ICCJ. Decizia nr. 1908/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1908/2007
Dosar nr. 6652/2/2006
Şedinţa publică din 3 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3110 din 23 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 6652/2/2006, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC O.T. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu C.N.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 364 din 13 iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care a fost aplicată reclamantei sancţiunea amenzii de 10.000 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (3) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că sancţiunea a fost aplicată reclamantei deoarece la postul O.T.V. în emisiunea D.D.D. din data de 7 iunie 2006 invitatul emisiunii a făcut afirmaţii calomnioase la adresa mai multor oameni politici, iar astfel nu a fost respectat dreptul persoanelor lezate la propria imagine, şi realizatorul emisiunii nu şi-a îndeplinit obligaţia de a nu permite invitaţilor săi să folosească un limbaj injurios şi de a le pune în vedere să-şi probeze afirmaţiile acuzatoare.
În controlul de legalitate a actului a evaluat instanţa şi comportarea reclamantei anterior emiterii actului atacat, constatând că ea a mai fost sancţionată anterior pentru nerespectarea aceloraşi dispoziţii, astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
A considerat instanţa că pasivitatea persoanelor fizice lezate, invocată de reclamantă ca motiv de netemeinicie a sancţionării ei, nu îngrădeşte dreptul autorităţii competente în domeniu de a aplica sancţiuni, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.
Pe baza conţinutului raportului de monitorizare care a stat la baza deciziei de sancţionare, instanţa a constatat că faptele reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (3) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A.
A înlăturat instanţa susţinerea reclamantei privind atitudinea discriminatorie a C.N.A. în raport cu alte posturi de televiziune, considerând că este lipsită de interes în raport cu obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
1. În motivarea cererii, recurenta susţine nelegalitatea sentinţei, arătând:
- Că în mod greşit instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei faptul că emitenta deciziei nr. 364 din 13 iunie 2006, ar fi respectat prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 prin existenţa altor somaţii adresate postului O.T.V. întrucât art. 91 al Legii nr. 504/2002 prevede că „constituie contravenţie nerespectarea de către radiodifuzorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute de art. 90 alin. (1), precum şi a dispoziţiilor având caracter normativ emise de Consiliu. În cazurile prevăzute la alin. (1), Consiliul sau, după caz, I.G.C.T.I. va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate".
Prin urmare consideră recurenta că legiuitorul nu vorbeşte, despre emiterea unei somaţii „pe teme" ci despre o somaţie corespunzătoare unei fapte.
- Că potrivit art. 91 din Legea nr. 504/2002 era obligat, în situaţia în care aprecia că au fost încălcate dispoziţiile legale, să emită în primă fază o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate şi doar în situaţia în care radiodifuzorul nu intra în legalitate în condiţiile stabilite prin somaţie sau încalcă din nou aceste prevederi ar fi putut aplica o amendă contravenţională.
- Că O.T.V. „a mai fost sancţionat" pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la informarea corectă, însă aceste sancţiuni au fost aplicate pentru fapte diferite ce au fost săvârşite în emisiuni diferite de altă natură.
2. Susţine recurenta şi netemeinicia hotărârii, arătând că doar în măsura în care „persoana lezată", singura în măsură să aprecieze cu privire la atingerea demnităţii şi imaginii sale, nu ar fi rămas în pasivitate, C.N.A. ar fi putut interveni în calitatea sa de garant al interesului public, potrivit art. 41 din Legea nr. 504/2002, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare şi nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti".
3. Critică recurenta atitudinea discriminatorie a C.N.A. care nu aplică unitar legea, întrucât, în situaţii de fapt identice cu cea în speţă, postul de televiziune T.V.R. a fost sancţionat doar cu o solicitare de a nu mai difuza imagini fără acordul persoanelor implicate, nici măcar cu o „somaţie".
4. În fine, arată recurenta că raportul de monitorizare a postului consemnează şi dovedeşte că moderatorul emisiunii incriminate a cerut de mai multe ori pe parcursul emisiunii, ca invitatul să probeze cele afirmate.
Recursul nu se fondează.
1. În ceea ce priveşte încălcarea art. 91 din Legea nr. 504/2002, criticile sunt nefondate, întrucât, pentru încălcarea dreptului la propria imagine al unor persoane, postul de televiziune O.T.V. a mai fost sancţionat anterior de opt ori: în perioada iulie 2005 – martie 2006 de cinci ori, sub incidenţa Deciziei C.N.A. nr. 248/2004 privind protecţia demnităţii şi a dreptului la propria imagine, articolul 14; în perioada aprilie-iunie 2006 de trei ori, sub incidenţa Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, articolul 42.
2. Dreptul la replică al persoanei lezate prevăzut de art. 41 din Legea nr. 504/2002, urmat sau nu şi de o acţiune în justiţie împotriva persoanei care a adus atingere dreptului la imagine al altei persoane, nu a fost prevăzut de către legiuitor ca o condiţie prealabilă pentru C.N.A. pentru aplicarea sancţiunii faţă de difuzorul/ postul TV.
C.N.A. reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi, ca urmare, are obligaţia de a asigura respectarea exprimării pluraliste de idei şi opinii, protejarea demnităţii umane, potrivit Titlului II din Decizia normativă nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
3. Invocarea unor precedente de speţă în activitatea C.N.A. nu poate fi primită în cauza de faţă, astfel cum în mod corect a stabilit instanţa de fond, iar câtă vreme Decizia de sancţionare a recurentei s-a dovedit legală şi temeinică, pe baza celor mai sus arătate, este justificată menţinerea sancţiunii.
4. Raportul de monitorizare în baza căruia a fost emisă Decizia de sancţionare reprezintă o transcriere a dialogului moderatorului cu invitatul său, iar din conţinutul său rezultă că moderatorul, departe de a-i cere interlocutorului să-şi probeze afirmaţiile, s-a amuzat de injuriile pe care acesta le profera şi chiar l-a provocat să se exprime împotriva unor persoane politice cu replici care dovedesc nesocotirea normelor Legii audiovizualului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3110 din 23 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1906/2007. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1912/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
