ICCJ. Decizia nr. 1694/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1694/2007
Dosar nr. 6449/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 20 ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de M.T.M., reprezentat de D.F., Primarul M.T.M. şi de M.C., secretar al C.L. al M.T.M., în numele şi pe seama C.L. al M.T.M. împotriva C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Bucureşti şi a anulat Decizia nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima Instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 505 din 16 mai 2005, C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a admis cererea formulată de Fundaţia C. şi a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţii şi terenul aferent, situat în M.T.M., înscris în C.F., cu păstrarea destinaţiei imobilului timp de 5 ani şi celelalte dispoziţii obligatorii prevăzute de lege în această situaţie.
Analizând condiţiile prevăzute de OUG nr. 94/2000 art. 1, pe care şi-a întemeiat Comisia Decizia de restituire a imobilului, Instanţa a constatat că acestea nu sunt îndeplinite, întrucât în C.F. se menţionează ca proprietar comunitatea B.I., astfel încât aceasta era îndreptăţită a solicita restituirea şi nu Fundaţia C., iar în al doilea rând, cererea de retrocedare trebuia să se depună prin centrul eparhial sau după caz, centrul de cult, la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, or cererea a fost înregistrată direct la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
A mai reţinut Instanţa de Fond că Fundaţia C. a fost constituită în urma apariţiei OUG nr. 21/1997, acordându-i-se personalitate juridică prin Decizia nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, potrivit acestei ordonanţe, fundaţia având atribuţiile prevăzute în art. 2 şi un drept de administrare a bunurilor.
Cum din textul art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, rezultă că imobilele se pot retroceda numai foştilor proprietari, cu condiţia ca şi aceştia să fie cult religios, iar din C.F. rezultă că fostul proprietar este B.I., numai aceasta prin centrul eparhial sau centrul de cult, putea să solicite restituirea imobilului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen C.S.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că în mod greşit Instanţa a apreciat că Fundaţia C. nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire, restituirea imobilului putând fi solicitată numai de B.I. prin centrul eparhial de cult, tot în mod greşit apreciindu-se şi faptul că cererea de retrocedare a fost depusă fără a fi respectată procedura prevăzută de art. 4 din OUG nr. 94/2000.
Se precizează că Fundaţia C. a fost înfiinţată prin Decizia civilă nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind de fapt unica fundaţie înfiinţată de F.C.E.R. şi O.M.E.R.B. , potrivit art. 3 lit. b) din Actul de constituire al acesteia, scopul său constituindu-l „dobândirea în proprietate, precum şi revendicarea, deţinerea, protejarea, administrarea şi valorificarea bunurilor imobiliare evreieşti, care vor fi restituite de către autorităţile publice competente române F.C.E.R. şi/ sau Fundaţiei, conform legilor române şi altor acte normative".
Susţine recurenta că dacă iniţial, toate actele normative ce au ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România, au prevăzut restituirea acestora în favoarea F.C.E.R., ulterior, prin modificarea OUG nr. 21/1997, s-a înlocuit sintagma F.C.E. cu sintagma „unei fundaţii înfiinţate de către F.C.E.R. şi O.M.E. pentru restituirea bunurilor", astfel încât restituirea bunurilor se poate face şi unei fundaţii cum este cea din speţa de faţă Fundaţia C.
Recurenta concluzionează, în sensul că dată fiind legătura dintre cultul mozaic, F.C.E.R. şi Fundaţia C., nu se poate susţine că cererile de retrocedare au fost formulate de către o persoană care nu avea calitatea de a proceda în acest sens.
Primarul M.T.M. şi M.T.M. reprezentat prin primar au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 5 decembrie 2006, Fundaţia C. a depus cerere de intervenţie în interesul recurentei, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii introductive.
În susţinerea cererii de intervenţie, intervenienta precizează că această entitate juridică nu a figurat ca parte în litigiu pentru ca hotărârea pronunţată să-i fie opozabilă, iar Instanţa de Fond numai printr-o analiză formală a situaţiei de fapt, a ajuns la concluzia că Fundaţia C. nu avea calitatea de a solicita restituirea imobilului în litigiu, pentru că în realitate prin actul constitutiv i s-a conferit şi prerogativa de a revendica bunurile imobiliare evreieşti ce au aparţinut F.C.E. ca fiind de fapt reprezentanta acestei federaţii, care la rândul ei reprezenta interesele unui cult (mozaic) şi nu a unei minorităţi naţionale.
Se susţine că au fost respectate prevederile OUG nr. 94/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 501/2002 şi că retrocedarea imobilului foştilor proprietari nu reprezintă de fapt o înstrăinare propriu - zisă, în sensul dreptului comun, acest act normativ conţinând dispoziţii derogatorii de la prevederile dreptului comun.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul acţiunii de faţă îl constituie anularea Deciziei nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de către C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a retrocedat Fundaţiei C. nuda proprietate a imobilului compus din construcţii şi teren, situat în M.T.M., înscris în C.F. a localităţii Târgu Mureş, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de OUG nr. 94/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 501/2002.
Analizând conţinutul art. 1 din OUG nr. 94/2000, republicată, articol care instituie anumite condiţii ce trebuie îndeplinite pentru retrocedarea imobilelor, Instanţa de Fond în mod corect a stabilit că în speţa de faţă aceste condiţii nu sunt întrunite.
Astfel, art. 1 din OUG nr. 94/2000, republicată, statuează că: „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".
Potrivit textului de lege citat, se instituie două condiţii fundamentale, pentru a putea opera măsurile reparatorii instituite de lege:
1) imobilul să fi aparţinut unui cult religios din România;
2) restituirea să aibă loc către foştii proprietari.
Se mai instituie şi o a treia condiţie de procedură, aceea ca cererile de retrocedare să fie depuse prin centrul eparhial sau, după caz, prin centrul de cult (art. 4 alin. (1) din OUG nr. 94/2000).
Or, din analiza probelor existente la dosar, extrasele de carte funciară, rezultă că proprietar al imobilului din Târgu Mureş, a fost comunitatea B.I., proprietarul făcând parte din categoria unui cult religios şi nu a unei comunităţi a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aşa cum susţine recurenta, de vreme ce chiar Decizia emisă de comisie a încadrat cererea de retrocedare în prevederile OUG nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.
În situaţia în care s-ar fi interpretat că fostul proprietar ar face parte din categoria unei comunităţi a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale (evreieşti), ar fi trebuit a fi aplicate în cauză dispoziţiile OUG nr. 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România şi nu dispoziţiile OUG nr. 94/2000, care se referă în mod expres la imobile care au aparţinut cultelor religioase.
Cum legea prevede în mod expres că retrocedarea se face către foştii proprietari, este cert că titularul acţiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit, care, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948 modificat prin Legea nr. 178/2002, are personalitate juridică şi nu Fundaţia C. care nu are nici calitatea de fost proprietar al imobilului şi nici pe cea de succesor al acestuia.
Fundaţia C. (organizaţie non - profit) a fost înfiinţată prin Hotărâre a Instanţei judecătoreşti, Decizia civilă nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, iar potrivit art. 3 din Actul de constituire, scopul fundaţiei este: a) formularea cererilor de retrocedare a bunurilor imobile comunitare evreieşti, inclusiv a celor deţinute în trecut de comunităţile şi organizaţiile evreieşti şi de instituţiile evreieşti şi b) dobândirea în proprietate, precum şi revendicarea şi deţinerea … în numele Federaţiei, ca reprezentantă a tuturor comunităţilor evreieşti din România.
Rezultă astfel, în mod neechivoc, că Fundaţia C. reprezintă interesele comunităţii evreieşti şi nu a unui cult religios, astfel încât să fie îndreptăţită a i se recunoaşte un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu şi ca o consecinţă, să beneficieze de dreptul de a-i fi retrocedat, potrivit OUG nr. 94/2000, cu modificările ulterioare.
Afirmaţiile recurentei, în sensul că Fundaţia C. era îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu, dat fiind că centrul de cult al comunităţilor evreieşti este reprezentat de F.C.E.R., iar acestei Fundaţii, prin actul constitutiv şi prin statut i s-a atribuit dreptul recuperării bunurilor imobiliare evreieşti preluate în mod abuziv de către stat, nu sunt convingătoare şi nu pot fi reţinute de Instanţa de control judiciar, câtă vreme în speţă, aşa cum s-a precizat, este vorba de un imobil ce a aparţinut unui cult religios, iar Fundaţia nu a dovedit calitatea de fost proprietar al imobilului.
Condiţiile impuse de OUG nr. 94/2000, pentru restituirea unor imobile, nu pot fi înlăturate prin actul de constituire şi statutul unei fundaţii, chiar dacă aceasta a căpătat personalitate juridică printr-o hotărâre a Instanţei de judecată.
Dar, înainte de toate, aşa cum s-a arătat, Fundaţia C. nu reprezintă decât o comunitate, cea evreiască, situaţie în care, pentru restituirea unor imobile, sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 21/1997, modificată prin OG nr. 111/1998 şi aprobată prin Legea nr. 140/1997 sau O.U.G nr. 83/1999, republicată, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
Cât priveşte cea de-a treia condiţie necesară pentru legalitatea unei cereri de retrocedare, aceea de a fi depusă prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, într-adevăr, aşa cum corect a constatat şi Instanţa de Fond, procedura instituită de lege a fost încălcată, pentru că cererea a fost depusă de Fundaţia C. direct la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Nu a fost astfel îndeplinită condiţia specială, aceea ca cererea de retrocedare să fie depusă de un cult religios prin centru eparhial sau centru de cult, în speţă, cultul mozaic sau B.I.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea Instanţei de Fond prin care s-a anulat Decizia nr. 505 din 16 mai 2005 a C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, este legală şi temeinică, şi în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Pe cale de consecinţă, va fi respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României – C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, împotriva sentinţei civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia C.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1678/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1745/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
