ICCJ. Decizia nr. 1087/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1087/2007
Dosar nr. 149841/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 22 mai 2006, reclamantul D.P. a chemat în judecată M.J., solicitând obligarea pârâtului să-l înscrie fără examen în tabelul nominal privind experţii criminalişti autorizaţi în specialităţile expertiză grafică şi tehnică a documentelor, dactiloscopie, balistică şi traseologie.
În subsidiar, s-a cerut şi obligarea pârâtului la plata unor daune materiale de 100 RON pe zi de întârziere, precum şi la 50.000 euro, daune morale.
În motivarea cererii, s-a arătat că refuzul pârâtului de a da curs solicitării sale este nejustificat, în raport de împrejurarea că reclamantul a avut calitatea de expert criminalist la I.G.P. în perioada 1970 – 2001.
Prin sentinţa nr. 159 din 2 octombrie 2006 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis primul capăt de acţiune, respingând cererea privind despăgubirile materiale şi daunele morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că, potrivit art. 6 din OG nr. 75/2000 persoanele care au avut calitatea de expert criminalist oficial minimum 4 ani, pot fi incluse, la cerere, fără examen, în tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti.
În perioada 1973 – 1992 reclamantul a îndeplinit funcţia de expert criminalist la S.C. din cadrul I.G.P.R., iar în intervalul 1992 – 2001 a fost şef de serviciu la I.C. al I.G.P.R.
Instanţa a mai reţinut că normele în vigoare nu limitează exercitarea funcţiei de expert criminalist exclusiv la I.N.E.C., iar prin întreaga activitate desfăşurată timp de 31 de ani, reclamantul îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 6 din OG nr. 75/2000.
Referitor la cererea de despăgubiri Instanţa a constatat că daunele materiale nu au fost dovedite, iar referitor la daunele morale, nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu moral.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a învederat că Instanţa de Fond a reţinut, în mod eronat că reclamantul ar fi îndeplinit funcţia de expert criminalist oficial, întrucât, în perioada 1970 – 2001, specialiştii din cadrul Poliţiei Române nu au avut calitatea de experţi criminalişti oficiali. Această titulatură, a precizat pârâtul, a fost folosită încă din anul 1990, dar reclamantul nu a avut niciodată calitatea de expert criminalist oficial, fiind trecut în rezervă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 218/2002, act normativ în baza căruia specialiştii din poliţie au putut fi acreditaţi ca experţi criminalişti acreditaţi, dar în urma susţinerii unor examene.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Titulatura de expert criminalist a existat şi anterior intrării în vigoare a Decretului - Lege nr. 140/1990, reclamantul exercitând această funcţie începând cu data de 1 august 1973, în baza Ordinului M.A.I. nr. 2207/1973, în cadrul I.C.
Acest aspect este menţionat în înscrisurile emise de I.G.P.R. la datele de 23 martie 2006, 28 iulie 2006 şi 13 septembrie 2006. Aceleaşi acte reţin că reclamantul a ocupat acea funcţie până la 15 aprilie 1992 când a fost promovat şef de serviciu în cadrul aceleiaşi unităţi, până la 31 octombrie 2001.
Împrejurarea că OG nr. 75/2002 prevede exercitarea cel puţin 4 ani a funcţiei de expert criminalist oficial pentru a se putea dobândi această calitate fără examen, nu înlătură dreptul persoanelor care au fost doar experţi criminalişti de a fi recunoscuţi ca atare, conceptul de expert oficial fiind uzitat în legislaţia anterioară ordonanţei exclusiv experţilor tehnici şi contabili, nu şi experţilor criminalişti.
Chiar dacă doar Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române introduce noţiunea de „expertiză criminalistică", nu se poate nega că şi anterior, specialiştii din laboratoarele criminalistice efectuau asemenea lucrări, dobândind calitatea de experţi, recunoscuţi ca atare de autorităţi.
Din actele cauzei rezultă că reclamantul a fost atestat ca expert criminalist şi a funcţionat în această calitate peste 30 de ani, cererea de a fi inclus, fără examen, pe tabelul nominal al experţilor criminalişti autorizaţi fiind întemeiată, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de OG nr. 75/2000.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinţei nr. 159/ CA/ 2006/ PI din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul la 114 lei cheltuieli de judecată către reclamantul D.P.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1085/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1093/2007. Contencios → |
|---|
