ICCJ. Decizia nr. 1912/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1912/2007
Dosar nr. 9435/2/2006
Şedinţa publică din 3 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta C.M.M.S. a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. solicitând anularea deciziei nr. 10 din 8 decembrie 2003 publicată în M. Of. nr. 65 din 26 ianuarie 2004, decizie prin care au fost aprobate de către C.C.F. soluţii prevăzute în anexa la Decizia atacata, referitoare le aplicarea unitară a prevederilor unor articole din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat faptul că nu se pot admite la 26 ianuarie 2004 (data publicării în M. Of. a deciziei atacate) soluţii în aplicarea Legii nr. 345/2002, abrogată la acea dată. Numai în materie penală legea se poate aplica retroactiv, nu şi în materie civilă.
Totodată, s-a susţinut faptul că în condiţiile în care s-ar trece, prin încălcarea Constituţiei, peste motivul susmenţionat, Decizia atacată emite soluţii ce oricum nu pot fi puse în practică în nici un mod, cu atât mai mult retroactiv.
Reclamanta a arătat faptul că răspunderea şi drepturile (onorariile) notarilor publici sunt individuale, iar impozitarea se face, de asemenea, individual conform OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit (şi în prezent la fel, dar conform Codului fiscal), fiecare notar plătind impozit pe venit la administraţia financiară unde-şi are domiciliul şi nu la administraţia financiară unde-şi are sediul ca birou de notari asociaţi.
Impozitul pe venit, ca principiu şi ca regulă, are în vedere că impozitarea este numai individuală şi nu colectivă, cu o singură excepţie legală de la acest principiu (respectiv aceea a asociaţiei familiale), iar principiul impunerii individuale era reglementat de OG nr. 7/2001. Legea cu privire la taxa pe valoarea adăugată nu a derogat de la acest principiu, astfel încât interpretarea pârâtului în sensul că biroul de notari asociaţi este considerat persoană impozabilă, ar fi în afara legii.
Pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia lipsei procedurii administrative prealabile şi a solicitat respingerea acţiunii formulate ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2920 din 14 noiembrie 2006 a respins acţiunea formulată ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că legiuitorul impune parcurgerea unei proceduri administrative prealabile sesizării instanţei, în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral (care poate fi cu caracter individual sau normativ), procedură care nu a fost urmată de reclamantă, astfel încât cererea acesteia va fi respinsă prin admiterea excepţiei invocate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.M.M.S., considerând-o nelegală, netemeinică şi pronunţată cu o totală desconsiderare a prevederilor Legii contenciosului administrativ.
În opinia recurentei, în raport cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora actele normative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând, în speţă nu era necesară parcurgerii procedurii prealabile, acţiunea sa fiind admisibilă.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului şi criticile recurentei prin prisma dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie, nefiind dat în speţă nici un motiv care să impună casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 554/2004 reglementează, în tradiţia legislaţiei româneşti, recursul administrativ prealabil obligatoriu, stabilind prin art. 7 că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, fără a distinge în raport cu caracterul său individual sau normativ.
Această reglementare este întru-totul justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.
Legea nu se pronunţă într-adevăr cu privire la termenul de efectuare a recursului administrativ în cazul actelor administrative normative, care se publică, nu se comunică, însă nici nu îl exclude expres sau implicit din punct de vedere al obligativităţii.
Prin urmare, interpretarea corectă a acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, nu poate fi alta decât aceea în sensul că în cazul actelor administrative cu caracter normativ, care pot fi atacate oricând în faţa instanţei de contencios administrativ, recursul administrativ prealabil este obligatoriu şi poate fi exercitat oricând înainte de intentarea acţiunii, opinia contrară a recurentei neputând fi reţinută.
Întrucât în speţă procedura administrativă prealabilă obligatorie nu a fost îndeplinită, singura soluţie legalmente posibilă, în considerarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., este aceea a respingerii acţiunii ca fiind inadmisibilă, cum corect a statuat prima instanţă.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M.M.S., împotriva sentinţei civile nr. 2920 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1908/2007. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1918/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
