ICCJ. Decizia nr. 1783/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1783/2007
Dosar nr. 33/45/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 28 august 2006, C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu C.S.M. să se dispună anularea prevederilor art. 87 alin. (2) şi art. 92 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti, astfel cum au fost ele modificate prin Hotărârea nr. 352 din 10 mai 2005, ca nelegale, precum şi obligarea pârâtului la plata unor daune morale în valoare de 10.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că reglementarea conţinută în normele regulamentare mai sus menţionate stabileşte unele privilegii nejustificate pentru avocaţi, consilieri juridici şi alţi reprezentanţi ai anumitor categorii de justiţiabili, în dauna simplilor cetăţeni.
În opinia sa, avocaţii nu contribuie cu nimic în plus la înfăptuirea justiţiei, faţă de cetăţenii care nu apelează la serviciile lor şi ca atare, facilităţile recunoscute de regulament sunt nejustificate.
Ulterior, printr-o petiţie separată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a celor două texte regulamentare şi a cerut Instanţei de judecată să trimită dosarul cauzei la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra acestei excepţii.
Prin încheierea din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea respectivă ca inadmisibilă, apreciind că Regulamentul de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti aprobat prin hotărârea C.S.M. nr. 352/2006, nu poate fi asimilat actelor normative enumerate în mod limitativ de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Aceeaşi Instanţă a pronunţat apoi, sentinţa civilă nr. 138/ CA din 18 decembrie 2006, prin care a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În esenţă, Instanţa a reţinut că în cauză se reclamă de către C.C. unele disfuncţionalităţi de organizare ce nu au legătură directă cu exercitarea drepturilor constituţionale. Că, autoritatea publică pârâtă este competentă să stabilească reguli care să ţină cont de anumite priorităţi, legate de specificul activităţii Instanţelor şi de voinţa asigurării unei anumite fluenţe în derularea activităţilor administrative, în care avocaţii şi consilierii juridici participă permanent, asigurând derularea procedurilor judiciare de care judecătorii nu se pot lipsi.
Împotriva sentinţei şi a încheierii din 11 decembrie 2006, de respingere a cererii pentru sesizarea Curţii Constituţionale, reclamantul C.C. a declarat recurs.
Recurentul a susţinut că în mod eronat prima Instanţă a respins cererea sa pentru anularea parţială a Regulamentului de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 352 din 10 mai 2006, deoarece dispoziţiile art. 87 alin. (2) şi art. 92 alin. (5) nesocotesc „toate prevederile legale internaţionale şi naţionale" indicate de el în cursul procesului, că, normele regulamentare adoptate de pârât au o valoare pur tehnică şi nu pot avea nici o înrâurire asupra drepturilor şi intereselor legitime ale recurentului în special şi a simplului cetăţean, în general, drepturi prevăzute de legislaţia internaţională, Constituţia României şi celelalte acte normative în vigoare.
Recursul declarat împotriva sentinţei este nefondat.
Prin Hotărârea nr. 352 din 10 mai 2006, adoptată de Plenul C.S.M. a fost modificat Regulamentul de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 87 alin. (2) pentru depunerea cererilor şi actelor sau obţinerea de informaţii, persoanele interesate se pot adresa, după caz, preşedintelui Instanţei sau înlocuitorului acestuia, preşedintelui de secţie, judecătorului de serviciu, biroului de informare şi relaţii publice sau personalului de la registratură şi arhivă. În interesul justiţiei, avocaţii au prioritate.
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (5) ale regulamentului, au prioritate la consultarea dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocaţii; părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză.
Aşa cum corect s-a reţinut în sentinţă, afirmaţia reclamantului că prin cele două texte regulamentare se stabilesc privilegii nejustificate pentru avocaţi, consilieri juridici şi alţi reprezentanţi ai unor justiţiabili, în raport cu ceilalţi participanţi la soluţionarea litigiilor care se prezintă personal în Instanţă, nu poate fi primită.
Normele respective, reglementează în primul rând, atribuţiile personalului Instanţelor judecătoreşti, precum şi raporturile pe care acesta trebuie să le aibă cu justiţiabilii, fără a afecta în vreun fel, cadrul legal şi constituţional de exercitare a drepturilor la accesul liber la justiţie şi cu atât mai puţin, a dreptului persoanei la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat caracterul esenţial al aportului avocaţilor în ceea ce priveşte bunul mers al serviciului public realizat prin intermediul Instanţelor judecătoreşti, inclusiv în vederea soluţionării cu celeritate a proceselor şi pentru reprezentarea părţilor de către categorii profesionale specializate cum sunt avocaţii sau consilierii juridici.
Într-o situaţie asemănătoare se află experţii şi interpreţii. Toate aceste categorii profesionale, pot avea, adeseori, mai multe procese în aceeaşi zi, dar la Instanţe judecătoreşti şi Parchete diferite.
Ţinând seama de importanţa deosebită pe care activitatea de reprezentare a părţilor o are pe parcursul derulării procedurilor judiciare, C.S.M., în limitele competenţei sale legale, era îndreptăţit să stabilească reguli precise, menite a asigura o anumită prioritate şi fluenţă în desfăşurarea activităţii administrative a Instanţelor, precum şi soluţionarea cu celeritate a litigiilor şi respectarea dreptului la apărare al tuturor participanţilor la procese.
Apreciind deci, că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 invocate de reclamant şi respingând acţiunea acestuia, prima Instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Cât priveşte cererea formulată de C.C. pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. 2 şi art. 92 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al Instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima Instanţă a procedat în mod judicios atunci când prin încheierea din 11 decembrie 2006 a respins-o ca inadmisibilă.
Concluzia se impune întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această autoritate publică decide asupra excepţiilor ridicate în faţa Instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În speţă, însă, normele regulamentare aprobate prin Hotărârea C.S.M. nr. 352/2006 nu pot fi asimilate vreunor dispoziţii ale actelor normative enumerate cu caracter limitativ de legea organică mai sus enunţată şi ca atare, solicitarea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale nu putea fi admisă.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced şi inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.C. împotriva sentinţei civile nr. 138/ CA din 18 decembrie 2006 şi a încheierii pronunţate în data de 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1795/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
