ICCJ. Decizia nr. 1176/2007. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1176/2007

Dosar nr. 35208/2/2005

Şedinţa publică din 23 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 497 din 1 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC M.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C., reţinând, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acţiune, reclamanta a formulat plângere împotriva parag. 42 pct. 2 şi împotriva art. 3 din dispozitivul Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005 emise de C.C. privind măsurile de sprijin financiar acordate agenţilor economici ce activează în zonele defavorizate peste limita maximă admisă a intensităţii ajutorului de stat. Reclamanta a solicitat anularea paragrafelor susmenţionate din Decizia atacată, precum şi a Notei de constatare din 5 aprilie 2005 care a stat la baza emiterii deciziei şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea măsurii privind plata de către societate a sumei de 221.112 RON, ajutor de stat acordat peste limita nivelului maxim admis al intensităţii.

Pe cale de excepţie, reclamanta a invocat nulitatea actului de finalizare a controlului, denumit notă de constatare şi nu raport de investigaţie, astfel cum dispune imperativ art. 8 alin. (4) din Regulamentul privind procedura de investigaţie în materia ajutorului de stat, aprobat prin Ordinul preşedintelui C.C. nr. 49/2005.

Pe fondul cauzei, reclamanta susţine că la verificarea anterioară efectuată de către inspectorii C.C. la data de 15 septembrie 2004, s-au constatat alte valori ale ajutorului de stat, fiind excluse unele mijloace de transport ca neutilizate în scop productiv şi că art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Cod fiscal nu exclud autoturismele din categoria investiţiilor eligibile, astfel că sunt contrare acestor dispoziţii concluziile reţinute prin nota de constatare din 5 aprilie 2005 şi preluate în Decizia nr. 184 din 30 septembrie 2005, ceea ce rezultă şi din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la cererea reclamantei.

Curtea de Apel a reţinut că SC M.G. SRL are obiect de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului şi este posesoarea unui certificat de investitor în zona defavorizată, zona minieră Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud, unde îşi are şi sediul social, astfel că beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute de OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, facilităţi care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, constituie ajutor de stat.

Referitor la anularea notei de constatare din 5 aprilie 2005, Instanţa de Fond a reţinut că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât nota de constatare constituie un act premergător emiterii deciziei contestate, astfel cum prevede şi Legea nr. 143/1999, republicată.

De asemenea, a reţinut Curtea de Apel că şi Decizia nr. 184 din 30 septembrie 2005 a Plenului C.C., a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Regulamentul privind procedura de investigaţie în materia ajutorului de stat, aprobat prin Ordinul preşedintelui C.C. nr. 49/2005, investigaţia fiind finalizată cu un raport întocmit de echipa de investigaţie, raport menţionat în mod expres în preambulul deciziei.

Pe fondul cauzei, Instanţa de Fond a reţinut că, faţă de obiectul principal de activitate al reclamantei, în mod corect au fost înlăturate de la determinarea intensităţii maxime a ajutorului de stat costurile de achiziţie a unui număr de 11 autoturisme, cu motivarea că facilităţile fiscale acordate trebuie să vizeze strict angajarea unor investiţii productive în zona stabilită ca defavorizată. Or, în cauză, a mai reţinut Curtea de Apel, că reclamanta a achiziţionat cele 11 autoturisme în alte scopuri decât cele prevăzute de dispoziţiile amintite şi nu pentru a servi strict dezvoltării regionale, pentru dezvoltarea producţiei şi crearea de locuri de muncă, astfel că nu a efectuat o investiţie eligibilă de natură a fi luată în calcul la stabilirea intensităţii ajutorului de stat acordat de la bugetul de stat, investiţia în cauză nevizând mijloace de transport utilitare destinate producţiei.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a se efectua o expertiză contabilă, Instanţa a apreciat că aceasta nu este utilă la soluţionarea fondului cauzei, întrucât litigiul nu poartă asupra modului de calcul al intensităţii ajutorului de stat acordat societăţii, ci priveşte acceptarea sau nu, ca investiţie eligibilă, a cheltuielilor avansate pentru achiziţionarea celor 11 autoturisme.

Împotriva sentinţei civile nr. 497 din 1 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC M.G. SRL, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susţine că hotărârea fondului conţine motive străine de natura pricinii, care privea exclusiv stabilirea nelegalităţii deciziei emise de C.C. cu nesocotirea dispoziţiilor Regulamentului emis în scopul stabilirii condiţiilor de acordare a ajutorului de stat regional şi monitorizării acestuia.

În acelaşi timp, arată recurenta, hotărârea apare ca nemotivată în privinţa neanalizării bazei standard a schemei de ajutor stabilită prin anexa Regulamentului şi a excluderilor stabilite prin anexa a 2-a a aceluiaşi act normativ. Instanţa de Fond, conchide recurenta, a soluţionat pricina pe baza unor criterii de oportunitate, neprevăzute de lege şi greşit reţinute, respingând nemotivat o probă utilă, expertiza. Managementul înseamnă, între altele, organizare şi control, ceea ce impune deplasări, motiv pentru care investiţia în cele 11 autoturisme folosite de conducerea societăţii era eligibilă.

La rândul său, intimatul C.C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut că în mod corect Instanţa de Fond a respins proba cu expertiză solicitată, întrucât în speţă nu se contestă calcule matematice, ci legalitatea măsurii dispuse. La baza emiterii deciziei a stat Raportul întocmit de echipa de investigaţie, întrucât cele două note de constatare anterioare au ridicat suspiciuni referitoare la modul de utilizare a banului public. Nu există nici un temei pentru a socoti eligibilă investiţia în 11 autoturisme de lux, utilizate de conducerea firmei, întrucât raţiunea ajutorului de stat este alta: investirea în producţie pentru stimularea dezvoltării regionale.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Examinând sentinţa prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată:

Prin Decizia C.C. nr. 184 din 30 septembrie 2005 privind măsurile de sprijin financiar acordate peste limita de intensitate maxim admisă agenţilor economici ce activează în zonele defavorizate, art. 3, s-a stabilit ca M.F.P., în calitate de furnizor, să recupereze ajutorul de stat ilegal şi incompatibil în sumă de 221.122 RON, cu dobânda aferentă calculată de la data la care ajutorul a fost pus la dispoziţia beneficiarului SC M.G. SRL până la momentul recuperării efective.

Intimatul pârât a reţinut că în perioada anilor 2003-2004, societatea comercială a beneficiat de ajutor de stat acordat sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit în valoare de 22.239.137 mii ROL, realizând în acelaşi timp investiţii totale în valoare de 30.812.334 mii ROL. A rezultat astfel că intensitatea ajutorului de stat de care a beneficiat recurenta reclamantă este de 72,18%, depăşind nivelul maxim admis al intensităţii de 65%. Diferenţa corespunzătoare celor două cote procentuale, în valoare de 2.211.120 mii ROL, s-a reţinut că reprezintă ajutor de stat acordat fără respectarea regulilor referitoare la nivelul maxim admis al intensităţii ajutorului de stat şi la realizarea de investiţii.

Criticile formulate de recurentă vizează, în esenţă, trei aspecte:

1. procedura în faţa Instanţei de judecată;

2. modul de soluţionare a aspectelor de nelegalitate ale deciziei;

3. aprecierea asupra eligibilităţii investiţiei în cele 11 autoturisme achiziţionate pentru uzul conducerii societăţii comerciale.

Toate criticile sunt nefondate.

1. Potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ. „dovezile se pot încuviinţa numai dacă Instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii".

Recurenta reproşează judecătorului fondului că nu a încuviinţat expertiza contabilă solicitată, dar nu justifică utilitatea acestei probe, după cum corect sesizează intimatul în întâmpinare. Recurenta nu a contestat niciuna din valorile menţionate în decizie, ci, a formulat mai multe critici de nelegalitate, toate implicând interpretări ale normelor legale. Or, interpretarea legii excede competenţelor unui expert.

Pentru acelaşi motiv a fost înlăturată şi expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă, referitoare la calculul intensităţii ajutorului de stat.

Cât priveşte critica referitoare la neanalizarea de către Instanţa de Fond a schemei de ajutor şi a excluderilor la care face referire Regulamentul privind ajutorul de stat regional, se constată că cererea de chemare în judecată nu face nici o referire la acestea.

2. Recurenta pretinde că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate a deciziei, considerentele privind motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte consideră că sentinţa atacată răspunde pertinent la ambele critici formulate. Chiar dacă succint, în considerente se arată că nota de constatare din 5 aprilie 2005 este un act premergător emiterii deciziei, care poate fi anulat numai odată cu aceasta. Cât priveşte Decizia, se motivează că a fost emisă conform art. 8 alin. (4) din Regulamentul aprobat la 15 martie 2005 privind procedura de investigaţie în materia ajutorului de stat, investigaţia fiind finalizată cu un raport întocmit de echipa de investigaţie, menţionat în preambulul Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005.

Susţinerea recurentei în sensul că la un control anterior inspectorii de concurenţă au constatat că nivelul ajutoarelor de care a beneficiat era sub limita admisă, este lipsită de eficienţă juridică.

C.C. era competent să extindă verificările, ceea ce a şi făcut, în baza notei D.R.M.C.A.S., din 17 august 2005, dispunând declanşarea din oficiu a procedurii de investigaţie.

De această dată în procedura de investigaţie a fost implicat şi furnizorul ajutorului de stat, respectiv M.F.P. La calculul intensităţii ajutorului de stat au fost avute în vedere costurile eligibile aferente valorii investiţiilor efectuate până la data de 15 septembrie 2004, conform art. 141 alin. (1) din Legea nr. 507/2004, excluzându-se cheltuielile care au fost destinate dobândirii unor autoturisme.

3. Recurenta SC M.G. SRL este posesoarea certificatului de investitor în zona defavorizată, zona Minieră Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud, unde îşi desfăşoară activitatea, fiind beneficiară a facilităţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 24/1998, privind regimul zonelor defavorizate, modificată şi completată, constând în scutiri de plată ale impozitului pe profit. Această facilitate fiscală, ca măsură de sprijin acordată de stat, constituie ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Cum obiectul principal de activitate al recurentei constă în tăierea şi rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului, s-a făcut aplicarea prevederilor legale privind eligibilitatea investiţiilor efectuate de către agentul economic din zona defavorizată.

Diferenţele dintre cele două note de constatare, din 5 aprilie 2005 şi din 15 septembrie 2004, provin din modul de apreciere a cheltuielilor efectuate cu achiziţionarea a 11 autoturisme.

În mod corect a stabilit judecătorul fondului, că investiţia reprezentând costurile de achiziţie a 11 autoturisme nu este o investiţie eligibilă.

Potrivit art. 5 din Regulamentul privind ajutorul de stat regional adoptat de C.C., publicat în M. Of. nr. 340 din 19 aprilie 2004, modificat şi completat, investiţiile agenţilor economici posesori ai certificatului de investitor în zona defavorizată trebuie să vizeze crearea de noi unităţi extinderea unei unităţi existente sau demararea unei activităţi care implică o schimbare fundamentală în procesul de producţie. Iar potrivit art. 6 din acelaşi regulament, investiţiile eligibile la evaluarea intensităţii ajutorului de stat constau în cheltuieli pentru terenuri, clădiri şi echipamente.

Rezultă astfel că numai investiţiile în mijloace de transport utilitar, care sunt destinate producţiei sunt considerate investiţii eligibile la calculul intensităţii ajutorului de stat acordat, celelalte mijloace de transport constând în autoturisme neputând fi asimilate echipamentelor.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea fondului este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC M.G. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 497 din 1 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1176/2007. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs