ICCJ. Decizia nr. 1874/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1874/2007
Dosar nr. 4508/2/2006
Şedinţa publică din 30 martie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. 4508/2/2006, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. modificarea Hotărârii nr. 15819/184 din 24 martie 2006, în ceea ce priveşte data de la care i-au fost acordate drepturile în conformitate cu dispoziţiile Legii 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în mod greşit i s-au acordat drepturile începând cu data de 1 aprilie 2006, el trebuind să beneficieze de acestea de la momentul publicării legii în M. Of. al României, prin analogie cu modul de aplicare a Legii 44/1994 privind drepturile veteranilor de război, drepturile băneşti cuvenite potrivit acestui act normativ fiind acordate de la momentul publicării lui.
Prin sentinţa civilă nr. 2276 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că prin hotărârea a cărei modificare se solicită, pârâta C.P.M.B. a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii 189/2000, acordându-i drepturile cuvenite începând cu data de 1 aprilie 2006, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 februarie 1941, cererea fiind depusă de petent la data de 1 martie 2006.
A concluzionat Instanţa de Fond că drepturile reclamantului, ca beneficiar al Legii 189/2000 au fost stabilite în mod corect de către Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, în acord cu textul de lege care prevede data de la care trebuie acordate acestea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.A., susţinând în esenţă că Instanţa nu a luat în calcul aspectul că cererea iniţială a fost depusă la Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 în anul 2004, neputându-se stabili acordarea unor drepturi începând de la un moment ulterior emiterii hotărârii contestate.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin cererea introductivă de Instanţă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000 începând cu data publicării acestui act normativ în M. Of. al României, prin analogie cu dispoziţiile Legii nr. 44/1994 privind drepturile veteranilor de război.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul - reclamant B.A., invocă, pentru prima dată, pe parcursul judecării acestei cauze, aspectul că s-a adresat cu cerere la Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, în anul 2004, drepturile trebuind a fi acordate de la acel moment.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin hotărârea contestată reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea 189/2000, act normativ special, aplicabil persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice.
În cuprinsul actului normativ menţionat este reglementată, prin norme speciale, întreaga procedură de acordare a drepturilor prevăzute de textul de lege, în favoarea celor care sunt îndreptăţiţi să beneficieze de ele, prin îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1 din Legea 189/2000, fiind stabilită inclusiv data de la care trebuie acordate aceste drepturi. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 189/2000 „persoanele prevăzute la art. 1 şi art. 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanţe cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea". Aceasta reprezintă o dispoziţie specială, de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile altor legi speciale emise în alte materii, cum este şi Legea 44/1994 privind drepturile veteranilor de război, invocată de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale.
Având în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a adresat, cu cerere scrisă, Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 din cadrul C.P.M.B., la data de 1 martie 2006, neexistând nici o dovadă că cererea iniţială a fost depusă în anul 2004, cum se susţine în motivele de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea 189/2000, menţionate mai sus, data de la care putea beneficia de drepturile cuvenite este 1 aprilie 2006, astfel cum, în mod corect a stabilit şi pârâta în hotărârea contestată.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, recursul fiind nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A., împotriva sentinţei civile nr. 2276 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1855/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1877/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
