ICCJ. Decizia nr. 1333/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1333/2007
Dosar nr. 26587/2/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.D. a chemat în judecată C.P.M.B., C.E.M.S.B., iar în urma precizărilor ulterioare şi a I.N.E.M.R.C.M., solicitând anularea Deciziei nr. 3247 din 28 iunie 2005, pentru că a fost trecută ca fiind cauză a invalidităţii „boală obişnuită" şi nu „rănit în revoluţie".
Prin sentinţa nr. 2212 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de C.P.M.B., a fost admisă acţiunea reclamantului B.D., anulată Decizia nr. 3247 din 28 iunie 2005 emisă de C.P.M.B. – C.E.M.S.B. şi obligată pârâta să emită o nouă decizie în care să se menţioneze că reclamantul se încadrează în gradul II de invaliditate, urmare a faptului că a fost rănit în Revoluţia din Decembrie 1989.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia de necompetenţă trebuie respinsă în raport de obiectul cererii deduse judecăţii şi de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că din actele dosarului rezultă că reclamantul a dobândit gradul de invaliditate datorită participării sale la evenimentele din Decembrie 1989, iar prin Decizia contestată, reclamantul a fost vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, respectiv acela de a beneficia de prevederile legislaţiei speciale care reglementează drepturile acestei categorii de persoane, întrucât nu s-a reţinut că a fost rănit în Revoluţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs I.N.E.M.R.C.M., criticând soluţia instanţei de fond, solicitând casarea ei şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.
În motivele de recurs se arată că reclamantul a fost pensionat în luna martie 1999 cu gradul III de invaliditate pentru tulburări psihice, fără legătură cauzală cu Revoluţia din Decembrie 1989 pentru că nu există nici un document medico-legal care să stabilească această legătură.
În luna mai 2001, dosarul a fost reanalizat şi s-a stabilit că reclamantul se încadrează în gradul III de invaliditate pentru afecţiunea organică (rănit în revoluţie) şi gradul II de invaliditate pentru cumulul celor două afecţiuni organică şi psihică (fără legătură cu revoluţia).
În urma acestor reanalizări au fost emise două decizii: nr. 3247/2005 pentru afecţiunea psihică, de încadrare în gradul II pentru boală obişnuită şi nr. 3248/2005 pentru afecţiunea organică de încadrare în gradul III (rănit în revoluţie) respectându-se prevederile legale.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond în soluţionarea cererii reclamantului.
Instanţa de fond a soluţionat cererea apreciind că este competentă material, în analiză fiind un litigiu de contencios administrativ.
Însă, obiectul cererii reclamantului este o decizie de încadrare în grad de invaliditate.
Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, încadrarea sau reîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, însoţită de documentaţia necesară.
Se poate observa că litigiul dintre părţi este unul legat de asigurările sociale, respectiv încadrarea în grad de invaliditate, drept prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 stabileşte, în art. 155, că litigiile legate chiar şi de refuzul de soluţionare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, se soluţionează, în primă instanţă de tribunale.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este legea cadru în materia actelor administrative emise de autorităţi şi instituţii publice, iar refuzul de a soluţiona o cerere este asimilat actului administrativ, dar când într-o specială se prevede altă competenţă, cum este cazul şi al Legii nr. 19/2000, se impune soluţionarea litigiului conform competenţei speciale şi nu dispoziţiilor din legea cadru.
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De aceea, va fi admis recursul, casată sentinţa şi, în baza art. 312 alin. (6) teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal.
Fiind admis recursul ca urmare a unei excepţii, Înalta Curte nu va putea analiza motivele de recurs care vizează fondul cererii, dar acestea vor fi analizate de către instanţa care va soluţiona cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.N.E.M.R.C.M., împotriva sentinţei civile nr. 2212 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1332/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1336/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
