ICCJ. Decizia nr. 2142/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2142/2007
Dosar nr. 7440/59/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 23 ianuarie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de S.M., în contradictoriu cu C.J.P.T., a anulat Hotărârea nr. 10058 din 2 noiembrie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantei o nouă decizie prin care să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Analizând probele administrate, Instanţa a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 8 ianuarie 1942 în localitatea Plosca, Judeţul Teleorman, unde tatăl acesteia, T.I., fusese strămutat din localitatea Uzungi Orman, Judeţul Durostoru, Bulgaria, în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aşa cum rezultă din înscrisul eliberat de A.N. A mai reţinut Curtea de Apel că nu sunt relevante în soluţionarea acţiunii precizările emise de C.N.P.T. referitoare la persoanele care pot avea calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva sentinţei civile nr. 18 din 23 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, C.J.P.T. contestă faptul că Instanţa a acordat reclamantei beneficiul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. (1) lit. c) din ordonanţă şi de art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, întrucât nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie între România şi Bulgaria, astfel că nu se poate prezuma că beneficiază de acelaşi statut cu al tatălui său. Totodată, recurenta - pârâtă reiterează argumentele invocate în faţa Instanţei de Fond în sensul că reclamanta nu are calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 şi nr. 3423 din 26 septembrie 2002 emise de C.N.P.A.D.A.S. referitoare la condiţiile în care copiii persoanelor strămutate beneficiază de acelaşi regim juridic cu acestea, precum şi în raport cu adresa din 12 august 2005 a M.J. privitoare la aceleaşi condiţii.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.T., în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei - reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi că reclamanta S.M. s-a născut în România, în localitatea unde fusese strămutat tatăl său şi cei 5 fraţi ai săi.
În mod constant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat în sensul că atât obiectul cât şi scopul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, îl constituie acordarea de drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate atât în mod direct cât şi în mod indirect de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice. Pe cale de consecinţă, se reţine că sunt persoane asupra cărora s-au răsfrânt nemijlocit persecuţiile din motive etnice şi copiii născuţi în perioada în care familia lor a fost strămutată, având de suferit toate consecinţele nefavorabile decurgând dintr-o asemenea situaţie.
A admite teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata - reclamantă şi familia sa, tatăl său şi fraţii săi, cu care s-a aflat în aceeaşi situaţie, şi anume aceea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, reţinând că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a Instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, în raport cu probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat şi legal, a reţinut că intimata - reclamantă fiind născută la data de 8 ianuarie 1942 în localitatea de strămutare a familiei sale se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Documentele emise de M.J. şi de C.N.P.A.D.A.S. şi invocate de recurenta - pârâtă în susţinerea recursului reprezintă o corespondenţă administrativă purtată între organe ale administraţiei publice în legătură cu interpretarea dispoziţiilor legii, în speţă ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. O astfel de interpretare administrativă a dispoziţiilor incidente cauzei nu este obligatorie pentru Instanţa de judecată, motiv pentru care, faţă de considerentele susmenţionate, vor fi respinse criticile din recurs întemeiate pe documentele respective.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.J.P.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.T. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 23 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2137/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2145/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
