ICCJ. Decizia nr. 1373/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1373/2007
Dosar nr. 4506/33/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta P.A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 20304 din 13 iulie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940 – 25 august 1945 a fost refugiată cu familia sa din motive etnice ca urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea Palatca în localitatea Chesău.
Prin sentinţa civilă nr. 470 din 2 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.A. şi a anulat Hotărârea nr. 20304 din 13 iulie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată în perioada 25 octombrie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 februarie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că s-a făcut dovada faptului că reclamanta împreună cu familia sa, s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat că situaţia refugiului a fost descrisă discordant de către martori şi că instanţa a avut o atitudine de cooperare cu reclamanta.
Recursul este nefondat.
Se reţine din probele existente la dosar, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor B.V. şi G.C. precum şi actele de stare civilă ale reclamantei, împrejurarea că aceasta împreună cu familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, urmare a persecuţiilor etnice.
Mai mult, prin Hotărârea nr. 19323 din 19 decembrie 2005, a fost recunoscut fratelui reclamantei C.I., statutul de refugiat din motive etnice.
În consecinţă, sentinţa Instanţei de Fond este legală şi temeinică iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, situaţie în raport de care recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 470 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1372/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1447/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|