ICCJ. Decizia nr. 1717/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1717/2007
Dosar nr. 4849/33/2006
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20745 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii calităţii sale de refugiat pentru perioada octombrie 1941 - 6 martie 1945 şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităţilor româneşti, etnicii maghiari au avut de suferit persecuţii etnice, astfel încât pârâta a respins în mod nejustificat cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de lege.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, astfel încât nu se poate reţine că schimbarea de domiciliu s-ar fi datorat persecuţiilor etnice exercitate.
Prin sentinţa civilă nr. 545/2006 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanţa a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 30 noiembrie 1941 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că din conţinutul normelor aplicabile se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, termenul de regimuri instaurate privind atât regimurile instaurate în teritoriile cedate cât şi în cele păstrate sub administrarea Statului Român, iar utilizarea termenului "persoană, cetăţean român", conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, care aflaţi pe teritoriul Statului Român au avut de suferit persecuţii pe motive etnice.
În raport cu probatoriul administrat, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de lege, fiind astfel îndrituită la acordarea măsurilor reparatorii în speţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că în cazul de faţă schimbarea de domiciliu a avut loc dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, astfel încât nu se poate reţine că persecuţia etnică a reprezentat motivul plecării reclamantei, iar că declaraţiile martorilor pot fi reţinute ca dovezi numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale, incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Din interpretarea textului de lege susmenţionat precum şi a întregului act normativ, rezultă, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că legiuitorul a avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administraţia românească, au avut de suferit persecuţii etnice.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum şi din declaraţia martorului audiat nemijlocit de instanţă, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 545/2006 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1718/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
