ICCJ. Decizia nr. 2134/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2134/2007
Dosar nr. 5035/33/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 54 din 2 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de P.V., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea nr. 20.371 din 9 august 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 23 decembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2006.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut că, din probatoriul administrat, declaraţiile martorilor M.I. şi M.I., cărora pârâta le-a recunoscut calitatea de refugiat, rezultă că reclamanta P.V. s-a născut la data de 23 decembrie 1943 în localitatea Variaşul Mare, Judeţul Arad, unde părinţii săi se refugiaseră, conform actelor depuse în probaţiune. Totodată, Instanţa de Fond a reţinut că dispoziţiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea de la acordarea drepturilor reparatorii a persoanelor născute în refugiu şi că nu se justifică, din considerente de echitate, aplicarea unui tratament discriminatoriu copiilor născuţi în refugiu, întrucât statul are îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal fată de toţi cetăţenii.
Împotriva sentinţei civile nr. 54 din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ. şi invocând dispoziţiile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002. În esenţă, recurenta - pârâtă susţine că reclamanta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu a părinţilor, care aparţinea Statului Român, astfel că nu a suferit persecuţii din motive etnice.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor s-au refugiat ca urmare a persecuţiilor suferite din motive etnice.
Recurenta - pârâtă nu contestă împrejurarea, reţinută şi de Curtea de Apel pe baza probelor administrate în dosar, că părinţii reclamantei s-au refugiat, datorită persecuţiilor din motive etnice, în localitatea Variaşul Mare, Judeţul Arad, unde P.V. s-a născut la data de 23 decembrie 1943.
Instanţa de Fond a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi cu caracter reparatoriu tuturor persoanelor care direct sau indirect au avut de suferit persecuţii din motive etnice, iar, cu referire la speţă, că de prevederile ordonanţei beneficiază şi copiii născuţi în localitatea de refugiu a părinţilor, întrucât aceştia au suferit aceleaşi consecinţe de ordin moral şi patrimonial ca şi părinţii lor în urma refugiului.
A admite teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata - reclamantă şi părinţii săi, aflaţi în aceeaşi situaţie, în speţă cea de refugiat, precum şi acceptarea unei interpretări restrictive, excesiv de formală şi în dezacord cu scopul reglementării, de natură a înlătura de la beneficiul legii persoane aflate în situaţii similare.
Interpretarea pe care Instanţa de Fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a Instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat şi legal, a reţinut că reclamanta a făcut dovada că părinţii săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice suferite, şi că, fiind născută la data de 23 decembrie 1945 în localitatea de refugiu, P.V. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.J.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2133/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2137/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
---|