ICCJ. Decizia nr. 1696/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1696/2007
Dosar nr. 4170/46/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursul înregistrat la 27 octombrie 2006 la Curtea de Apel Piteşti, S.M.C. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 94/ FC din 16 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, solicitând casarea Hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susţinerea recursului, petenta a susţinut că a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.P.A.M. nr. 552 din 26 august 2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor Naţionale şi a parcurilor naturale din punct de vedere al necesităţii de conservare a biodiversităţii biologice.
Recurenta a solicitat constatarea nelegalităţii parţiale a Ordinului nr. 552 din 26 august 2003, cu privire la anexa referitoare la Parcul Naţional Cozia în care au fost cuprinse parcelele de teren forestier aflate în proprietatea Mănăstirii conform titlului de proprietate din 2 august 2002 şi a procesului verbal de punere în posesie din 15 octombrie 2001, eliberat de C.L.C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.
S-a precizat de recurentă că respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind „un act administrativ cu caracter individual" este o interpretare greşită a Instanţei de Fond.
Astfel, menţionează recurenta, Ordinul nr. 552/2003 este un act administrativ cu caracter normativ având aplicabilitate naţională, iar excepţia de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2003 poate fi cercetată oricând, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Ordinul a fost adoptat în baza prevederilor art. 2 din HG nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor Naţionale, printre care şi Parcul Naţional Cozia, actul conţinând chiar şi art. 55 alin. (2) din Legea nr. 137/195 privind protecţia mediului, în prezent abrogat, ce prevedea că: „ariile protejate şi monumentele naturii se declară prin acte sau reglementări cu caracter normativ, inclusiv prin amenajamentele silvice…".
Nelegalitatea Ordinului este invocată în raport de dispoziţiile art. 41 şi 135 din Constituţia României precum şi în raport de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia C.E.D.O.
Prin sentinţa nr. 94/ FC din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de S.M.C. împotriva pârâţilor Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, D.C.D.B.B., D.T.R.S.V., A.P.N.C. şi R.N.P. – D.S. Râmnicu Vâlcea.
Instanţa de Fond a motivat respingerea acţiunii cu împrejurarea că actul administrativ a fost emis în 2003, deci anterior apariţiei noii legi a contenciosului administrativ nr. 554/2004 când era în vigoare Legea nr. 29/1990, lege ce nu cuprindea reglementări referitoare la excepţia de nelegalitate, astfel încât se poate solicita numai anularea actului administrativ, pe cale separată.
Recursul declarat este întemeiat şi va fi admis.
Actul administrativ atacat are caracter normativ, astfel încât deşi emis anterior anului 2004 poate fi cenzurat în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Este de observat caracterul de act normativ, aşa cum rezultă nu numai din titulatura acestuia, „Ordinul nr. 552 din 26 august 2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice", cât şi din efectele ce le produce pe întreg teritoriul ţării, efecte ce continuă şi după apariţia Legii nr. 554/2004.
Anexa privind Parcul Naţional Cozia face parte din Ordinul sus citat, deci dintr-un act administrativ cu aplicabilitate naţională.
Acest ordin a fost emis în baza prevederilor art. 2 din HG nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor Naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora.
Prin cererea de chemare în judecată, petenta S.M.C. a precizat că în mod nelegal, terenul cu vegetaţie forestieră aflat în proprietatea mănăstirii Cozia a fost încorporat Parcului Naţional Cozia, încălcându-se astfel dispoziţiile legale ce protejează dreptul de proprietate consacrat de Constituţia României şi art. 1 din Protocolul la actul adiţional nr. 1 al C.E.D.O.
S-a mai menţionat că în perimetrul pădurii pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate Mănăstirii Cozia, nu se găsesc arbori de esenţe rare care să necesite o protecţie specială sau care să justifice includerea parcelelor respective într-un parc Naţional protejat, pădurea cuprinde arbori cu esenţe majoritare din fag, carpen şi pin, obişnuite în zonă.
S-a precizat de asemenea, că includerea terenului în litigiu în parc Naţional s-a făcut în baza unui proces-verbal din 18 iunie 1990 privind zonarea interioară a Parcului Naţional Cozia încheiat de O.S.C., situaţie cu mult anterioară punerii în discuţie a retrocedării către foştii proprietari ce s-a realizat mai târziu. Se face precizarea de către recurentă că prin Ordinul nr. 552/2003 s-a preluat zonarea trecută în procesul verbal din 1990 procedându-se la un abuz de drept prin încălcarea dreptului de proprietate privată asupra pădurilor între timp retrocedate.
Instanţa de fond va avea de verificat legalitatea Ordinului, care are caracter de act normativ şi deci greşit s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, în raport de consideraţiile sus citate cât şi faţă de împrejurarea că deşi se reglementează în esenţă ocrotirea parcului, proprietatea Mănăstirii Cozia, nu se exclud activităţi de turism controlat, obligaţia de a nu se depăşi posibilitatea de produse principale rezultate în urma reîncadrării arboretelor, urmând a se analiza în cauză şi incidenţa art. 1 din protocolul la actul adiţional nr. 1 al C.E.D.O.
Urmează deci a se casa sentinţa cu trimitere spre rejudecare, Instanţa de Fond urmând să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 94/ FC din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2515/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
