ICCJ. Decizia nr. 1732/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1732/2007
Dosar nr. 6377/2/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă la data de 28 noiembrie 2003, reclamantul N.C.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziţiei nr. S-3312 din 5 septembrie 2003, prin care s-a dispus destituirea sa din funcţia publică deţinută.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dispoziţia atacată încălcă prevederile art. 57 alin. (1) şi art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din O.M.I. nr. 350 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, prin aceea că a fost considerat vinovat de către conducerea Poliţiei Române înainte ca asupra acestui aspect să se pronunţe instanţa de judecată competentă.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 475 din 9 februarie 2004 a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul de judecată din 5 aprilie 2004, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei contestate nr. S/3311 din 5 septembrie 2003 emisă de pârât pentru nemotivarea în fapt şi în drept.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 814 pronunţată în data de 5 aprilie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.C.F. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor „sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină". Prin încheierea din 8 august 2003 C.D. a constatat temeinicia şi legalitatea cererii prealabile şi a propus aplicarea sancţiunii disciplinare „destituirea din funcţia publică avută" în conformitate cu prevederile art. 58 lit. b) din Legea nr. 36/2002. Din probele administrate s-a constatat că reclamantul a susţinut activitatea ilegală a grupării numitului D. şi nu a luat măsuri de împiedicare a procedurii consecinţelor negative, având o comportare necorespunzătoare în societate ce aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi chiar a prestigiului instituţiei.
Instanţa a mai reţinut că cercetarea sub aspect penal a faptelor săvârşite nu are o înrâurire hotărâtoare asupra răspunderii disciplinare stabilite, întrucât răspunderea penală nu înlătură răspunderea disciplinară.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 814 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul N.C.F., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă cu referire la probele administrate în cauză.
S-a invocat nulitatea absolută a dispoziţiei de sancţionare care s-a comunicat şi numai prin întâmpinare s-a învederat, astfel apreciază recurentul s-a atacat o dispoziţiei inexistentă la acel moment fie şi datorită unei erori strecurate.
Recurentul critică hotărârea şi pentru motivarea formulată în care s-a reţinut o legătură infracţională a acestuia cu anumiţi capi ai lumii interlope în lipsa unor probe concrete şi fără a se avea în vedere că în calitatea pe care o avea a prins şi predat pentru cercetare penală un membru al acestei familii.
O a treia critică invocată de recurent priveşte înserarea în hotărâre că nu a fost motivată contestaţia deşi a depus în acest sens cererea precizatoare.
Prin întâmpinare I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că vinovăţia recurentului rezultă din probele administrate şi analizate de membrii C.D., iar la individualizarea măsurii disciplinare atacate s-a ţinut cont de împrejurările comiterii şi gravitatea faptelor a consecinţelor acestora precum şi de faptul că prin prisma antecedentelor cel în cauză nu a dat dovezi de corectare a conduitei.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul – reclamant care a deţinut funcţia de agent principal în cadrul sectorului 5 se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a), d) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului art. 11 alin. (1) lit. a), d) şi h) din O.M.A.I. nr. 350 din 22 noiembrie 2002, privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu şi societate, care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Susţinerea recurentului, potrivit căreia, vinovăţia sa nu ar fi fost dovedită şi instanţa de fond nu a făcut o cercetare completă, prin analiza probelor administrate, este lipsită de temei, fiind avut în vedere întreg probatoriul administrat atât în urma cercetării prealabile cât şi probele solicitate de reclamant şi încuviinţate de instanţă ce au probat contrariul.
Astfel fiind, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că actul administrativ atacat este temeinic şi legal.
În mod corect au fost înlăturate susţinerile reclamantului privind motivul care l-a determinat să acţioneze în afara orelor de program, fără a încunoştinţa conducerea şi consemnarea plângerii făcute oral de numita C.A.M., iar activităţile pentru obţinerea informaţiilor în legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-au desfăşurat sub coordonarea poliţistului de la formaţiunea de poliţie judiciară.
La stabilirea sancţiunii aplicate recurentului s-a ţinut seama de împrejurările în care au fost săvârşite abaterile disciplinare, de gravitatea şi consecinţele acestora de gradul de vinovăţie al poliţistului.
La individualizarea sancţiunii s-a avut în vedere faptul că recurentului i-au fost aplicate anterior alte sancţiunii disciplinare în perioada 2000-2002.
De asemeni în mod corect s-a constatat prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2004 că numărul actului administrativ contestat este S/3311 din 5 septembrie 2003 şi nu 53412 din 16 septembrie 2003 fiind îndreptată eroarea materială, eroare care nu a produs efecte juridice sub aspectul termenului şi modalităţilor de contestare a dispoziţiei de sancţionare.
În acest sens s-au depus precizări care sunt confirmate şi de înscrisurile depuse la dosar respectiv prin D.I.G.P.R. nr. S/3311 din 5 septembrie 2003 reclamantul N.C.F. a fost sancţionat cu destituirea din funcţia avută.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., respectiv suspendarea legală facultativă, recurentul nu arăta care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Împrejurarea că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., adresa nu conduce la concluzia că aceasta, respectiv urmărirea penală, are înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în cauza ce are ca obiect anularea dispoziţiei prin care s-a dispus destituirea din funcţia avută pentru mai multe abateri disciplinare. Mai mult înlăturarea răspunderii penale pentru fapta săvârşită care poate îmbrăca forma unei abateri disciplinare, nu înlătură automat răspunderea disciplinară.
Urmărirea penală s-a început la 25 aprilie 2005 şi nici în faza recursului nu s-a făcut dovada stadiului cercetărilor penale pentru a face aplicarea, dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Constatând că nu sunt motive de modificare a hotărârii recurate, conform art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.C.F., împotriva sentinţei civile nr. 814 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1731/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1735/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
