ICCJ. Decizia nr. 2137/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2137/2007
Dosar nr.4598/36/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de R.A.E.D.P.P. Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. şi D.G.F.P.J.C. - S.A.F. – A.C.F. şi a dispus suspendarea actelor administrative atacate, respectiv Decizia de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006 şi Raportul de inspecţie fiscală din 28 decembrie 2006, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiune, reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanta a solicitat anularea Deciziei nr. 100 din 22 iunie 2006 emisă de pârâta M.F.P. - A.N.A.F. – D.G.S.C., a Deciziei de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 28 decembrie 2006, precum şi suspendarea actelor respective, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin decontul de TVA aferent lunii mai 2005, a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA. în urma solicitării, a fost efectuată o inspecţie fiscală de către D.G.F.P. Constanţa, finalizată prin încheierea Raportului de inspecţie fiscală din 28 decembrie 2006 şi emiterea Deciziei de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006.
Contestaţia formulată de regia autonomă împotriva actelor susmenţionate a fost admisă în parte, reţinându-se că regia nu îndeplineşte condiţiile legale pentru deducerea sumei de 713.636 RON, întrucât activităţile aferente acestei sume nu sunt activităţi taxabile.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta arată, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod nelegal a fost obligată la plata TVA în privinţa căreia i s-a respins cererea de deducere, realizându-se astfel o dublă impunere, iar prin punerea în executare a deciziei ar fi pusă în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea. în acest sens, a arătat că, faţă de obiectul de activitate, imposibilitatea de desfăşurare a activităţii ar avea grave consecinţe asupra infrastructurii urbanistice şi ar conduce la imposibilitatea realizării obligaţiilor asumate prin contractele de administrare şi la împiedicarea autorităţilor locale de a oferi servicii de calitate. Această situaţie va ridica importante probleme de ordin social, având în vedere că între imobilele administrate de R.A.E.D.P.P. Constanta se numără toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Constanţa şi Spitalul Judeţean. Reclamanta a mai arătat că TVA aferentă activităţii de administrare este investită tot în imobilele administrate, iar o eventuală executare silită ar fi de natură să limiteze considerabil bugetul alocat investiţiilor respective, cu consecinţe asupra activităţii de învăţământ şi asupra serviciilor medicale.
Pârâţii au solicitat respingerea cererii, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi că reclamanta nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu. Punerea în executare nu poate constitui motiv suficient pentru acordarea suspendării, întrucât există posibilitatea reparării ulterioare a prejudiciului prin anularea acţiunii şi restituirea sumelor încasate, cu dobânda aferentă. Totodată, se susţine că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este ameninţată cu producerea unei pagube.
În aplicarea art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, reclamanta a depus cauţiunea fixată de Instanţă, în sumă de 10.000 RON.
Curtea de Apel a apreciat ca fondată cererea de suspendare formulată de reclamantă.
În raport cu dispoziţiile art. 15, cu referire la art. 14 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, Curtea de Apel a reţinut că Instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi a cererii de suspendare este în măsură şi trebuie să aprecieze asupra temeiniciei acesteia, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unor pagube iminente.
În cauză, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta, prin prezentarea consecinţelor executării actului administrativ fiscal, constând în imposibilitatea realizării obligaţiilor asumate prin contracte, cu urmări asupra imobilelor în care funcţionează unităţi de învăţământ preuniversitar şi Spitalul Judeţean, ca şi lipsa fondurilor pentru investiţii (cele prevăzute de art. 145 alin. (13) din Cod Fiscal), a făcut dovada existenţei atât a cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente care s-ar crea prin perturbarea funcţionării instituţiilor susmenţionate.
Împotriva sentinţei civile nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs M.F.P. – A.N.A.F. şi D.G.F.P.J.C. – A.C.F.
În motivarea căii de recurs, recurenţii - pârâţi au arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 185 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, în sensul că Instanţa de Fond a fixat o cauţiune de numai 15000 RON, reprezentând 0,0043% din suma contestată, mult sub limita maximă de 20% prevăzut de textul legal menţionat.
În altă ordine de idei, recurenţii - pârâţi au arătat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cerere Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond.
În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în part, a actului atacat, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În materie fiscală, condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, care instituie cerinţa consemnării unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani a unei cauţiuni de până la 2000 RON.
Instanţa dispune astfel de o marjă de apreciere în cadrul căreia poate stabili cauţiunea, cu luarea în considerare a împrejurărilor concrete ale cauzei, legea prevăzând expres numai limita maximă a acesteia. În consecinţă critica de nelegalitate privind fixarea unei cauţiuni mult sub pragul de 20% din suma contestată urmează a fi înlăturată.
Înalta Curte constată însă întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs, constând în nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudecat fondul litigiului, Instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte, constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2994 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, pentru că din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu poate fi reţinut un risc real de perturbare ireversibilă a activităţii intimatei - reclamante ori a instituţiilor publice care funcţionează în imobilele administrate de acesta.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. Civ., va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.F.P. – A.N.A.F. şi de D.G.F.P.J.C. – A.C.F. împotriva sentinţei civile nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa civilă atacată în sensul că respinge cererea formulată de R.A.E.D.P.P. Constanţa, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2142/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
