ICCJ. Decizia nr. 2096/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2096/2007

Dosar nr. 4860/33/2006

Şedinţa publică din 19 aprilie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta F.V. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20492 din 28 august 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, unde s-a născut, în localitatea Dej, judeţul Cluj.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 19 ianuarie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 20492 din 28 august 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de refugiată în perioada iunie 1942 - 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că părăsirea domiciliului de către familia reclamantei s-a datorat persecuţiei pe motive etnice, constând în agresiuni verbale şi fizice din partea legionarilor şi distrugerea unor bunuri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuţiei etnice, întrucât localitatea din care s-a mutat aceasta era liberă, iar în lipsa ocupaţiei hortiste, nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Viişoara, în localitatea Dej în perioada iunie 1942 - 6 martie 1945, în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei nr. 29 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2096/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs