ICCJ. Decizia nr. 1904/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1904/2007
Dosar nr. 15750/1/2006
Şedinţa publică din 3 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 13 din 10 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A. prin care a fost amendată cu suma de 25.000 RON.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia atacată a fost amendată contravenţional pe motiv că în cadrul emisiunii T.D. nu a informat în mod corespunzător publicul în sensul că persoanele prezentate nu erau cele reale, ci fictive. A arătat faptul că Decizia atacată este nelegală întrucât, pe de o parte, nu s-a procedat la comunicarea unei somaţii înainte de sancţionare, iar, pe de altă parte, persoanele care au apărut în emisiune erau actori, fapt dovedit cu contractele încheiate cu aceştia.
Prin sentinţa civilă nr. 1988 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei şi s-a dispus anularea deciziei nr. 13/2006.
Instanţa de fond a reţinut din analiza materialului probator administrat în cauză, că reclamanta a făcut dovada faptului că în emisiunea din data de 12 decembrie 2005, personajele prezentate nu erau reale, depunând la dosar contractele de prestări servicii ale actorilor care au jucat în respectiva emisiune.
În aceste condiţii nu se poate reţine că s-ar fi încălcat dreptul la viaţă privată al unor persoane care să fi fost urmărite şi filmate fără să-şi fi dat acordul. De asemenea, nu se poate considera că avertizarea emisă la începutul şi la sfârşitul emisiunii, privind caracterul fictiv al emisiunii respective ar fi nereale.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât a arătat că a fost emisă împotriva reclamantei Decizia de sancţionare nr. 13 din 10 ianuarie 2006, deoarece s-a apreciat că prin modul de elaborare, emisiunea T.D. din data de 12 decembrie 2005 a fost realizată şi difuzată cu încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului. S-a criticat faptul că emisiunea a presupus urmărirea unor oameni obişnuiţi, fără ca aceştia să ştie, filmarea lor s-a făcut pe ascuns şi astfel au fost puşi în situaţia de a da socoteală în legătură cu viaţa lor privată.
În aplicarea sancţiunii, recurenta a mai arătat că a fost avută în vedere împrejurarea că reclamanta deşi avea obligaţia prezentării documentelor din care să rezulte că difuzarea acestei ediţii a emisiunii s-a făcut cu acordul persoanelor în cauză, ea nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, prevăzută de art. 17 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările ulterioare.
În fine, recurenta a mai criticat hotărârea instanţei de fond pentru a fi primit şi examinat contractele de prestări servicii prezentate de către reclamantă, numai în faţa instanţei, la termenul stabilit pentru administrarea probelor, ceea ce demonstrează reaua - credinţă manifestată în relaţia cu C.N.A., care nu a avut respectivele documente la momentul emiterii deciziei de sancţionare, deşi le solicitase anterior, în mod repetat. În opinia recurentei acest refuz justificat al reclamantei-intimate de prezentare a actelor solicitate trebuie apreciat de instanţă ca o circumstanţă agravantă mai cu seamă că se apreciază că respectivele contracte nu au fost încheiate cu actori.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând acele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art.3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor recurentei – pârâte ce pot fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că nu se impune reformarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Decizia C.N.A. nr. 13 din 10 ianuarie 2006 postul P.T.V. ce aparţine radiodifuzorului SC A.T. SRL a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 25.000 RON întrucât emisiunea T.D., ediţia din 12 decembrie 2005, a fost difuzată cu încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prevăzute în Constituţia României şi în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările ulterioare.
În cuprinsul deciziei se reţine că membrii Consiliului au purtat o corespondenţă cu reprezentanţii postului, solicitând în temeiul art. 17 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 contractele şi acordul scris al persoanelor prezentate în emisiune şi întrucât acestea nu i-au fost prezentate, a fost întărită convingerea membrilor că persoanele din emisiune sunt reale iar nu fictive.
Înalta Curte apreciază că în mod corect, primind spre examinare contractele de prestări servicii încheiate de intimata-reclamantă cu persoanele fizice însărcinate să interpreteze, ca actori, rolurile personajelor din emisiune, fiind şi remunerate pentru aceasta, instanţa de fond a reţinut că nu se mai justifică menţinerea deciziei de sancţionare în condiţiile în care nu subzistă temeiurile ce au generat-o, respectiv încălcarea dreptului la viaţă privată a persoanelor ce au fost urmărite şi filmate, existând acordul lor în acest sens.
Susţinerea recurentei în sensul că depunerea documentelor justificative numai în faţa instanţei demonstrează reaua credinţă a reclamantei şi trebuie apreciată ca o circumstanţă agravantă, nu poate fi primită întrucât nu are suport legal.
Dacă s-ar acceptă un astfel de raţionament, în mod paradoxal s-ar refuza părţii în cauză chiar accesul la o judecată liberă şi echitabilă, ceea ce desigur nu este de conceput şi este contrar atât Constituţiei cât şi C.E.D.O.
Instanţa de judecată era obligată să administreze şi să evalueze toate probele solicitate de părţi şi în măsura în care a constatat că actul contestat nu este susţinut probator, în mod legal şi firesc l-a anulat, acesta fiind de altfel şi sensul Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Nefondate sunt şi celelalte critici formulate de recurentă, vizând persoanele cu care au fost încheiate contractele depuse ca probă la dosar, pe de-o parte pentru că nu s-a prezentat nici o dovadă care să ateste contrariul, iar pe de alta pentru că din chiar cuprinsul deciziei de sancţionare rezultă cu claritate că era esenţial pentru realizatorul emisiunii să demonstreze că persoanele prezentate nu sunt cele reale, or această dovadă a fost făcută.
Pentru toate cele mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă, nefiind incidente motivele de modificare a sentinţei atacate invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.N.A., împotriva sentinţei civile nr. 1988 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1906/2007. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
