ICCJ. Decizia nr. 1735/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1735/2007
Dosar nr. 188/1/2007
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul J.P. a chemat în judecată pârâţii S.R.I. şi T.R.A. din S.R.I., solicitând anularea în totalitate a ordinului de punere la dispoziţie a reclamantului precum şi a ordinului de trecere în rezervă din 2 august 2005, suspendarea actului administrativ unilateral din 2 august 2005 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei precum şi obligarea pârâtului secund la plata daunelor morale în sumă de 500.000 RON cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, actele administrative a căror anulare o solicită sunt rezultatul unor acţiuni abuzive, ilegale, săvârşite şi reţinute în culpa unor grupuri procesionale interne organizate, dominate de interese patrimoniale cunoscute şi protejate de directorul serviciului care prin activităţile desfăşurate, deturnează obiectivele fundamentele ale S.R.I., de cunoaştere, descoperire, prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, spre interese private, patrimoniale de grup, adesea cu conotaţii infracţionale, în detrimentul contribuabilului român. Mai arată că, în calitatea ce o deţine de ofiţer de informaţii angajat al S.R.I., sub prestare de jurământ faţă de interesele fundamentale ale României, în mod constant şi sistematic a raportat legal şi regulamentar, eşaloanelor ierarhice interne, la solicitarea acestuia, precum şi celor externe abilitate, situaţiile ilegale şi abuzive, de o maximă gravitate fapt pentru care a fost trecut în rezervă. La data de 12 august 2005, reclamantul a arătat că a contestat şi ordinul de trecere în rezervă din 2 august 2005.
Prin întâmpinare, pârâtul S.R.I. a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la primul petit al acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la anularea ordinului de punere la dispoziţie şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 243 pronunţată în data de 24 octombrie 2006, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi, pe cale de consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea Ordinului D.P. nr. 0645 din 17 iunie 2005 emis de directorul S.R.I., a respins ca nefondate cererea privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. D.P. nr. 0878 din 2 august 2005 emisă de directorul S.R.I. şi cererea de obligarea a pârâtului T.R. la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că:
Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2006, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral de trecere în rezervă a reclamantului.
De asemenea, prin încheierea din data de 24 mai 2006, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, în ceea ce priveşte cererea de anulare a ordinului de punere la dispoziţie precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiuni.
Unind excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la cererea de anulare a ordinului de punere la dispoziţie cu fondul cauzei, instanţa a arătat că, deşi reclamantul a luat la cunoştinţă de ordinul de punere la dispoziţie încă din 17 mai 2005, acesta nu a înţeles să formuleze contestaţie, în prealabil, autorităţii emitente în speţă S.R.I., introducând acţiunea direct instanţei de judecată, fiind astfel întemeiată excepţia lipsei procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, potrivit art. 85 din Legea nr. 80/1995 atunci când se constată comiterea de abateri grave, de la prevederile regulamentelor militare sau de alte dispoziţii legale, consiliul de judecată poate să propună trecerea în rezervă a cadrului militar ce a săvârşit aceste fapte. Oportunitatea măsurii de trecere în rezervă a reclamantului este atributul autorităţii publice. Faţă de aceste aspecte a fost respinse şi celelalte capete de cerere privind obligarea pârâtului T.R. la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Considerând-o nelegală şi netemeinică împotriva sentinţei nr. 243 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul J.P.
Recurentul invocă nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei procedurii prealabile în privinţa ordinului de punere la dispoziţie nr. D.P. 0645 din 17 iunie 2005.
Astfel art. 7 din Legea contenciosului administrativ permite formularea plângerii prealabile atât pe adresa emitentului cât şi pe adresa superiorului său ierarhic.
Susţine recurentul că s-a adresat în termen legal, organului cu o poziţie supraordonată în raport cu S.R.I. care avea atribuţii de control a activităţii acestuia, în speţă C.P.C. al S.R.I. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1991 şi ale Legii nr. 14/1992, contestaţie care a ajuns şi la emitentul ordinului contestat şi i s-a aprobat participarea la procesul de audiere din data de 4 iulie 2005.
Se face referire la plângeri administrative pe adresa preşedintelui C.S.A.Ţ. şi a vicepreşedintelui acestui organism.
În ceea ce priveşte motivul ce vizează nelegalitatea soluţiei de respingere ca nefondate a cererii de anulare a ordinului de trecere în rezervă, a acordării de daune şi cheltuieli de judecată, recurentul arată că instanţa de fond nu a manifestat rol activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin nesolicitarea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate şi ale operaţiunilor administrative premergătoare.
Nu au fost analizate actele premergătoare care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă deşi prin concluziile scrise a invocat nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului de judecată, iar întreaga procedură administrativă care a dus la trecerea sa în rezervă a fost nelegală şi dreptul său la apărare a fost ignorat.
Prin întâmpinare S.R.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi să se constate că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea ordinului de punere la dispoziţie, iar în privinţa oportunităţii măsurii de trecere în rezervă, aceasta este atributul autorităţii publice.
Pe fondul său, actul administrativ atacat nu este supus cenzurii instanţei de judecată, actele Consiliului de judecată constituie informaţii clasificate în sensul Legii nr. 182/2002, iar recurentul a comis abateri grave în legătură cu executarea atribuţiilor sale funcţionale, rezultând ca hotărârea Consiliului de judecată este temeinică şi legală.
Instanţa constată că deşi prin cererea de recurs s-a solicitat proba cu înscrisuri şi obligarea pârâţilor să depună la dosar în întregime actele administrative contestate precum şi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actelor administrative inclusiv regulamentul privind Consiliile de judecată, recurentul nu a mai insistat în administrarea acestor probe, precizând în şedinţa din 9 martie 2007, că nu are cereri de formulat şi nici nu a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de intimată faţă de cererea de recurs.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia. Cel vătămat poate sesiza, în termenul prevăzut de acelaşi text de lege şi organul ierarhic superior celui care a emis actul. Această procedură administrativă, reprezintă un recurs ierarhic şi are caracter facultativ.
Procedura administrativă prealabilă este obligatorie în cazul promovării acţiunii în anularea actelor administrative.
Recurentul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea prin care a solicitat anularea ordinului de punere la dispoziţie comunicat la data de 17 mai 2006.
Cu privire la soluţia primei instanţe, prin care s-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, recurentul consideră că această procedură ar fi fost îndeplinită prin cererile adresate C.P.C. a S.R.I. şi a fost audiat de această comisie, cât şi preşedintelui şi vicepreşedintelui C.S.A.Ţ.
Se constată că recurentul nu s-a adresat anterior sesizării instanţei de judecată, autorităţii emitente a actului atacat, în termenul prevăzut de art. 7 din lege.
În cauză nu rezultă astfel că s-a îndeplinit procedura prealabilă, iar faptul că s-a adresat altor instituţii apreciate ca organ ierarhic superior autorităţii administrative emitente, nu acoperă procedura prealabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât recursul ierarhic are caracter facultativ şi nu înlocuieşte recursul graţios la organul emitent al actului contestat.
Critica ce vizează nelegalitatea în soluţionarea celorlalte capete de cerere, nu poate fi primită.
Susţinerile recurentului că instanţa nu a manifestat rol activ în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuie analizate în contextul în care la solicitarea acestuia instanţa de fond în încheierea de şedinţă a încuviinţat administrarea probelor pe care le-a solicitat, sens în care urmare încheierii de şedinţă din 10 mai 2006 s-a făcut adresă la pârât pentru depunerea înscrisurilor şi a documentaţiei care a stat la baza actelor administrative atacate în contencios administrativ. În raport de probele depuse la dosarul cauzei părţile şi-au formulat apărările şi au pus concluzii.
Este de principiu că potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în procesul civil sarcina probe este împărţită între reclamant şi pârât la care se adaugă rolul activ al instanţei care poate ordona probe din oficiu pentru aflarea adevărului şi stabilirea adevăratelor raporturi dintre părţi.
În cauză, în raport de materialul probatoriu şi obiectul cauzei deduse judecăţii nu se poate susţine că instanţa nu a avut rol activ în administrarea din oficiu a unor probe care de altfel în recurs solicitate prin cererea de recurs nu au mai fost reiterate ca necesare pentru aflarea adevărului şi pentru a fi puse în discuţie contradictorie a părţilor.
De altfel cu privire la capetele de cerere privind daunele morale şi materiale, recurentul nu a arătat şi nu a dovedit aceste pretenţii deşi sarcina probei îi revedea conform art. 1169 C. civ.
Cheltuielile de judecată se puteau acorda în condiţiile art. 274 C. proc. civ. fiind în sarcina părţii care a căzut în pretenţii, însă cererea reclamantului a fost respinsă astfel că nu puteau fi acordate aceste cheltuieli.
În privinţa măsurii de trecere în rezervă a recurentului - reclamant în mod corect prima instanţă a constatat că ordinul a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 80/1995.
Conform prevederilor art. 85, atunci când se constată emiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau alte dispoziţii legale în materie, consiliul de judecată propune trecerea în rezervă a cadrului militar care a săvârşit aceste fapte.
Organizarea şi funcţionarea acestor consilii de judecată se stabilesc prin regulamente.
Instanţa de fond a analizat legalitatea şi nu oportunitatea măsurii de trecere în rezervă a recurentului care nu a fost pusă în discuţie. Cu privire la analiza actelor administrative premergătoare în mod corect s-au avut în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate respectiv activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege, pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Mai mult, o serie de documente au fost declasificate de pârâtă în dovedirea legalităţii hotărârii adoptate în ceea ce îl privea pe reclamant iar instanţa de fond a constatat corect că măsura trecerii în rezervă nu a fost abuzivă şi luată cu exces de putere, ci a fost determinată de faptul că acesta a comis abateri grave în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În raport de aceste considerente, criticile de nelegalitate invocate de recurent sunt nefondate, iar recursul declarat în cauză a fost respins conform prevederilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul J.P. împotriva sentinţei nr. 243 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1732/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1737/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
