ICCJ. Decizia nr. 1855/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1855/2007
Dosar nr.4769/36/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.E. a chemat în judecată C.J.P.C. solicitând Instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea actului din 22 august 2006 emis de aceasta din urmă şi să o oblige să dispună aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 232/2006, în sensul majorării indemnizaţiei de la 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare în alte localităţi, la 100 lei RON pentru aceeaşi perioadă, respectiv septembrie 1940 - martie 1945.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 4412/12 martie 2003 emisă de pârâtă, s-a stabilit în favoarea sa calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordându-i-se drepturile pre văzute de acest act normativ, începând cu 1 octombrie 2000 pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, respectiv câte 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 786/ CA din 16 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut că odată cu apariţia Legii nr. 189/2000, OG nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr. 118/1990, cele două acte normative urmând să reglementeze distinct drepturile pentru cele două categorii de persoane care, au avut de suferit de pe urma regimurilor instaurate înainte şi, respectiv, după 6 martie 1945. A mai reţinut că, majorarea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 232/2006 nu se aplică în cazul reclamantei care, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta S.E.
Recurenta a susţinut în esenţă că, pârâta nu a aplicat în mod corect legea când, a apreciat că sunt vizate de actul normativ în discuţie, Legea nr. 232/2006, doar cazurile reglementate de Decretul - Lege nr. 118/1990, nu şi cele reglementate de Legea nr. 189/2000.
A mai susţinut recurenta şi faptul că, Legea nr. 189/2000 a modificat titlul OG nr. 105/1999 însă, acesta nu are şi nu trebuie să aibă semnificaţia creării de către legiuitor a două reglementări reparatorii paralele, pentru cei de dinainte şi de după 6 martie 1945.
Acolo unde legea nu prevede ori este întunecată aşa cum se exprimă art. 13 C. civ., judecătorul folosind argumentul de analogie va soluţiona litigiul folosind norme de drept civil editate pentru cazuri asemănătoare.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin HG nr. 4412 din 12 martie 2003 C.J.P.C. a admis cererea formulată de S.E., în temeiul art. 7 din Legea nr. 189/2000, acordându-i drepturile prevăzute de acest act normativ pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Din analiza conţinutului Legii nr. 189/200 rezultă că, beneficiarii acesteia sunt persoanele prevăzute la art. 1 lit. c), respectiv acele persoane care, au fost persecutate de către regimurile instaurate în România, începând cu data de 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1845.
Legea nr. 232/2006 la care face referire reclamanta se intitulează „Lege pentru modificarea Decretului - Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri".
După cum se poate lesne observa, reclamanta este beneficiara unei legi care vizează perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 în timp ce beneficiarii Legii nr. 232/2006 sunt acele persoane care au avut de suferit cu începere de la 6 martie 1945.
Prin Legea nr. 232/2006 s-a modificat Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Pe de altă parte, prin OG nr. 105/1999 s-a modificat şi completat Decretul - Legea nr. 118/1990, însă prin Legea nr. 189/2000, lege de aprobare, s-a modificat însuşi titlul ordonanţei astfel că OG nr. 105/1999 nu se mai intitulează ordonanţa de modificare a Decretului - Lege nr. 118/1990, ci ordonanţa privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive politice.
Prin urmare aşa cum corect a reţinut Instanţa de Fond susţinerea reclamantei potrivit căreia Legea nr. 189/2000 este un act normativ dependent de Decretul - Lege nr. 118/1990 nu poate fi primită, întrucât odată cu apariţia Legii nr. 189/2000, OG nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr. 118/1990, cele două acte normative, reglementând în mod distinct drepturile celor două categorii de persoane care, au avut de suferit de pe urma regimurilor instaurate înainte şi respectiv după 6 martie 1945.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat de S.E. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinţei civile nr. 786 din 16 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1874/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
