă, drept carburanţi auto, încălcând prevederile art. 26 alin. (2) din OUG nr. 158/2001, comerciantului revenindu-i obligaţia calculării, evidenţierii şi înregistrării accizelor, conform art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că, recursurile sunt întemeiate pentru considerentele următoare:
Se reţine că reclamanta nu este utilizator final al uleiurilor minerale, având în vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziţionate şi faţă de împrejurarea că, reclamanta SC C.O. SRL a comercializat uleiurile minerale achiziţionate în regim de scutire, prin pompele de distribuţie ale staţiei PECO, către persoane fizice, fără factură fiscală deci en detail, fapt recunoscut de reclamantă, atât în contestaţie, cât şi în acţiune.
Pe cale de excepţie, legiuitorul a asimilat comercianţii en gros în categoria utilizatorilor finali, pentru raţiunea că, în situaţia particulară reglementată, domeniile de utilizare a uleiurilor minerale nu se modifică în sensul că, interesul pentru cumpărarea en gros nu poate fi manifestat decât prin folosirea produsului pentru uz industrial. Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, exonerarea de plata accizelor nu poate fi extinsă prin aplicarea acesteia altor situaţii, care nu sunt expres reglementate, cum este revânzarea în sistem en detail, caz în care nu se poate susţine că domeniile de utilizare a produsului (uleiuri minerale) au fost respectate.
Reclamanta se putea încadra în categoria utilizatorilor finali în situaţia în care ar fi comercializat uleiurile minerale în sistem en gros, conform art. 15 din HG nr. 163/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor.
Din împrejurarea că, persoanele fizice au achiziţionat uleiuri minerale care aveau ca domenii de utilizare, solvenţi în industria lacurilor şi vopselelor, la prelucrarea cauciucului, dizolvant, degresant, pentru uz industrial, anticorosivi, superfinisare rulmenţi, condiţionarea şi fabricarea insecticidelor, rezultă că, produsele au fost utilizate în gospodăriile proprii ale cumpărătorilor, nefiind respectate domeniile de utilizare ale uleiurilor minerale.
În consecinţă, faţă de reîntregirea bazei de impozitare a reclamantei cu accizele datorate potrivit art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001, corect s-a calculat în sarcina reclamantei conform art. 18 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2002 şi HG nr. 598/2002 taxa pe valoarea adăugată, cu dobânzile şi penalităţile aferente, fiind întemeiate motivele de recurs formulate de pârâtele D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin, G.F. – S.C.S. şi G.F. – C.G.
Se reţine a fi întemeiat şi motivul de recurs formulat de pârâta G.F. – C.G. privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât nici unul din actele contestate nu este emis de această entitate, iar HG nr. 1538/2003 privind organizarea şi funcţionarea G.F. este în vigoare, contrar celor reţinute de Instanţa de Fond.
Ca atare, în temeiul art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin de G.F. – C.G. şi de G.F. – S.C.S., se va casa sentinţa atacată şi pe fond se va respinge acţiunea formulată de SC C.O. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.G.F.P. a judeţului Caraş-Severin, de G.F. – C.G. şi de G.F. – S.C.S. împotriva sentinţei nr. 97/ CA/ 2006/ PI din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL comuna Cornea, judeţul Caraş-Severin.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1083/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1087/2007. Contencios → |
|---|
