ICCJ. Decizia nr. 1899/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1899/2007
Dosar nr. 1656/42/2005
Şedinţa publică din 3 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 6412/2003, astfel cum a fost completată, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâţii Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, C.N.P.A.S., Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Direcţia Generală pentru Agricultură Prahova, Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul României, Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi D.P.M.O.S. Prahova, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: (i) - obligarea Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a preşedintelui C.N.P.A.S. Bucureşti să-i soluţioneze cererea înregistrată din 3 decembrie 2002, în ceea ce priveşte acordarea unor audienţe şi de a i se preciza toată legislaţia avută în vedere la calculaţia pensiei; - (ii) obligarea C.J.P.A.S. Prahova, prin directorul general al acesteia şi al D.G.M.P.S. Prahova, precum şi D.G.A.A. Prahova, prin director general, la soluţionarea cererii înregistrate la 12 august 2002. A solicitat, de asemenea, ca toate pârâtele să fie obligate să-i comunice elementele care au stat la baza calculului pensiei stabilită prin Decizia nr. 241.206 din 2 mai 2001.
Prin completarea la acţiune depusă la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor de a include în grupa a II-a de muncă perioadele de vechime efectuate de inginerii şi specialiştii agricoli în zootehnie în perioada 1962-1991.
Susţine reclamantul faptul că neincluderea în grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehnişti şi în special a agricultorilor, constituie o discriminare.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului, Ş.Ş., care a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamant, în sensul de a se include în grupa a II-a de muncă meseriile de zootehnişti.
Prin sentinţa nr. 247 din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, legal investită urmare a deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins acţiunea reclamantului D.M. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantului i s-au dat răspunsurile solicitate.
Referitor la includerea în grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehnişti în perioada 1962 - 1991, instanţa a reţinut că nominalizarea persoanelor se face de conducerea unităţilor împreună cu sindicatele ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea, iar dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în Carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia, emisă de Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.M. şi Ş.Ş.
Recurentul D.M., susţinând în esenţă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei pronunţate şi solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, a arătat că în realitate, instanţa de fond, din raţiuni de ordin politic, a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul acestuia.
S-a mai susţinut că instanţa a omis să soluţioneze cererea de obligare a Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, împreună cu preşedintele C.N.P.A.S. la rezolvarea petiţiei depuse în 2002, prima persoană nefiind de altfel citată cu ocazia judecării cauzei, deşi precizările de acţiune au indicat în mod neechivoc că recurentul înţelege să se judece în contradictoriu şi cu această parte.
În fine, recurentul D.M. a mai arătat că instanţa de fond a dat o greşită interpretare actelor şi lucrărilor dosarului, respingând acţiunea promovată.
Recurentul – intervenient Ş.Ş. a criticat la rândul său sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti motivat de faptul că cererea sa de intervenţie, în nume propriu şi în interesul reclamantului – recurent D.M., nu a fost în drept examinată de către instanţă şi nu s-a ţinut cont de situaţia sa profesională şi nici de actele depuse.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise în sensul şi pentru considerentele în continuare expuse.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor celor doi recurenţi dar şi în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, din examinarea conţinutului sentinţei atacate rezultă cu evidenţă faptul că instanţa de fond, deşi în considerentele hotărârii face referiri şi la cererea de intervenţie formulată de intervenientul Ş.Ş. ca şi la temeinicia acesteia, omite a se mai pronunţa şi a hotărî asupra acesteia în dispozitivul hotărârii, potrivit art. 261 C. proc. civ.
De altfel, soluţia instanţei asupra cererii de intervenţie nu este consemnată nici în dispozitivul (minuta) încheiat cu ocazia deliberării fiind cert că motivarea pe care se întemeiază hotărârea atacată nu corespunde dispozitivului.
În raport de această omisiune evidentă Înalta Curte apreciază că sub acest aspect, nulitatea hotărârii nu poate fi acoperită decât prin casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, intervenientului fiindu-i pricinuită o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond urmează să reverifice cadrul procesual, respectiv să determine părţile chemate în judecată în calitate de pârâţi de către reclamant şi de intervenient, fiind întemeiat şi aspectul învederat de D.M. vizând omisiunea de citare la momentul judecăţii a pârâtului Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, parte faţă de care recurentul-reclamant a declarat că înţelege să-şi îndrepte pretenţiile, menţionându-l ca pârât în chiar cuprinsul acţiunii introductive (dosar nr. 6412/2003) şi în cererea completatoare.
Din cuprinsul aceluiaşi dosar (nr. 6412/2003) rezultă de altfel că până la data de 9 ianuarie 2004 Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost legal citat în cauză.
Reţinând aşadar că este întemeiată critica recurentului D.M., sub acest aspect, Înalta Curte dispunând admiterea recursurilor declarate conform art. 312 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pe temeiul sus-arătat.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond urmează aşadar a clarifica şi determina poziţia procesuală a tuturor părţilor în cauză, ce urmează a fi legal citate pentru termenele de judecată acordate, solicitând eventual, în măsura în care va aprecia ca util şi necesar, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., orice precizări suplimentare de acţiune reclamantului şi intervenientului.
În raport de motivul de casare reţinut, ce antrenează şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se mai impune analizarea de către Înalta Curte şi a celorlalte critici ale recurenţilor vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.M. şi Ş.Ş., împotriva sentinţei nr. 247 din 7 decembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1890/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1904/2007. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
