ICCJ. Decizia nr. 1815/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1815/2007
Dosar nr. 1850/46/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 3088 din 19 septembrie 2005 la Tribunalul Vâlcea, judeţul Vâlcea, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S., solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa, Instanţa să o oblige la plata tuturor drepturilor băneşti reactualizate, ce i se cuveneau începând cu data de 6 iulie 2001 şi până la reintegrarea în funcţie şi anume, plata dobânzii medii bancare pentru depozitele la termen, calculate la suma ce reprezintă drepturile băneşti cuvenite şi neachitate, plata tuturor contribuţiilor datorate statului în calitate de angajator şi daune morale în sumă de 50.000 RON.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 6 iulie 2001 a fost demis din funcţia de director al D.T.S. Vâlcea prin Ordinul nr. 321 al M.T.S., ordin ce a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 2152 din 11 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Reclamantul a precizat că după demiterea sa nu s-a mai putut angaja la alt loc de muncă, astfel că a trecut printr-o lungă perioadă de stres şi epuizare, atât el cât şi familia sa, motiv pentru care a solicitat plata unor daune morale, pentru suferinţele îndurate timp de 3 ani de zile din cauza demiterii abuzive.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, după administrare de probe, a pronunţat sentinţa civilă nr. 774/2005, prin care a constatat prescris dreptul la acţiune pentru perioada 11 iunie 2002 – 11 septembrie 2002, a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pe pârâtă la plata drepturilor salariale către reclamant, reactualizate, începând cu data de 11 septembrie 2002 şi până la reintegrarea în funcţie şi a respins capetele de cerere privind plata dobânzii medii bancare şi daunele morale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.
Prin Decizia nr. 159 din 23 martie 2006,Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursurile declarate de părţi împotriva sentinţei nr. 774/2005 a Tribunalului Vâlcea, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei la Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru soluţionarea cauzei în primă Instanţă.
Prin sentinţa nr. 79/ F-C din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 26.418,4221 lei reprezentând salariul net aferent perioadei 16 septembrie 2002 – 31 august 2005, ce urma a fi indexat cu indicele de inflaţie la data executării, cât şi la plata sumei de 10.000 lei daune morale, cu 644 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata dobânzii medii bancare şi plata contribuţiilor datorate statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă Instanţa de Fond a reţinut că este prescris dreptul material la acţiune al reclamantului pentru pretenţiile aferente perioadei 6 iulie 2001 – 15 septembrie 2002, reclamantul introducând acţiunea pentru plata drepturilor salariale la 16 septembrie 2005.
Urmare Deciziei nr. 2152 din 11 iunie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie prin care s-a admis recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei civile nr. 134/ F-C/2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a casat sentinţa şi pe fond a admis acţiunea şi a dispus anularea Ordinului nr. 321 din 6 iulie 2001, emis de M.T.S., dispunând totodată şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică de execuţie corespunzătoare, în condiţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, A.N.S. a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de execuţie de consilier, grad profesional superior, treapta I de salarizare, în cadrul D.S.J.V., prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005, stabilind totodată salariul corespunzător funcţiei şi sporul de vechime.
Cum Instanţa Supremă a statuat în mod irevocabil că raportul de serviciu al reclamantului a încetat în mod nelegal şi netemeinic şi a anulat ordinul de destituire, dispunând reîncadrarea sa, prima Instanţă a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri în condiţiile art. 89 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcţionarului public, despăgubiri constând în salariul net (inclusiv premiul anual) pentru perioada 16 septembrie 2002 – 31 august 2005 în sumă de 26.418,4241 lei conform calculului expertului, indexat cu indicele de inflaţie la data executării obligaţiei de plată.
Capătul de cerere privind plata dobânzii medii bancare a fost respins de Instanţă ca neîntemeiat, ca şi plata către stat a contribuţiilor datorate de pârâtă, în calitate de angajator, acestea din urmă fiind obligaţii către un terţ faţă de proces şi nu faţă de reclamant.
În privinţa daunelor morale, prima Instanţă a apreciat că cererea este întemeiată, reclamantul suferind un prejudiciu moral, prin atingerea adusă onoarei şi reputaţiei sale de funcţionar public competent, stabilind că suma de 10.000 lei RON este o satisfacţie echitabilă pentru acest prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamantul, critică sentinţa Instanţei de Fond prin faptul că nu i s-au acordat în întregime despăgubirile solicitate, Instanţa socotind în mod eronat că, pentru perioada 6 iulie 2001 – 15 septembrie 2002, dreptul material la acţiune este prescris şi solicitând a fi respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pentru că prin intrarea în vigoare a C. muncii la 1 martie 2003, dreptul său la acţiune s-a născut la această dată, vechiul cod al muncii ce reglementa răspunderea angajatorului prin dispoziţiile art. 111, necondiţionând acţiunea în despăgubire de un anumit termen în situaţia în care angajatul trebuie să fie repus în situaţia anterioară. Precizează că a făcut numeroase notificări prin care solicita pârâtei repunerea în drepturi, aceasta manifestând rea credinţă în punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Pe de altă parte, critică sentinţa prin faptul că în mod eronat nu i s-au acordat dobânda bancară la care era îndreptăţit pentru a se acoperi prejudiciul material suferit, în condiţiile în care a fost nevoit să împrumute diferite sume de bani, cât şi daune morale într-un cuantum mai ridicat, suma acordată de 10.000 RON fiind insuficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit.
A criticat sentinţa Instanţei de Fond şi pentru faptul că în mod nejustificat nu i s-au acordat cheltuieli de judecată, 3.000 lei onorariu de avocat.
Pârâta A.N.S., a criticat sentinţa primei Instanţe susţinând că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod eronat a stabilit Instanţa de Fond că reclamantul a suferit un prejudiciu moral acesta nefăcând dovezi în acest sens, interpretând eronat dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De altfel, susţine recurenta, Instanţa de Fond a avut în vedere numai nelegalitatea destituirii din funcţie şi nu a ţinut seama şi de faptul că, ea nu are nici o culpă în tergiversarea în mod nejustificat a soluţionării litigiului având ca obiect anularea ordinului de destituire, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută dispunându-se prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005, ca urmare a Notificării acestuia din 18 mai 2005.
Mai mult decât atât, recurenta susţine că după reintegrare, reclamantul a cerut la 16 septembrie 2005, suspendarea din funcţia publică de execuţie de consilier, grad profesional superior, treapta I de salarizare, pe perioada mandatului de consilier judeţean al judeţului Vâlcea.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte le va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum corect a statuat şi Instanţa de Fond recurentul - reclamant este îndreptăţit la plata unor despăgubiri din partea recurentei - pârâte A.N.S., prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005 emis de M.T.S., dispunându-se reintegrarea sa în funcţia publică de execuţie corespunzătoare, ca urmare a anulării irevocabile a Ordinului de destituire din funcţie nr. 321 din 6 iulie 2001, Instanţa Supremă stabilind nelegalitatea şi netemeinicia acestuia.
Art. 89 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul funcţionarului public, precizează că în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive considerate nelegale sau netemeinice, funcţionarul public este îndreptăţit la o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă era menţinut în funcţie.
Or, conform calculului efectuat de expertul numit în cauză, aceste drepturi salariale (salarii nete plus premiul anual) sunt în sumă de 26.418, 4221 lei, calculate corect pentru perioada 16 septembrie 2002 până la 31 august 2005 (data reintegrării), şi ele au fost acordate de către Instanţă, prin obligarea pârâtei –recurente la plata acestora, urmând ca suma să fie indexată cu indicele de inflaţie, calculat la data executării obligaţiei de plată.
În aceste condiţii în mod corect, Instanţa de Fond, a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata dobânzii medii bancare, indexarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate fiind forma prevăzută de lege pentru acoperirea prejudiciului material suferit de reclamant. Nu poate fi acordată şi dobânda medie bancară în paralel cu indexarea dispusă, cu indicele de inflaţie, pentru că altfel s-ar acorda reclamantului o sumă ce ar depăşi prejudiciul real suferit, ceea ce ar conduce la o îmbogăţire fără just temei.
În mod just a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 6 iulie 2001 – 15 septembrie 2002, inclusiv, termenul de 3 ani de prescripţie reglementat de art. 1, 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil şi în speţă, socotindu-se de la data la care reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale – 16 septembrie 2005.
Nu are relevanţă, în speţă, faptul că recurentul - reclamant a înaintat (anterior introducerii acţiunii) numeroase notificări pârâtei pentru a dispune reintegrarea şi nici data intrării în vigoare a noului cod al muncii, faţă de reglementările Decretului nr. 167/1958, aplicabile şi care reglementează termenele de prescripţie.
În privinţa daunelor morale acordate, Instanţa de control judiciar apreciază că suma de 10.000 lei RON, stabilită de Instanţa de Fond este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit, prejudiciu care în mod real există, atâta timp cât s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că ordinul de destituire a fost nelegal, prin aceasta recurentului - reclamant producându-i-se suferinţe psihice, onoarea şi reputaţia sa de funcţionar public fiind ştirbită.
Este credibilă susţinerea recurentului - reclamant în sensul că în toată perioada de la destituire şi până la reintegrare, lipsit de mijloacele materiale de existenţă, a fost nevoit să împrumute sume de bani pentru a-şi întreţine familia, situaţie ce i-a creat o stare de disconfort, prejudiciindu-l fizic şi psihic.
Critica recurentului - reclamant referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 3.000 lei la Instanţa de Fond, este şi ea neîntemeiată, la dosarul de fond al Curţii de Apel Piteşti neexistând chitanţa de plată a onorariului de avocat, ci numai împuternicirea avocaţială, aşa încât în mod corect nu a fost obligată pârâta la plata acestora către reclamant.
Aşa fiind, cum soluţia pronunţată de Instanţa de Fond este legală şi temeinică, neexistând nici una din cauzele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P.M. şi de A.N.S.B. împotriva sentinţei civile nr. 79/ F-C din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1817/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
