ICCJ. Decizia nr. 1731/2007. Contencios. Anulare act administrativ (dispoziţie de destituire). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1731/2007
Dosar nr. 8355/1/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 iunie 2004, reclamantul C.R.G. a formulat contestaţiei împotriva dispoziţiei de destituire din poliţie din 8 iunie 2004 emisă de A.S. precum şi împotriva deciziei nr. 91659 din 6 iunie 2004 emisă de M.A.I. prin care i s-a respins contestaţia şi s-a menţinut sancţiunea aplicată de prima autoritate, prin care s-a solicitat anularea actelor administrative atacate, reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior, obligarea la plata despăgubirilor calculate începând cu data destituirii 8 iunie 2004 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat de către reclamant, în esenţă, că măsura disciplinară luată împotriva sa, cea de destituire din poliţie, este neîntemeiată şi discriminatorie, întrucât nu s-a aşteptat soluţionarea cauzei penale pentru a se stabili dacă şi în ce măsură se face vinovat de producerea accidentului de circulaţie din 20 mai 2004, fiind nesocotită astfel prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice persoană până la o condamnare penală definitivă.
Prin sentinţa civilă nr. 488 din 21 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de pârâtul M.A.I., invocată de această parte, cu motivarea că Decizia de respingere a contestaţiei constituie un act administrativ, şi a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii A.S. şi M.A.I.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că la data de 18 mai 2004 reclamantul a fost implicat în producerea unui accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi că acest accident a fost intens mediatizat stârnind o reacţie publică negativă şi aducând, implicit, o ştirbire imaginii instituţiei în care reclamantul îşi desfăşura activitatea, că această faptă a fost coroborată cu împrejurarea că reclamantul deţinea, fără drept, în autoturism, un girofar, că împotriva sa a fost depusă o sesizare, la data de 27 mai 2004, de către T.T., prin care se relata încălcarea flagrantă de către reclamant a regulilor de circulaţie în sensul depăşirii unei coloane de maşini staţionate la semafor, că la data de 18 august 2003 reclamantului i s-a mai aplicat o sancţiune disciplinară pentru că a bruscat şi a folosit un limbaj agresiv la adresa unui cetăţean străin din C.C.P.O. şi că la data de 14 decembrie 2003, acelaşi reclamant, manifestând superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de control a permis părăsirea fără aprobare a centrului de către două persoane aflate în supraveghere.
S-a apreciat de către instanţa de fond, în contextul stării de fapt descrise mai sus, că pârâtele au făcut o corectă încadrare în drept a abaterilor reţinute, respectiv în prevederile art. 57 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi că acestea au considerat, cu temei, că reclamantul a avut pe o durată mai mare de timp o conduită necorespunzătoare, în condiţiile în care funcţia exercitată de reclamant presupunea o rigoare şi o exigenţă deosebită în respectarea legilor şi regulamentelor, atât la locul de muncă cât şi în afara acestuia.
Împotriva hotărârii sus menţionate a formulat recurs în termen legal reclamantul C.R.G., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi urmare rejudecării admiterea acţiunii în contencios administrativ.
A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, că hotărârea instanţei de fond este criticabilă, întrucât nu a reţinut contradicţia evidentă între motivările actelor administrative atacate şi a luat în considerare numai aspectele negative din dosarul de personal nu şi cele pozitive, cum ar fi recompensele în bani pentru îndeplinirea unor misiuni de maximă importanţă la punctele vamale şi pentru escortarea persoanelor străine la instanţele judecătoreşti.
În ceea ce priveşte abaterile disciplinare anterioare ale reclamantului, s-a arătat prin cererea de recurs că acestea au fost două şi că în cazul celei din data de 24 decembrie 2003 reclamantul a fost sancţionat pentru că nu s-a preocupat de instruirea temeinică a caporalului de schimb care executa serviciu la punctul de control acces şi cum greşit s-a reţinut pe tot parcursul analizei disciplinare şi de către instanţa de fond că ar fi permis recurentului părăsirea centrului de către doi cetăţeni ruşi.
Sub aspectul sancţiunii aplicate în cauză, s-a precizat că hotărârea primei instanţei este de asemenea criticabilă întrucât nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care nu disting în funcţie de împrejurarea că abaterile disciplinare s-au comis în timp sau odată cu fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi prevederile art. 59 din acelaşi act normativ, care stabilesc că la stabilirea sancţiunii se ţine seama, între altele, de gradul de vinovăţie al poliţistului.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziţia nr. S/52 din 8 iunie 2004 emisă de D.G.A.S. din cadrul M.A.I. s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 57 lit. a), b) şi h), art. 58 lit. d) şi 59 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, pentru slaba preocupare în ceea ce priveşte creşterea nivelului de pregătire individuală de specialitate, dezinteres în executarea atribuţiilor înscrise în fişa postului şi în regulamentele de specialitate şi comportare necorespunzătoare în societate care a adus atingere prestigiului instituţiei şi pentru nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă, sancţionarea disciplinară a reclamantului C.R.G., agent principal la C.C.P.O., cu destituirea din poliţie.
Contestaţia împotriva dispoziţiei de sancţionare disciplinară sus menţionată, formulată de reclamant, a fost respinsă prin Decizia nr. 91659 din 6 iulie 2004 a M.A.I. M.F.S., prin care s-a reţinut ca temei al sancţiunii disciplinare a destituirii din poliţie numai prevederile art. 57 lit. a) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Aplicarea faţă de reclamant a sancţiunii disciplinare extreme a destituirii din poliţie, prevăzute de art. 58 lit. d) din Legea nr. 30672002 privind statutul poliţistului, cum a reţinut şi prima instanţă, s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (8) din acelaşi act normativ, prin luarea în considerare a activităţii desfăşurate anterior de recurent, a împrejurărilor în care abaterile disciplinare au fost săvârşite şi a consecinţelor acestora şi a gradului de vinovăţie a poliţistului.
Astfel s-a probat că reclamantul a avut o comportare necorespunzătoare în societate, care a adus atingere prestigiului funcţiei deţinute şi a instituţiei din care acesta a făcut parte, şi că nu au fost respectate prevederile jurământului de credinţă, în condiţiile în care s-a relevat, prin petiţia numitului T.T. din data de 27 mai 2004, încălcarea gravă de către reclamant în ziua de 17 mai 2004, a regulilor de depăşire a vehiculelor pe drumurile publice şi s-a constatat, cu prilejul producerii accidentului de circulaţie din data de 18 mai 2004 care a avut ca urmări rănirea unei persoane, deţinerea la vedere în autovehiculul proprietate personală condus de reclamant a unei persoane, deţinerea la vedere în autovehiculul proprietate personală condus de reclamant a unui mijloc special de avertizare sonoră şi luminoasă, cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Luarea sancţiunii disciplinare a destituirii din poliţie se justifică nu numai faţă de caracterul grav al abaterilor reţinute în sarcina reclamantului şi care au dus la compromiterea prestigiului funcţiei şi instituţiei ci şi prin raportare la conduita anterioară a recurentului la locul de muncă, în special la antecedentele de natură disciplinară. Într-adevăr, este de necontestat că, pe durata unui interval de aproximativ 6 luni, în perioada august 2003 – ianuarie 2004, reclamantul a săvârşit alte abateri de la lege şi regulamente, prima constând în bruscarea fizică şi folosirea unui limbaj agresiv la adresa unui cetăţean străin din cadrul C.C.S.O., cea de-a doua în neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în data de 14 decembrie 2004, prin neinstruirea temeinică a caporalului de schimb care executa serviciul la punct control acces, ce a condus la aplicarea prin dispoziţia din 19 ianuarie 2004 a şefului direcţiei generale de evidenţă informatizată a persoanei din cadrul M.A.I. a sancţiunii disciplinare a diminuării drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de trei luni.
În cauză nu se impunea menţinerea în activitate a reclamantului şi suspendarea procedurii disciplinare începute împotriva acestuia, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, faţă de împrejurarea că urmare accidentului de circulaţie din data de 18 mai 2004 s-a întocmit doar penal sub aspectul încălcării prevederilor art. 129 din HG nr. 85/2003 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, întrucât nu s-a făcut dovada că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală sau că acesta a fost trimis în judecată. Mai mult, textul legal în discuţie nu este aplicabil în cauză, pe de altă parte, atâta vreme cât împotriva reclamantului s-a început procedura disciplinară pentru alte fapte decât cea avută în vedere la întocmirea dosarului de către organele de cercetare penală.
Aşa fiind, în raport de cele mai sus arătate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul C.R.G. împotriva sentinţei civile nr. 488 din 21 martie 2005 a curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.R.G., împotriva sentinţei civile nr. 488 din 21 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1726/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1732/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
