ICCJ. Decizia nr. 1924/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1924/2007
Dosar nr. 5272/3/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 7 februarie 2006, reclamantul C.S. a chemat în judecată Guvernul României, A.N.R.P. şi C.C.S.D., solicitând obligarea pârâţilor să emită în baza art. 17 din Legea nr. 247/2005 decizie de admitere sau respingere a cererii sale de a fi despăgubit pentru proprietatea ce i-a fost demolată în anul 1953.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a formulat cerere de despăgubiri la data de 18 august 2005, ce nu i-a fost rezolvată până la data sesizării instanţei, refuzul nejustificat al pârâţilor aducându-i grave prejudicii.
După declinarea competenţei, cauza a fost soluţionată în fond de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care prin sentinţa civilă nr. 2394 din 17 octombrie 2006 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a primit răspuns la cererea sa, A.N.R.P. comunicându-i că nu-i pot fi acordate despăgubiri decât în măsura în care urmează în prealabil procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În aceste împrejurări, instanţa a constatat că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 reglementând modul de acordare a despăgubirilor, al căror drept a fost stabilit anterior, conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul C.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a invocat necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Reclamantul a mai arătat că sentinţa este şi netemeinică pârâţii refuzând în mod nejustificat să emită decizie de acordare a despăgubirilor, deşi în documentaţia ce le-a fost prezentată se afla şi dovada adresării potrivit Legii nr. 10/2001 încă din 24 mai 2001, cerere nesoluţionată încă.
În finalul cererii de recurs, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.063.000 RON despăgubiri.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, excepţia necompetenţei teritoriale nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează o competenţă alternativă a instanţei de la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul pârâtului. În situaţia în care reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, cum este cazul în speţă, textul prevede că nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Criticile formulate asupra fondului litigiului sunt de asemenea, neîntemeiate, instanţa reţinând în mod justificat că nu s-a făcut dovada vătămări reclamantului într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Pe parcursul corespondenţei purtate cu reclamantul de A.N.R.P., instituţie care asigură secretariatul C.C.S.D., i s-a făcut cunoscut răspunsul autorităţilor competente, că nu pot fi acordate despăgubiri fără a fi urmată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât Legea nr. 247/2005 nu creează o procedură paralelă de reparare a prejudiciilor decurgând din preluarea abuzivă a bunurilor, ci o procedură ulterioară celei reglementate de Legea nr. 10/2001, în vederea valorificării dreptului de despăgubiri stabilit prin actele emise în baza legii amintite.
Aşadar, Curtea constată că soluţia dată de pârâţi cererii reclamantului a avut un temei legal, autorităţile publice fiind obligate doar să răspundă solicitării petiţionarului şi nu să dea un curs favorabil acesteia. Împrejurarea că rezolvarea nefavorabilă a cererii nu-l mulţumeşte pe reclamant nu echivalează cu un refuz nejustificat, astfel sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S., împotriva sentinţei civile nr. 2394 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1921/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1925/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
