ICCJ. Decizia nr. 177/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 177/2007
Dosar nr. 2596/33/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 292 din 28 iunie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.D.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. şi a dispus anularea actelor menţionate în acţiune, respectiv a Hotărârii nr. 2/ A din 22 februarie 2006 emisă de C.J.I., a hotărârii date în soluţionarea contestaţiei înregistrate la U.M. Bistriţa, din 19 octombrie 2005, a deciziei de imputare din 21 februarie 2005, a Deciziei nr. 49 din 13 iulie 2006 şi a Hotărârii nr. 1 din 10 mai 2005 a U.M. Bistriţa.
Prin aceeaşi sentinţă a fost parţial anulată Decizia de imputare din 18 martie 2005 a U.M. Bistriţa în sensul stabilirii răspunderii materiale şi imputarea pagubei pentru o perioadă contractuală de 6 luni, de la 1 mai 2002 până la 31 iulie 2008 şi deducerea perioadei aferente stagiului militar.
Pentru a hotărî astfel Instanţa de Fond a reţinut că reclamantul a fost trecut în rezervă prin Ordinul M.P. din 13 februarie 2005 în urma demisiei, iar în baza cercetării administrative, printr-o primă decizie de imputare din 18 martie 2005 a U.M. Bistriţa, s-a stabilit în sarcina sa imputarea cheltuielilor de şcolarizare în sumă de 55.932.533 lei, greşit calculată, întrucât nu au fost deduse cheltuielile aferente primului an de studii, iar imputaţia s-a făcut pentru o perioadă de 1622 zile şi nu pentru 1255 zile, potrivit contractului ulterior primului angajament încheiat conform art. 8 din HG nr. 100/1991.
Instanţa a mai reţinut că prin Decizia nr. 49 din 13 iulie 2007 C.J.I., deşi a hotărât admiterea parţială a plângerii formulate de reclamant împotriva hotărârii de soluţionare a contestaţiei referitoare la Decizia de imputare, a repus în termen pe comandantul U.M. Bistriţa pentru a recerceta cauza, menţionând totodată că în cursul acestei recercetări se poate avea în vedere că absolvenţii instituţiilor militare de învăţământ sunt consideraţi ca având stagiul militar satisfăcut şi în consecinţă se pot deduce cheltuielile aferente anului I de învăţământ. Stabilind însă că această hotărâre a fost pronunţată peste limitele investirii, în sensul că nu era posibilă repunerea în termen a comandantului unităţii U.M. Bistriţa, potrivit art. 39 din OUG nr. 121/1998, Instanţa de Fond a apreciat că toată procedura de recercetare, realizată ulterior Deciziei nr. 49 din 13 iulie 2007 a fost în afara legii, fiind desfăşurată cu încălcarea art. 22 - 43 din OUG nr. 121/1998, cu nerespectarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac şi drept urmare toate actele administrative pronunţate în această a II-a fază de cercetare au fost anulate.
În fine, analizând drept urmare numai legalitatea primei decizii de imputare emise la 18 martie 2005, Instanţa de Fond a reţinut că răspunderea materială şi stabilirea pagubei se impunea a fi raportată strict la perioada contractuală, de 6 ani (nu 6 luni cum dintr-o eroare materială s-a trecut în dispozitiv) potrivit contractului din data de 20 mai 2002, respectiv 1 mai 2002 – 31 iulie 2008 şi nu 2009, cu deducerea perioadei aferente stagiului militar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul M.A.N., criticând sentinţa atacată pentru a fi acordat mai mult şi altceva decât a solicitat chiar reclamantul ca şi pentru a fi fost dată cu greşita aplicare a legii, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Prin motivele de recurs dezvoltate recurentul – pârât a arătat că în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut că Decizia comisiei de jurisdicţie nr. 49 din 13 iulie 2005 nu este o hotărâre definitivă şi aptă de a fi pusă în executare, câtă vreme chiar OG nr. 121/1998 îi conferă acest caracter, prin art. 31 alin. (3) şi alin. (4). În plus prin repunerea în termen ce a fost dispusă, părţile în litigiu au fost în mod evident şi legal readuse în situaţia iniţială creându-li-se posibilitatea legală de a-şi fructifica drepturile decurgând din OG nr. 121/1998.
Recurentul a mai arătat că Decizia nr. 49 din 13 iulie 2005 este indubitabil definitivă şi pentru că nu a fost atacată în termenul de 6 luni de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ, fiind irelevant, din această perspectivă că prin respectiva decizie comisia a dispus reluarea cercetării în vederea evaluării cu exactitate a prejudiciului.
S-a mai susţinut de către recurent că reclamantul nu mai putea ataca Decizia nr. 49 din 13 iulie 2005 a comisiei, astfel că în mod nelegal Instanţa de Fond s-a pronunţat asupra legalităţii acesteia, după cum în mod neîntemeiat a apreciat că şi actele îndeplinite după aceasta dată sunt lovite de nulitate absolută.
În fine, recurentul a precizat că în mod evident, din modul în care este formulat dispozitivul hotărârii rezultă că Instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât reclamantul însuşi a cerut, practic, numai deducerea din suma imputată a sumei aferente perioadei 31 iulie 2008 – 31 iulie 2009, care excede contractului, susţinând totodată că în speţă nu se aplică dispoziţiile OUG nr. 90/2001, cum a reţinut Instanţa, ci dispoziţiile Decretului 473/1971, ca urmare a neîndeplinirii angajamentului asumat.
Recursul este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de probele administrate ca şi prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 4031 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului - pârât în sensul şi pentru cele în continuare arătate, cu consecinţa admiterii recursului de faţă şi a modificării în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Contrar celor reţinute de Instanţa de Fond, Înalta Curte apreciază că în adevăr Decizia nr. 49 din 13 iulie 2005 a C.J.I. este o hotărâre definitivă, care de altfel a şi fost pusă în executare prin faptul că cele dispuse prin cuprinsul ei, respectiv reluarea cercetării asupra cauzei au şi fost aduse la îndeplinire prin toate actele emise şi respectiv întreaga procedură desfăşurată subsecvent acestei decizii.
Împrejurarea că reclamantul nu a înţeles să atace distinct această Decizie nr. 49 din 13 iulie 2005 conform legii contenciosului administrativ şi în termenele exprese prevăzute de aceasta, conduce în mod legal la concluzia că la data de 10 mai 2006, când s-a formulat acţiunea de faţă, cererea de anulare, apare ca fiind introdusă peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen calificat de acelaşi act normativ (art. 11 alin. (5)) ca fiind termen de prescripţie.
Nu poate fi primită interpretarea dată de Instanţa de Fond în sensul că această hotărâre este nulă absolut şi ca atare ar putea fi atacată oricând, câtă vreme Legea contenciosului administrativ, nu face nici o distincţie între motivele de nulitate absolută sau relativă ale actelor administrative în ceea ce priveşte termenul de introducere a cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că Instanţa de Fond, cu nesocotirea prevederilor menţionate, a examinat legalitatea Deciziei nr. 49 din 13 iulie 2005 a C.J.I., după cum nelegal a reţinut şi cauzele de nulitate absolută care au atras în virtutea aceluiaşi raţionament, anularea actelor subsecvente.
Independent de cele arătate, Înalta Curte menţionează că prin Decizia nr. 49 din 13 iulie 2005, care a declanşat întreaga procedură ulterioară de recercetare cu privire la cuantumul cheltuielilor de şcolarizare datorate de reclamant s-a menţionat expres că urmează a se avea în vedere statutul absolvenţilor de instituţii militare de învăţământ ca o consecinţă a admiterii parţiale a plângerii formulate de reclamant, alături de repunerea în termen a comandantului U.M. Bistriţa, ceea ce în adevăr a readus părţile în situaţia iniţială.
În ceea ce priveşte noua cercetare şi noua decizie de imputare din 21 septembrie 2005, de asemeni contestate, Înalta Curte reţine că au fost emise cu corecta aplicare şi interpretare a prevederilor Legilor nr. 45/1994 şi 46/1996. Astfel din chiar cuprinsul procesului - verbal de cercetare administrativă din 21 septembrie 2005, cât şi din procesul - verbal de soluţionare a contestaţiei din 16 noiembrie 2005, rezultă că nu s-au luat în calcul, în stabilirea prejudiciului reţinut şi imputat reclamantului cheltuielile de şcolarizare pentru primul an de studii, astfel că şi sub acest aspect susţinerea reclamantului – intimat nu putea fi primită.
În fine, Înalta Curte reţine că se impune respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, urmare a admiterii recursului de faţă şi a modificării în tot a sentinţei atacate, conform art. 312 C. proc. civ., şi în considerarea faptului că în mod corect s-a stabilit faţă de reclamant că perioada de timp pentru care s-a obligat să îndeplinească serviciul militar activ, şi care se ia în calcul pentru stabilirea cheltuielilor de şcolarizare, este cea prevăzută în primul angajament încheiat cu recurentul, respectiv cel cu nr. 163 din 9 august 1996, conform art. 8 din HG nr. 190/1991, modificată şi completată prin HG nr. 616/1995. Acest angajament ce prevede în art. 2 lit. e) o durată de 10 ani reprezintă de altfel şi temeiul solicitării cheltuielilor de şcolarizare şi nu contractul ulterior invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 292 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantului A.D.R., ca neîntemeiată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1745/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1783/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
