ICCJ. Decizia nr. 1790/2007. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1790/2007
Dosar nr. 13187/1/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti a examinat fondul acţiunii introductive promovată de reclamanta SC F.S.U.T.B. SA Braşov în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect cererea de anulare a deciziei nr. 2401 din 21 mai 2004, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 952 din 9 decembrie 2003, act administrativ ce vatămă interesele reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prevederile OUG nr. 28/2002 (art. 121 – 122) nu-i sunt aplicabile de vreme ce nu este societate deţinută public şi nu este nici o societate deschisă, nefiind constituită prin subscripţia publică.
Prin sentinţa civilă nr. 1120 din 22 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC F.S.U.T.B. SA Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că măsura de suspendare adoptată de pârât este temeinică şi legală întrucât reclamanta a refuzat fără temei să se supună îndeplinirii obligaţiei legale de transmitere la C.N.V.M., la termen,a raporturilor periodice, aferente încheierii fiecărui exerciţiu financiar.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs SC F.S.U.T.B. SA Braşov, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
S-a învederat prin motivele de recurs formulate că instanţa de fond nu a analizat temeinic modalitatea în care s-a aplicat, de către intimată, sancţiunea cu amendă prin Ordonanţa nr. 952 din 9 decembrie 2003, pe motiv că nu s-au depus situaţiile financiare aferente anului 2002, conform OUG nr. 28/2002, art. 121 – 122, ignorând faptul că intimata nu a făcut dovada comunicării Ordonanţei nr. 180/2003, prin care se susţine că recurenta a mai fost anterior sancţionată cu avertisment, pentru acelaşi motiv.
S-a mai arătat de către recurenta-reclamantă că actele de sancţionare emise de intimata C.N.V.M. nu au fost semnate de reprezentantul legal al acestei autorităţi, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestora.
În fine, recurenta a mai susţinut, în ceea ce priveşte motivul esenţial de sancţionare, constând în neîndeplinirea obligaţiei de raportare periodică a situaţiei financiare, că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că societatea reclamantă ar fi o societate deschisă, deţinută public, câtă vreme acest atribut nu mai exista la data apariţiei OUG nr. 28/2002, motivaţia reţinută, în sensul că abia prin Hotărârea A.G.E.A. din 19 martie 2003 societatea s-a declarat de tip închis, fiind irelevantă întrucât o astfel de decizie a consfinţit numai o situaţie de fapt pre-existentă.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. reţine că nici una din criticile formulate de recurenta-reclamantă nu este întemeiată şi ca atare nu poate conduce la modificarea şi/sau casarea hotărârii atacate pentru următoarele consideraţiuni.
După cum a reţinut şi instanţa de fond, prin acţiunea de faţă recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei C.N.V.M. nr. 2401 din 21 mai 2004, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 952 din 9 decembrie 2003, de aplicare a amenzii în valoare de 97.537.500 lei, motivat de împrejurarea că până la data de 9 decembrie 2003, la sediul C.N.V.M. nu au fost depuse de către reclamantă raporturile aferente exerciţiului financiar pe anul 2002, fiind astfel încălcate prevederile art. 121 şi 122 coroborat cu art. 172 lit. d), şi art. 176 din OUG nr. 28/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 525/2002.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă Înalta Curte reţine că actele atacate, respectiv Decizia nr. 2401 din 21 mai 2004 şi Ordonanţa nr. 952 din 9 decembrie 2003, deşi în adevăr nesemnate de preşedintele autorităţii emitente, C.N.V.M., nu sunt lovite de nulitate întrucât persoanele semnatare au primit împuternicire şi delegare expresă de competenţă în acest sens.
Astfel, în chiar cuprinsul actelor atacate se face referire la Decizia C.N.V.M. nr. 4206 din 28 noiembrie 2003 şi respectiv la Decizia C.N.V.M. nr. 109 din 12 ianuarie 2004.
Prima decizie reprezintă delegarea de către preşedintele C.N.V.M. către D.D.E. a prerogativei de a semna ordonanţele de sancţionare cu amendă de 0,5 % din capitalul societăţilor deţinute public care nu au transmis raporturile aferente încheierii anului 2002, cum este şi cazul societăţii reclamante, iar prin cea de a doua decizie sus arătată, D.D.J. a primit, la rândul său, împuternicirea expresă de semnare din partea preşedintelui C.N.V.M. Nu se poate aşadar vorbi de nulitatea absolută a acestor acte, cum eronat susţine recurenta, ele fiind întocmite cu respectarea formalităţilor legale cerute.
Nu este întemeiată nici critica vizând cauza de nulitate datorată necomunicării Ordonanţei nr. 952/2003 şi nici a celei anterioare, nr. 180/2003, care de altfel nici nu face obiectul prezentului dosar, câtă vreme ambele acte au fost publicate în publicaţia oficială a C.N.V.M., respectiv buletinul C.N.V.M. Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. şi a OUG nr. 25/2002 actele publicate sunt opozabile părţilor de la publicare.
Înalta Curte reţine totodată caracterul pur formal al acestui motiv de recurs şi al pretinsei cauze de nulitate invocate câtă vreme recurenta-reclamantă a luat deplină cunoştinţă de conţinutul Ordonanţei C.N.V.M. nr. 932/2003, pe care apoi a şi contestat-o în termen legal.
În fine, şi în ceea ce priveşte fondul litigiului, respectiv motivul pentru care s-a aplicat recurentei sancţiunea amenzii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în raport de Statutul juridic al societăţii recurente. Corect s-a stabilit astfel că la data aplicării sancţiunii de către C.N.V.M., recurenta-reclamantă trebuia să se supună prevederilor art. 121 – 122 din OUG nr. 28/2002, având obligaţia de a întocmi rapoarte financiare pe care să le transmită C.N.V.M., fiind o societate de tip deschis, aşa cum se prevedea de altfel şi în actul constitutiv al acesteia (art. 3 alin. (3)).
Această prevedere statutară a fost modificată abia la data de 19 martie 2003, când a avut loc adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii, la care s-a hotărât că societatea devine de tip închis, hotărâre publicată în M. Of. nr. 373 din 4 februarie 2004 şi care potrivit Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, cu modificările ulterioare, sunt opozabile terţilor numai de la publicare şi pot fi executate numai după îndeplinirea acestor formalităţi.
În fine, actele dosarului atestă incontestabil şi împrejurarea că demersurile de transformare a societăţii recurente în societate de tip închis, au fost finalizate la data de1 iunie 2004 când s-au retras de la tranzacţionare de pe piaţa Rasdaq acţiunile emise de SC F.S.U.T.B. SA Braşov.
Aşa fiind, corect s-a reţinut că reclamantei-recurente, îi reveneau obligaţiile legale de raportare aferente anului financiar 2002, dată fiind poziţia sa de societate deschisă la acel moment, ca o reflectare a principiului „tempus regit actum".
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte, reţinând netemeinicia criticilor recurentei-reclamante, va respinge ca nefondat recursul formulat, potrivit art.312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.S.U.T.B. SA Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 1120 din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1789/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1791/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
