ICCJ. Decizia nr. 1313/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1313/2007
Dosar nr. 4132/59/2006
Şedinţa publică din 1 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 aprilie2006, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâţii I.G.P.F. şi M.A.I., solicitând anularea deciziei de imputare din 10 octombrie 2005 şi a Hotărârii nr. 3 din 7 martie 2006.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că Decizia de imputare este lovită de nulitate absolută, stabilind o răspundere materială în sarcina altei persoane, lipsesc elementele esenţiale ale răspunderii materiale a militarilor, prejudiciul material şi vinovăţia, deplasările au fost efectuate în interesul serviciului.
Prin sentinţa civilă nr. 1302/ PI din 25 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 4961/C/2006, Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând aplicarea prevederilor Legii nr. 360/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 284 din 10 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 4232/59/2006 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi a anulat actele atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a depus la dosar mai multe ordine de serviciu eliberate pe numele său, pentru perioada ianuarie 2005 – iulie 2005, când îndeplinea funcţia de comisar şef în cadrul I.J.P.F., în care menţionează că se deplasa în misiune, deplasări care totalizează 49 zile numai pentru Timişoara.
Misiunile înregistrate în ordinele de serviciu au fost confirmate prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, îndeplinind atribuţii pe linie de serviciu ierarhică în raport de reclamant şi care declară că în perioada decembrie 2004 – septembrie 2005 au apelat la serviciile reclamantului chemându-l la Timişoara chiar după orele de program şi în zilele libere, pentru analiza faptelor penale ce cădeau în competenţa instituţiilor pe care le reprezenta şi pentru rezolvarea dosarelor aflate în cercetare având ca obiect trafic de persoane şi bunuri.
Martorii au mai relatat că deplasarea se făcea la sediul I.P.J.P. de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cu autoturismul de serviciu al reclamantului.
Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs pârâtul M.A.I.
S-au invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul arată că prin procesul-verbal de cercetare administrativă din 12 septembrie 2005 s-a stabilit faptul că în perioada 1 decembrie 2004 – 15 iulie 2005, intimatul nu a participat la nici o acţiune organizată pe raza de competenţă a I.J.P.F. Timişoara respectiv – D.P.F.T.
În evidenţele compartimentelor operative ale inspectoratului nu există planuri de acţiune cu desfăşurare de activităţi specifice în afara zonei de competenţă a inspectoratului în care intimatul să fie trimis ca participant direct la acţiuni sau coordonator al acestora în teren.
Aspectele menţionate de intimatul-reclamant în plângerea înaintată la Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I. referitoare la participarea la unele acţiuni informative aparţinând pe raza judeţului Timiş, nu sunt susţinute de rapoartele instituţiilor ierarhice ce aveau în competenţă aprobarea desfăşurării acestora în afara razei de competenţă a I.J.P.F.
Intimatul nu a adus în susţinerea afirmaţilor sale nici un document din care să rezulte efectuarea acestor acţiuni.
Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia în baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, deşi aceştia nu au adus nici un fel de dovezi în menţinerea punctelor de vedere exprimate, raportat la prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate de care se bucură orice act de autoritate emis de o autoritate publică.
Instanţa de fond în mod eronat a avut în vedere exclusiv afirmaţiile martorilor, acestea necoroborându-se cu celelalte probe administrate în dosar.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi pârâtul I.G.P.F., în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul consideră eronată susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia misiunile înregistrate în ordinele de serviciu au fost confirmate prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, îndeplinind atribuţii pe linie de serviciu ierarhică în raport de reclamant, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (2) pct. 27 din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, prevederi ce stabilesc fără echivoc caracteristicile ce trebuie îndeplinite de o activitate pentru a putea fi apreciată ca atribuţiune de serviciu operativă.
Ordinele de serviciu prezentate ca probe cerute în motivarea nevinovăţiei reclamantului nu pot avea o asemenea calitate în condiţiile în care aceste înscrisuri trebuiau semnate şi confirmate de persoana în cauză, în calitatea sa de şef al inspectoratului judeţean al poliţiei de frontieră.
Instanţa de fond nu a reţinut şi nici nu s-a pronunţat asupra faptului că, atât din cuprinsul actelor de cercetare efectuate, cât şi din cuprinsul ordinelor de serviciu prezentate de reclamant apare evident că acesta îşi justifică deplasările prin emiterea unor ordine de serviciu, chiar şi după ce fusese trecut în rezervă, potrivit O.M. nr. S/II/3843 din 14 iunie 2005, începând cu data de 30 iunie 2005.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în apărare, rezultă că, nici una dintre structurile operative din cadrul D.P.F.T. nu avea cunoştinţă despre eventualele misiuni desfăşurate în perioadele invocate de către reclamant.
Nu a fost depusă nici o dovadă care să certifice interesul instituţiei publice în soluţionarea cauzelor penale invocate de către martorul S.P.
Se poate constata că majoritatea deplasărilor în Timişoara au fost efectuate în weekend, în a doua parte a zilei de vineri, în condiţiile în care domiciliul reclamantului este în Timişoara.
Potrivit art. 3 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 484/2005, nu pot fi numiţi în funcţii din structurile poliţiei judiciare poliţişti ce fac parte din categoria inspectorilor şefi şi a adjuncţilor acestora.
În perioada 15 ianuarie 2005 – 1 aprilie 2005 reclamantul nu mai avea competenţa de a efectua activităţi de natura celor invocate de către domnul procuror S.P.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul consideră că la dosarul instanţei de fond au fost depuse mai multe înscrisuri, ordine de deplasare care fac dovada deplasării, a locului unde s-a efectuat deplasarea şi a timpului cât a durat deplasarea.
Dispoziţiile zilnice pe unitate sunt înregistrate în registrul evidenţă, existând o corespondenţă efectivă.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunile operative s-au derulat în contextul unor cercetării penale, fiind realizate de mai multe persoane, sub supravegherea procurorului.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că acţiunile în cauză au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, cercetările penale având caracter secret.
Reclamantul – intimat consideră că nu avea obligaţia de aduce la cunoştinţă altor persoane din cadrul I.J.P.F. elemente legate de derularea cercetărilor în cauză, având obligaţia respectării caracterului secret al operaţiunilor şi existând aprobarea dată de conducerea D.P.F.T. pentru participarea la operaţiunile în cauză, aprobare dată nominal pentru fiecare deplasare de către directorul sau directorul adjunct al respectivei direcţii.
Recursurile sunt fondate.
Curtea de Apel a reţinut că reclamantul s-a deplasat în Timişoara fiind în misiune, deplasări care totalizează 49 de zile.
S-a mai reţinut că misiunile au fost înregistrate în ordinele de serviciu şi confirmate prin depoziţiile martorilor.
Martorii îndeplineau atribuţii pe linie ierarhică în raport de reclamant, scop în care l-au chemat pe acesta la Timişoara, pentru analizarea faptelor penale ce cădeau în competenţa instituţiilor pe care le reprezentau şi pentru rezolvarea dosarelor aflate în cercetare, având ca obiect trafic de persoane şi bunuri.
Atât recurenţii cât şi intimatul sunt de acord asupra faptului că deplasările nu erau efectuate în interesul I.J.P.F., iar intimatul îndeplinea funcţia de comisar şef.
Recurenţii au contestat legalitatea ordinelor de deplasare, care erau semnate chiar de către intimat.
Motivul invocat de recurenţii este întemeiat. Astfel, în ipoteza în care deplasările erau efectuate în interes propriu în conformitate cu art. 96 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 30/2001 trebuia achitat un tarif fix.
În ipoteza în care reclamantul – intimat s-ar fi deplasat într-o misiune în afara razei de competenţă, este obligatorie aprobarea şefului ierarhic, astfel cum declară şi martorul B.I.
Acelaşi martor arată şi că era nevoie de o dispoziţie în acest sens, iar ordinul de misiune să fie consemnat într-un registru cu caracter secret, dacă misiunea avea acest caracter.
Intimatul afirmă că deplasarea în misiune s-a făcut la cererea procurorului în scopul soluţionării cercetării penale în anumite cauze.
Intimatul şi-a emis propriile ordine de serviciu, fără a exista o aprobare de la şeful ierarhic.
O astfel de misiune efectuată de intimat în afara atribuţiilor de serviciu nu implică deplasarea acestuia cu autoturismul unităţii. Reclamantul cunoaşte dispoziţiile legale în materie care permit deplasarea cu autoturismul unităţii.
Ordinele de serviciu depuse la dosar nu au urmat dispoziţiile legale, iar parte dintre acestea au fost emise după ce reclamantul a fost trecut în rezervă.
Chemarea procurorului pentru participarea la efectuarea de cercetării penale nu este probată cu acte, lipsind convocarea scrisă a procurorului.
Se mai constată că ordinele de serviciu nu sunt completate la toate rubricile şi nu există toate semnăturile cerute de formular.
În consecinţă, având în vedere că participarea intimatului la acţiunii informativ operative pe raza judeţului Timiş nu sunt susţinute de rapoartele instituţiilor ierarhice ce aveau în competenţă aprobarea desfăşurării acestora.
Înalta Curte va admite recursurile urmând ca în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza I alin. (2) C. proc. civ. să caseze sentinţa atacată şi în fond să respingă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.A.I. şi de I.G.P.F., împotriva sentinţei civile nr. 284 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ pronunţată în dosarul nr. 4232/59/2006 în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.I.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1314/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
