ICCJ. Decizia nr. 1770/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1770/2007
Dosar nr.4510/2/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 27 aprilie 2006 şi precizată ulterior, I.P. a chemat în judecată A.N.R.P., Prefectura judeţului Olt şi Comisia comunală Leleasca pentru aplicarea Legii fondului funciar, solicitând a se constata refuzul nejustificat al acestor autorităţi publice de a-i răspunde la cererea înregistrată sub nr. 2519 din 28 decembrie 2005, precum şi la celelalte cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
De asemenea, a cerut obligarea primei pârâte la plata unor daune morale în valoare de 1 leu, pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererii, iar a celorlalte două pârâte la plata unor daune materiale, reprezentând valoarea expertizată a bunurilor revendicate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 28 decembrie 2005 a depus o cerere la pârâta A.N.R.P., înregistrată sub nr. 2519, la care însă, nu a primit răspunsuri în termenul legal.
Această situaţie s-a repetat şi în privinţa cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005,adresate pârâtelor Prefectura judeţului Olt şi respectiv, Comisia comunală Leleasca constituită pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 2107/ CA din 3 octombrie 2006, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Olt, în ceea ce priveşte acţiunea introdusă împotriva pârâţilor Prefectura judeţului Olt şi Comisia comunală Leleasca, pentru aplicarea Legii fondului funciar.
Acţiunea îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P., a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune deoarece prin adresa nr. 2519 din 17 aprilie 2006, comunicată la data de 8 mai 2006, această pârâtă i-a răspuns reclamantului că a luat cunoştinţă de problemele semnalate.
S-a menţionat totodată, că faţă de dispoziţiile art. 2 Titlul VI din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. prin Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, are atribuţii în domeniul coordonării şi controlului aplicării legislaţiei privind restituirea acestor proprietăţi.
Că, o copie a memoriului, împreună cu actele justificative a fost transmisă spre analiză Comisiei judeţene Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin adresa din 2006, autoritate publică care va informa atât pe reclamant cât şi pe autoritatea emitentă asupra celor stabilite şi a eventualei sancţionări a persoanelor invocate.
În fine, s-a arătat că atunci când Corpul de control al A.N.R.P. se va afla în judeţul Olt, aspectele semnalate vor fi verificate.
Curtea a concluzionat că în condiţiile date, refuzul nejustificat de soluţionare a cererii nu poate fi reţinut, chiar dacă adresa de răspuns a primei pârâte a fost expediată reclamantului cu întârziere, dar înainte de primirea citaţiei, care a avut loc la 19 mai 2006.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul I.P.
Recurentul a criticat hotărârea Instanţei de Fond numai în privinţa modului de rezolvare a capătului de cerere accesoriu, având ca obiect daunele morale pretinse primei pârâte.
În opinia sa, aceste daune, în cuantum de numai 1 leu sunt datorate, devreme ce pârâta respectivă i-a comunicat răspunsul la cerere abia la 8 mai 2006, adică după ce fusese pusă în întârziere prin introducerea acţiunii.
Critica este întemeiată.
Cererea adresată de reclamant, pârâtei A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 24/2005 a fost înregistrată la această autoritate publică centrală în data de 28 decembrie 2005.
Ea a fost însă, soluţionată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, respectiv prin adresa de răspuns din 17 aprilie 2006, comunicată reclamantului la data de 8 mai 2006, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate de acesta în dosar.
Ţinând seama de această împrejurare, necontestată de pârâtă, precum şi de data introducerii acţiunii, 27 aprilie 2006, Instanţa de Fond trebuia să constate că A.N.R.P. este culpabilă pentru soluţionarea cu întârziere a cererii reclamantului.
Respingând însă, acţiunea faţă de pârâta menţionată, inclusiv în privinţa capătului de cerere subsecvent, având ca obiect plata daunelor morale, în cuantumul modic de 1 leu, prima Instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii introduse împotriva pârâtei A.N.R.P.
Pe cale de consecinţă, va fi obligată această autoritate publică să plătească reclamantului I.P., suma de 1 leu cu titlu de daune morale.
Văzând şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I.P. împotriva sentinţei civile nr. 2107/ CA din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi admite în parte acţiunea formulată de reclamantul I.P. împotriva pârâtei A.N.R.P.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1 leu cu titlu de daune morale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1855/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
