ICCJ. Decizia nr. 2095/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2095/2007
Dosar nr.3103/33/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19900 din 9 martie 2006, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii reclamanta a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia s-a refugiat din satul Bica în cursul anului 1940, în comuna Raşca, iar revenirea în satul natal a avut loc în anul 1944.
Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiaţi martorii: H.I. şi B.N.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 366 din 27 septembrie 2006 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 19900 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 24 noiembrie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta, împreună cu familia, a fost nevoită să se refugieze, datorită faptului că delimitarea teritorială dintre România şi Ungaria a fost fixată chiar în satul Bica, în care au fost instalate pichetele grănicerilor români.
S-a mai reţinut că locuitorii satului Bica au trăit o stare permanentă de teamă, datorită temerii că întreg satul va fi ocupat de autorităţile hortiste.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuţiei etnice, întrucât localitatea din care s-a mutat aceasta era liberă, iar în lipsa ocupaţiei hortiste, nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Bica în localitatea Raşca, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 366 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2092/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2096/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|